Agentia - joaca de-a identitatea

20

-Jace?
-Hmm?
-Ce s-a intamplat?
Jace isi innabusi un hohot de ras, si strangand corpul Alexandrei mai bine langa el, ii depuse un sarut la baza gatului, loc pe care il gasise ca prin minune in mai putin de o secunda, zise:
-Cred ca ne vom bucura de o cina la lumina lumanarilor.
-O cina romantica, vrei sa spui? Glumi ea.
-O cina la lumina lumanarilor, accentua Jace, cumva timorat. Nu poti numi romantica o cina constituita din cartofi prajiti si burgeri. Si cu siguranta nu intr-un loc ca asta.
-Dar ce e in neregula cu el?
Alexandra il simti, chiar si prin intuneric, cum isi intoarce capul catre al ei, si incearca sa o priveasca.
-Tot. De la cost, pana la locatie. Si coordonare.
-Hm... murmura Alexandra ganditoare, lovindu-si buza cu degetul aratator intr-un ritm jucaus.
-Alex...? marai Jace, strangand usor bratul in jurul ei. La ce te gandesti?
-Dar cine zice ca trebuie sa ma gandesc la ceva? Intreba ea nevinovata.
-Te vad, Alex. Si nu iti mai musca buza aia, pentru numele lui Dumnezeu, caci ma innebunesti.
Alexandra chicoti, dar isi opri ticul nervos.
-Bine atunci. Pot sa zic?
-Uimeste-ma! Ii ceru, jumatate amuzat jumatate serios. Alaturi de Alexandra era imposibil sa pastreze o singura expresie, chiar si pentru o clipa.
-Daca tot nu pot sa ma bucur de o cina romantica alaturi de tine, putem sa apropiem paturile?
-De ce ai vrea asta?
Alexandra ofta adanc, si se puse pe explicat:
-Suntem la cat, cateva ore bune de Londra, fugind de un nebun psihic, si da, aici fac referire la Dean, nu la tatal lui, departe de casa, familie si prieteni, intr-un motel de pe marginea autostrazii, care pe deasupra a facut si pana de curent. Alege unul din motivele de mai sus.
-Sa inteleg ca ai nevoie de cineva langa care sa dormi? O tachina el din nou, cu acea aroganta specifica lui.
-De fapt, ma gandeam la bunastarea ta, i-o intoarse ea, cu dulceata in glas, in timp ce isi plimba degetele prin parul lui.
-Zau? Lungi el cuvantul, simtind cum un fior de dorinta il izbeste puternic.
-Zau, murmura ea in intuneric.
-Atunci, domnisoara, sus cu tine!
Inainte sa isi dea seama ce se intampla, Alexandra se trezi luata pe sus, si dusa spre unul din paturi, ghici mai apoi, cand Jace o culca printre asternuturi, si se puse deasupra ei, tintuind-o cu privirea, chiar si in intunericul gros si apasator.
Amuzamentul le disparu din ochi si de pe buze, si inimile incepura sa le bata mai tare. Jace isi sprijini in coninuare toata greutatea in mainile ce stateau asezate de-o parte si de alta a ei, si continua sa o priveasca, simtind cum atractia fata de ea il sufoca, si il face cel mai slab si totodata cel mai puternic barbat din lume.
Era ingenuncheat in fata ei, din punct de vedere sentimental, dar stia, ah, cat stia, ca pentru ea avea putere sa mute muntii din loc. Il vrajise, il suprimase cu acea privire blanda a ei, si totul se demolase. Toata aroganta lui, toata acea indiferenta si nevoie de distanta intre el si aproape orice persoana pe care o intalnise pana acum, palise, se disipase complet cand o intalnise pe ea.
Iar privind-o acum se minuna de cat de usor putea sa fie sa stea aici, cu ea, si sa nu faca nimic. Sa o tintuiasca sub el, si cat de usor este sa cedeze, sa ii imprime nevoia de el in inima ei, asa cum ea, cu buna stiinta sau nu, facuse cu el.
Erau complet constienti de faptul ca trupurile li se atingeau, si doar un rand prea subtire de haine ii impiedica sa nu traiasca senzatiile de perfectiune atunci cand pielea lui fierbinte, cu a ei ceva mai rece, s-ar fi atins.
Era Rai si Iad. Perfectiune si diavolism, intr-o singura atingere. Simtea atata placere in a o avea lipita de el, si tragandu-l spre ea, incat credea ca avea sa moara din cauza asta. Se pedepsea singur stand asa, la un singur pas de a face dragoste cu ea, dar nu era inca momentul. Nu aici. Nu acum. Se apleca usor, si isi  lipi gura de a ei. Starui asa un moment, si buzele schitara umbra unui zambet cand picioarele ei goale se lipira mai mult de mijlocul lui, si il trasera mai mult spre ea, iar bratele care pana acum se odihnisera pe pat, se incolacira in jurul gatului sau.
Adanci sarutul, dar nu il grabi. Voia sa se bucure de orice clipa de apropiere dintre ei, de orice senzatie si impuls pe care  ea i le transmitea fara urma de nesiguranta.
Dar chiar si luand in considerare acceptarea si daruinta ei totala si nevoia lui de ea, nu voia sa o grabeasca. Continua sa o sarute, in ciuda valului tot mai mare de dorinta ce se nastea in el, si in ciuda tuturor gandurilor rationale care ii spuneau ca acum nu e momentul. Trebuia sa fie complet constient de mediul inconjurator, sa auda orice zgomot, cat de mic, iar fiind atat de aproape de ea, lucrurile se diminuau mult.
Si cu toate astea, era imposibil sa nu cedeze complet, sa rupa bariele, chiar si pentru o jumatate de minut. Ii ataca linia fina a claviculei, cu degetul aratator traversa distanta de la pielea fina a gatului pana la gulerul tricoului, ajuns acolo il trase usor in jos, suficient cat sa coboare pana deasupra sanilor, si cand ea gemu usor, urca din nou spre buze, unde se si opri, dar nu inainte de a mai depune cateva sarutari fugare si apasate.
Isi lipi apoi fruntea de a ei, si inspira adanc, infrigurat de-a dreptul. Ii trebui un scurt rastimp pentru a-si reveni din acea ceata in care singur se bagase, si atunci cand o privi din nou, scanteia aceea plina de viata din ochii lui stralucea acum mai puternic ca oricand, semn ca vechiul Jace, cel pus pe dracii era prezent.
Alexandra observa asta, chiar si prin intunericul dens, si spre bucuria lui Jace, se ridica fulgerator si ii depuse un sarut la fel de fugar pe buze.
-Asta pentru ce a fost? O intreba el, cu o voce ragusita, iar ea se trezi ca abia isi poate ignora din nou acea dorinta salbatica ce o stapanea de fiecare data cand era in preajma lui.
-Pentru tine, zise razand usor.
-Pentru mine? Intreba el, iar sprancenele ii tresarira a uimire.
-Mhm.
-Si ce am facut sa merit asemenea tratament?
-Inca nu ai facut nimic. Asta e pentru ce ai sa faci la noapte.
-La noapte?!
-Jace! Glumi ea, plesnindu-l in joaca peste brat. Ma refeream la faptul ca ai sa ma tii in brate!
-Si atunci de ce te-ai grabit sa mi-l dai acum?
-Pentru ca maine s-ar putea sa nu am timp.
-Cum vine asta?
-Pai simplu, zise ea, trasand linii de foc pe pielea lui deja fierbinte, maine ne vom trezi si vom pleca imediat.
-Scumpo, nu ai idee cat de bun pot  fi la furat cateva minute din timpul necesar, ca sa te am doar pentru mine.
De data asta Alexandra incepu sa rada, atat de tare incat se lipi si mai mult de el, si isi dadu capul pe spate, iar Jace se trezi, inca o data, admirand-o in toata splendoarea ei. Era naturala, frumoasa, desteapta, sincera, entuziasmata si puternica. Reprezenta fiecare atu pe care el nici nu stia ca il cauta la o femeie. Era dezarmanta, iar el se trezi si mai atras de ea. Era imposibil sa nu se simta asa in prezenta ei.
-Gata cu glumele acum, zise, cand isi dadu seama ca se facuse destul de tarziu. Haide sa mancam ceva, si apoi avem nevoie de odihna. Se ridica de pe pat, si o trase si pe ea dupa el.
-De ce nu vrei sa mancam aici?
-Aici, unde?
-In pat, replica ea, inlaturandu-si o suvita rebela.
-In pat? Intreba el neincrezator.
-Da, ce-i asa greu de inteles? Uite, eu am sa aranjez ceva aici, ca sa nu murdarim asternuturile, si tu ai putea sa cauti intre timp ceva de luminat. Cum suna?
-Suna bine, admise Jace, in cele din urma, dupa ce cantari ideea.
Cand Jace se intoarse din baie, cu un manunchi de lumanari in mana, dintre care unele erau pe jumatate folosite, Alexandra pregatise deja totul.
-Cauta in rucsacul meu, si ia telefonul de acolo, ii ceru  in timp ce incerca sa gaseasca un loc potrivit pentru a aseza lumanarile. Lumineaza te rog aici, ca sa pot sa fixez astea mai bine.
-Aici, da?
-Da.
Alexandra facu intocmai cum i se spuse, si impreuna reusira, in timp record sa instaleze cele cinci lumanari pe cele doua noptiere si pe scaunul pe care Jace il asezase la marginea patului.
Atmosfera era acum una relaxanta, in ciuda incordarii lui Jace, sau a usoarei nesigurante si oboselii ce pusese stapanire pe Alexandra. Momentan erau la adapost, si pe cale sa si manance ceva, fara ca el sa fie cu ochii in patru.
-Si acum?
-Acum ce? Intreba Jace confuz.
-Cum stam? Patul asta e prea mic pentru doua persoane si o cina imprastiata pe el. Iar ca sa il tragem pe celalalt aici presupune efort si... curent electric. Ceea ce noi nu avem, reflecta ea, incercand sa isi ascunda amuzamentul din glas si priviri.
-Oh, te crezi smechera, nu? O tachina Jace, tintuind-o cu privirea.
-Spuneam doar ceea ce este evident, zise ea, ridicandu-si barbia intr-o alta incercare de a nu izbucni in sus.
-Serios? Rase el, neobosindu-se sa ascunda faptul ca nu o credea nici o clipa. Lasa ca am eu solutia ideala.
-Si care ar fi aceea, ma rog? Intreba Alexandra, punandu-si mainile in talie, asteptand.
Jace ridica un deget, pentru a cere un minut de rabdare din partea ei, si apoi imediat se puse in pat, rezemat de spatar, ridicand invingator si in acelasi timp nevinovat din umeri.
Alexandra incepu sa rada, nestiind daca sa se supere pe el sau sa il pedepseasca in vreun fel. Isi dadu o suvita de par dupa ureche, si continua sa astepte, impletindu-si bratele peste piept.
-Si acum?
-Si acum vii aici. O informa el, batand cu palma locul liber dintre picioarele lui.
-Esti sigur? Intreba ea, certandu-se in sine, pentru moleseala care i se raspandise brusc prin tot corpul.
-In viata mea nu am fost mai sigur de un lucru! Jura el intr-o falsa seriozitate, ducandu-si mana la inima.
-Hmm... Bine! Raspunse Alexandra la provocare.
Jace vazu licarul dracesc din ochii Alexandrei, dar stia ca era prea tarziu. Se jucase suficient, avea sa isi primeasca rasplata, de asta era sigur. Si teama i se confirma cand Alexandra se apropie de el, ii dadu mana ce se odihnea pe piciorul stang la o parte, si se aseza in micul loc liber creat de el. Sau poate se inselase, gandi el victorios, cand Alexandra nu mai dadu nici un semn ca are de gand sa faca altceva.
Dar cand  simti ca se apropie si mai mult de el, pana ce fundul ei atinse linia cusaturii blugilor lui. Apoi, cu o atitudine senina si fara strop de rusine, ii lua mana, o puse in jurul taliei ei micute, actiune ce cumva o lipi si mai mult de el. Iar cand un marait ii facu pieptul lat sa vibreze, Alexandra chicoti scurt.
-Ti-e foame? Intreba apoi, pastrand aceeasi atitudine nepatata.
-Oh, habar nu ai, sopti Jace in urechea ei, sarutand apoi pielea fina din spatele ei, gest ce ii facure pe  amandoi sa se cutremure de placere.
Erau amandoi in belea acum, si stiau asta mult prea bine.
Dar curand, un alt tip de foame prelua controlul, iar  cand auzira stomacul Alexandrei scotand zgomote extrem de ciudate, pasiunea fu curand inlocuita de o alta necesitate fizica, de data asta mult mai apropiata de ratiune si supravietuire.