Agentia - joaca de-a identitatea

11

Capitolul 11
-Ce dracu crezi ca faci?
Vocea joasa, soptita dar extrem de furioasa a lui Max il trezi pe Jace din somnul adanc si linistitor pe care nu il mai avuse de o bucata buna de vreme.
-Ce dracu…
-Coboara din pat, Jace. Daca nu vrei sa te hranesti cu paiul, coboara dracu din pat.
Abia cand privi in jurul lui, Jace isi dadu seama la ce se referea prietenul sau. Noaptea trecuta i se paruse cel mai bun lucru care i se intamplase intr-o viata intreaga, dar acum isi dadea seama ca era de fapt cea mai mare greseala. Injurand, isi inclesta maxilarul si o mai privi ultima data pe Alexandra. Era angelica. Asta era primul cuvant care ii venise in minte. Si nu era deloc neadevarat. Felul cum se cuibarise la pieptul lui, si cum mana ei i se odihnea pe pieptul gol nu era o imagine deloc linistitoare pentru el. In special pentru el! Lasand la o parte picioarele care si ele erau periculos de inlantuite. Cu regret, se desprinse de ea, injurand in tacere neputinta de a o tine langa el mai mult timp, si tremurand aproape imperceptibil la placerea pe care i-o provoca mana ei, in alunecare pe pieptul lui gol.
-Hai odata, Miller! Marai Max, care nu se miscase nici o clipa de acolo.

Jace aproape ca izbucni si el, cand auzi tonul si felul cum il strigase Max. O singura data il mai numise asa, si asta fusese cand Jace erau in pericol de moarte, atarnand amandoi deasupra unei prapastii, intr-un loc uitat de nume. Jace stia, instinctiv, ca acum, ca si atunci, era vorba de viata lui, care era in joc, daca nu facea o miscare chiar acum.
-Calmeaza-te, incerca el sa isi linisteasca cel mai bun prieten. Am stat putin de vorba aici in pat, si apoi am adormit, relata el, omitand faptul ca insasi Alexandra ii ceruse sa stea cu ea.
-Ce dracu omule, zise Max, ceva mai tare, acum ca iesisera din dormitor. Singurul motiv pentru care v-am lasat singuri este acela ca stiam sigur ca Alexandra are nevoie de liniste in jurul ei. Nu de un mascul infierbantat mai rau ca taurii in sezon de imperechere.
-Hai sa schimbam subiectul, zise Jace morocanos. Nu incerca sa ii schimbe parerea lui Max din doua motive simple. Unu: chiar de ar fi incercat, Max era atat de incapatanat, incat mai inainte i-ar fi crapat capul decat isi recunoasca exagerarea, si doi: Exagerarea nu era deloc o exagerare. Alexandra ii trezise o foame deloc decenta lui Jace. Si pe langa foame, o dorinta de a proteja atat de puternica si violenta, incat nu avea nici o legatura cu misiunea sau cu intreaga Agentie. Avea legatura cu ei doi. El si ea. Atat.
-Stii ce zi e azi? Intreba Max luand o gura din cafeaua pe care si-o turnase din filtru.
-Care e? intreba Jace imitand gestul.
-E Craciunul omule, zise Max. Si cum intreaga cina de aseara s-a dus pe apa Sambetei, parintii Alexandrei au decis sa tina una astazi. De fapt, diseara, la sapte. Suntem invitati cu totii, ca de obicei.
-Mi-e totuna si daca raman acasa, zise Jace. Dar cum sunt sigur ca Alexandra va merge, fiindca va simti nevoia sa stea in sanul familiei, voi merge ca sa ma asigur ca nu pateste nimic.

Desi Max stia de ce evita Jace de obicei sa mearga la astfel de cine si intalniri, stia de asemenea si de ce avea acum acea stralucire aparte in ochi, si indraznea chiar sa spuna ca e nerabdator sa mearga. Se multumi insa sa spuna:
-De dimineata am vorbit cu Paul, zise Max, luand o alta gura din lichidul inchis la culoare.
-De dimineata? Intreba Jace nedumerit. Cat e ceasul?
-E aproape pranzul, zise Max, abia retinandu-si rasul. Cat dracu credeai ca e?
-Sapte, cel mult opt, recunoscu Jace, evitand sa isi priveasca prietenul in ochi. E cam mult de cand nu am mai dormit atat.
-Atat de mult ai mai dormit, dar niciodata atat de adanc, puncta Max amuzat.
-Ce vrei sa spui?
-Te-am sunat de cel putin cinci ori inainte sa ma decid sa vin incoace.
-Vorbesti serios? Intreba Jace uimit.
-Da. Vrei sa iti arat telefonul?
-Mai bine lasa, mormai Jace. Ma duc sa fac un dus pana sa trezeste Alex.
-Alex? Il tachina Max cu o luminita jucausa in ochi.
-Ha ha, se maimutari Jace, lasandu-si prietenul nespus de amuzat in bucatarie.

Inainte sa isi dea seama unde se afla, Alexandra se lasa furata de parfumul care devenise atat de familiar. Ce conta unde se afla? Important era ca Jace fusese aici. Si pe cat de proaspat era parfumul, era inca in apropiere. Zambi, si deschise ochii larg. Inspira adanc parfumul, si inchise ochii din nou. De data asta, de placere. Isi musca buza, si se lasa sa isi aminteasca franturi din noaptea trecuta. Felul in care Jace o ascultase, cum acceptase atat de usor sa aiba grija de ea, modul bland in care o tinuse in brate. Zambi din nou. Era incredibil ca dupa tot ce se intamplase cu Dean, reusea sa zambeasca atat de des. Chicoti la gandul ca odata, in urma cu o perioada ce parea acum ca face parte dintr-o alta viata, il considerase un arogant idiot, si plin de el. Cat gresise…
Cumva, isi readuse aminte de Dean. Ce fraiera fusese. Crezuse cu adevarat ca el e potrivit pentru ea, ca are tipul de relatie la care multi indraznesc doar sa viseze. Nimic! Asta avusese. Nu avusese dragostea lui  nici o afurisita de clipa. O durea sa stie ca increderea ii fusese inselata. Era furioasa ca se lasase inselata de un ticalos ca el.
Ei bine, gandi ea, ridicandu-se in sezut, daca asta ii rezervase viata, prea bine! Avea sa preia ea insasi carma de acum, si sa si-o conduca pe taramul si pe cararea pe care alegea ea, nu un idiot care nu cauta altceva decat razbunare.
Hotarata, se dadu jos din pat, si porni in cautarea lui Jace. Zambi din nou, cand trecu prin sufragerie, iar cand ajunse in bucatarie, fu surprinsa sa il vada pe Max deja acolo.
-Buna dimineata, zise el imaginii pe care o avea in fata.
-Buna, zise si ea, venind langa el, si turnandu-si o cana de cafea.
-Ti-e foame? Intreba Max. E ceva prin frigider, daca vrei.
-Nu prea am pofta de mancare, zise ea, asezandu-se pe unul din scaunele tapitate. Aah, Jace e pe aici cumva?
Dupa ce ofta, Max raspunse:
-E in baie, face un dus. Trebuie sa iasa dintr-un moment in altul, zise el.
-Perfect, zise Alexandra zambind timid. Stia ca rosise, si nu voia sa o faca si mai rau daca l-ar fi privit pe Max in ochi. Becky s-a trezit? Intreba ea, dornica sa schimbe subiectul.
-E treaza de la sapte, raspunse Max, fara nuante in voce.
-Sapte?! Dar cat e ceasul?
-Pranzul, zise Max, aproape razand de expresia de pe chipul ei.
-Ei la dracu! Bombani ea. Pranzul?
-Da, raspunse Max luand o muscatura dintr-o felie de paine prajita.
-Nu credeam ca am sa dorm atat. Trebuie sa ii sun pe ai mei!
-Am vorbit deja cu ei, zise Max. Le-am spus ca esti bine, si ca  ai nevoie doar de  odihna acum. Ne asteapta diseara la cina.
-La naiba! Asa e. Am uitat complet de ea.
-Cred ca nu a mai luat-o nimeni in seama, dupa toate evenimentele zilei de ieri.
-Asta cam asa e, admise ea cu un ras usor.