The Beast {Harry Styles/Vampire Fanfic} |Romanian|

ch. 4 Prison

                                                           Capitolul 4: Închisoare

Nu poate fi real... Tipul ăsta... Ar trebui să fie mort.. Adică, i-am citit jurnanul și a scris în 1565 deci... Doamne, în ce m-am băgat?

”Tu... Tu... Ar trebui să fi mort... Am văzut tabloul din camera aia. Tu erai. Dar, cum...?”

A continuat să se uite la mine fără să clipească, speriat să piardă ceva. Era ciudat. S-a uitat în ochii mei fără să-mi dea un răspuns. Inima îmi bătea în piept. Confuzia scrisă peste tot peste fața mea. De ce nu răspundea?

Eram așa disperată să răspundă. Voiam doar să plec acasă. Așa că mi-am pierdut ultima urmă de mândire avută.

”Te rog.” nu eram departe de plânsete. ”Te rog, te implor... Lasă-mă să plec... Lasă-mă să mă întorc acasă.”

Și apoi am auzit răspunsul de care îmi era cel mai frică.

”Niciodată.”

Doar o lacrimă mi-a alunecat din ochi, rotindu-mi-se pe obraz, căzând la podea. Au trecut câteva secunde până când a vorbit din nou.

”Mișcă-te.”

La ce se gândea? Nu mă puteam mișca. Eram înghețată, pe loc. Eram plină de durere... Plină de ură.. Dar, mai presus de toate... Plină de frica de a muri.

”Am spus mișcă-te!” a mârâit. Dar din nou, corpul meu nu asculta.

Dintr-o dată o mână mare m-a cuprins, trântindu-mă la pământ, departe de ușă. Am aterizat pe jos cu un sunet zgomotos. Cotul mi-a lovit podeaua. Puteam simți imediat sângele scurgându-se din el, în josul brațului meu.

M-am întors uitându-mă în sus. Doi ochi roșii se uitau în jos la mine. Tremuram. Rana de pe cotul meu mă durea mai tare cu fiecare secundă.

Dintr-o dată a deschis ușa mare cu niște chei, făcând un sunet ca un scârțâit. Lumina a cuprins camera. A trebuit să clipesc de câteva ori ca ochii mei să se obișnuiască cu lumina.

Când în sfârșit au făcut-o, m-am uitat la ușă. Acolo era, uitându-se în jos la mine cu ochi roșii. Puteam vedea în sfârșit mai mult, nu doar fața sa. Dacă credeai că purta haine la modă, greșeai. Nu, părea că timpul s-a oprit. Purta un tricou negru în formă de V la baza gâtului, pantaloni negri, pantofi negri și un sacou negru și lung. Hai să spunem că era doar un stil tipic și vechi. Nu-mi puteam da seama din ce secol era.

Era așa de înalt. Falnic deasupra mea, ca un rege care stă în fața sclavului său. Cine știe... Poate eram sclava lui.

M-am uitat în ochii lui, dar n-am putut găsi nici o emoție. Era o creatură fără sentimente, fără pic de compasiune, fără o inimă.

În fața mea era nimic mai mult decât un monstru. Un monstru care îmi va distruge viața. Va distruge tot ce am avut. Un monstru care într-un final mă va omorî.

Brusc, și-a pus mâna în buzunarul sacoului său. Ce căuta? Un cuțit? Poate un pistol? Dar, nu.

Lucrul pe care l-a scos din buzunar era o bucată de pâine. A aruncat-o la mine. A căzut exact la picioarele mele. M-am uitat la ea pentru câteva secunde și apoi ochii mi-au fost din nou concentrați pe el. Mă trata ca pe un animal de la Zoo, aruncându-mă niște mâncare, privindu-mă atent ca să știe dacă o voi mânca sau nu.

”Sper să-ți placă șederea ta.”

Și cu asta, a închis ușa fără milă. Privindu-mă din întuneric. Am auzit încuietoarea și am știut că ușa a fost din nou închisă.

M-am ridicat fugind spre ușă, încercând să o deschid, dar fără noroc. Am început să urlu...

”Te rog! Te rog lasă-mă să ies! Nu mă poți lăsa aici! Te implor! Te rog!”

După câteva minute am renunțat. Era deja plecat. Nimic nu m-ar elibera din temnița asta. Am stat pe jos lângă ușă, cu genunchii la piept, plângând.

Chiar meritam asta? Chiar meritam să putrezesc aici? De ce? De ce dintre toți oamenii din lume, eu sunt cea ”norocoasă”?

Harry's POV

Am închis ușa fără milă. Privind-o din întuneric. Am închis ușa, punându-mi cheile în buzunar. Peste câteva minute i-am putut simți prezența în spatele ușii, încercând cu disperare s-o deschidă. Și apoi i-am auzit țipetele..

”Te rog! Te rog lasă-mă să ies! Nu mă poți lăsa aici! Te implor! Te rog!”

Trebuie să recunosc... M-a afectat, dar am încercat să nu ascult. Nu primeam mulți oameni pe aici. Cel puțini nu în viață. Ea era prima. Prima persoană care a supraviețuit atât de mult timp cu mine. Dar nu va dura mult.

O voi ucide în curând. O să-mi pun colții în pielea ei delicată și o să o sec de sânge. O să o beau până la uscare. O să iau ultima picătură de sânge pe care o are.

Doamne, aveam nevoie de asta. Nu m-am hrănit de trei zile și aveam nevoie.

Sânge.

Când a căzut la pământ puțin mai devreme, am știut imediat că s-a rănit. N-am putut vedea sângele. Nu.... Dar, l-am putut mirosi. Îl puteam mirosi de la mile depărtare.

Râvneam după sângele ei. Să gust lichidul cald și delicios. Tot acolo, în spate ușii ăsteia. E pregătită pentru mine.

O să aștept câteva ore până când e foarte slăbită ca să nu poată lupta înapoi.

Și apoi... O s-o iau.