The Beast {Harry Styles/Vampire Fanfic} |Romanian|

ch. 18 I'll always take care of you

                                Capitolul 18: O să am mereu grijă de tine

Corpul îi era amorțit în timp ce călătorea între o lume plină de întuneric și lumină. Neștiind de lumea de lângă ea și habar n-având care este nordul sau sudul. Era liniște, și din cauza asta credea că era aproape moartă și în sfârșit liberă. Dar, când a realizat că simțurile au început să-i meargă din nou... De felul în care putea simți suprafața de dedesubtul ei... Și-a dat seama imediat.

A supraviețuit.

A trebuit să se uite chiorâș în timp ce încerca să și-i deschidă, din cauza luminii soarelui. Când i s-au obișnuit cu lumina, a observat că era cu capul la fereastra din dreapta ei, din propriul dormitor. Privirea i-a căzut pe perdele, pe soare și pe norii de afară... și pe el.

El era cu fața la fereastră, cu spatele la ea, în timp ce se uita afară la cine-știe-ce. Corpul îi era tensionat din cauza incertitudinii, fricii și disperării, neștiind că ea era conștientă. Că a supraviețuit. Ea nu îi merita bunătatea, și știa asta. Știa că dacă n-ar fi urlat la el, n-ar fi lovit-o, ea n-ar mai fi fugit afară, n-ar mai fi fost atacată, el n-ar mai fi salvat-o, și cel mai important... Viața ei nu i-ar fi fost în pericol. Dar, voia să vorbească cu el. Voia ca el să știe cât de rău îi pare.

”Hei...” Spuse cu vocea ei moale și din pur instinct, auzindu-i vocea angelică, el s-a întors și în acel moment s-au privit.

În acel moment, care a durat doar o secundă, el putea simți tone de emoții trecând prin el, ceva ce n-a mai simțit de ani buni, literalmente. Uitându-se în ochii pe care credea că n-o să-i mai vadă vreodată, l-a făcut să simtă bucurie, speranță, admirație... Iubire.

Da, cu siguranță iubire.

În mai puțin de-o secundă, era lângă ea. S-a pus jos în genunchi lângă patul ei și a luat-o în brațele lui ca să o mângâie, să o protejeze, să o iubească. Deși o ținea foarte aproape de pieptul său, mintea sa continua să îi spună că n-ar trebui să facă asta. Nu merita să o țină așa, nici măcar să o atingă. A lovit-o, a rănit-o... Dumnezeule, aproape a vrut să îi ia inocența, fără voia ei. Un bărbat adevărat nu ar face niciodată asta... Era un monstru, un diavol...

O Bestie.

Era un nimic. Dar, voia să vorbească cu ea. Voia să știe cât de rău îi pare.

”Cum te simți?” I-a șoptit în păr, mirosindu-i parfumul minunat.

”Sunt bine. Doar puțin obosită.” I-a răspuns.

Buzele sale i-au călătorit spre fruntea ei, sărutându-i pielea, încet și delicat, speriat să nu o rupă dar fericit că era în siguranță în brațele sale.

”Îmi pare așa de rău Rose.” I-a șoptit, dându-i drumul fără să vrea, dispus să-i dea niște spațiu în timp ce continua să vorbească.

”Îmi pare așa rău pentru tot ce am făcut noaptea trecută. Îmi pare rău că am urlat la tine așa. Îmi pare rău că te-am lovit. Doamne...” A șoptit în timp ce i-a luat mâinile în ale lui, strângându-i-le tare.

”Rose sper că știi că mai degrabă mi-aș tăia propriile mâini decât să te lovesc în orice fel. Chiar nu știu ce m-a apucat, și cu siguranță nu te învinovățesc dacă mă urăști. Ai fiecare drept să mă urăști pentru că o merit, știu asta. Doar să știi că ești viața mea, doar tu.”

Nu a rupt contactul vizual nici măcar o dată când i-a vorbit. Mâna sa rece și dură i-a părăsit-o pe a sa în timp ce îi mângâia ușurel obrazul.