The Beast {Harry Styles/Vampire Fanfic} |Romanian|

ch. 9 Fallen Angel

                                                            Capitolul 9: Înger căzut

Noaptea a trecut, acaparând toată pădurea în întuneric. Urletele lupilor se puteau auzi. Strigătele unui micuț mielușel erau clar auzite când încerca să scape de prădători. 

Din păcate....

Păsările zburau departe când prădătorii treceau, ca și cum ar fi fost urmărite îndeaproape de diavol. Dar, ele nu trebuiau să se îngrijoreze cu privire la diavol... Nu. Eu sunt cea care trebuie să fie speriată de el. Eu sunt cea care trebuie să-l vadă în fiecare zi, care trebuie să-l servească, să vorbească cu el... să-l asculte. Eu sunt cea care va fi a lui pentru totdeauna. Sunt o pasăre mică care e prinsă în cușca Bestiei.

M-am dus în camera mea după ce am spălat vasele. Nu l-am mai văzut pe Domnul Styles după ce a părăsit sala de mese. Presupun că acum vâna, omora o creatură inocentă, sugea viața din ea. Da, probabil asta făcea. Bărbatul ăsta trebuia să aibă grijă de el, nu-i așa?

Îl disprețuiam. Îl uram. Voiam să moară. Voiam ca monstrul să moară. Nu o să-mi văd niciodată orașul sau familia (nu că aș avea într-adevăr o familie, cu excepția mamei). Mi-a distrus viața și știa asta. Iubea asta. Iubea să mă tortureze, să mă abuzeze, să mă vadă stând pe podeaua rece. Iubea faptul că eram prinsă între pereții castelului. Iubea ideea că mă deținea și că nu o să scap niciodată. Iubea asta....

Era întuneric când am intrat în cameră. Am luat imediat lumânarea care era pe noptieră ca să pot lumina camera. Eram extrem de obosită. Toată ziua am fost așa. Sper să pot dormi. Mi-am dat jos hainele, simțind imediat cum aerul rece îmi lovește corpul, provocându-mi fiori. M-am decis să nu dorm doar în sutien și lenjeire intimă, așa că am mers spre dulap sperând să găsesc niște haine în care să dorm.

Când l-am deschis am fost din nou întâlnită de acele rochii frumoase. Hainele pe care le-am primit de la Maestru erau acolo. Când le-am văzut, mi-am amintit de groapa cu toate cadavrele goale, care putrezeau încet. E un mod crud ca să mori. Nimeni nu merită așa ceva.

Am început să caut în dulap văzând ceva alb în spate. M-am întins după el și l-am luat afară din dulap.

Era o rochie albă de noapte. Părea perfectă ca să dorm în ea, așa că am încercat-o. Mi-am pus-o peste cap trăgând-o în josul corpului meu fragil. Când am îmbrăcat-o m-am uitat la mine în oglindă....

Și acolo stătea, purtând o rochie frumoasă, lungă și albă din mătase. Avea mâneci lungi și avea o panglică în jurul corpului meu, chiar sub sânii mei, ajungând până în spate. Rochia era absolut frumoasă. Nici nu m-am recunoscut. Arăta așa de magic și pentru prima dată, nu știu, cred că arătam..... frumoasă.

Așa o pierdere să lași rochia asta într-un dulap unde nimeni n-o putea găsi. Rochia îmi dădea atâta căldură și era confortabilă, îmi doresc s-o pot purta pentru totdeauna, chiar dacă era doar o rochie de seară.

Am mers încet spre patul meu așezându-mă jos, trăgând păturile peste mine. Patul era așa de moale și confortabil, dându-mi atâta pace și liniște. Nu am realizat asta ieri. Presupun că eram prea șocată...

Am decis să-mi limpezesc mintea și să dorm. M-am uitat la ceas și am văzut că era deja 23:47. Am suflat în lumânare și m-am îngropat între pături. Mă simțeam atât de bine... Atât de liniștită... Cum nu am fost în ultimele zile poate chiar săptămâni...

Am început să mă gândesc la casă. Oare mamei îi era dor de mine? Probabil că nu. Probabil încă stătea pe canapeaua noastră, iar, pierdută. Nu trebuia să mă îngrijorez de prieteni, iar asta era un bonus. Dar totuși... O întrebare mi-a venit în minte care m-a făcut să mă îngrijorez...