Gânduri

doi

     Telefonul îmi suna de pe noptieră, erai tu. Mai trezit din visele cu tine. Oricât de mult și de indiferent am vrut să mă comport cu tine, am dat greș.

- Da Lett'. răspund somnoros.

- Hei, poți să mă ajuți cu ceva ? mormăi parcă n-ai fi vrut să te aud, pot să-mi dau seama că-ți rozi unghiile temătoare.

- Te ascult.

- Păi, Ron nu poate veni după mine să mă duc la facultate și mă gândeam dacă ai putea ...

- Într-un sfert de oră sunt la tine.

- Mulțumesc mult Axel, știam că pot conta pe tine!

Normal, mereu contai pe mine. Dar niciodată nu ai văzut esențialul iubito. Am fost lângă tine mereu. Când plângeai stăteam cu pachetul de șervețele în mână și te ștergeam ca un copil mic la nas. Când râdeai de pițipoancele din liceu mereu te acompaniam chit că-mi distrugeam șansele de a mă culca cu ele.
     Fur un măr din bolul din bucătărie apoi urc în mașină. Știu cât de mult urăști motorul. De multe ori mă amenințai că o să-i dai foc. Te-am sunat iar tu mi-ai închis, în semn că ești gata. Am parcat în fața casei tale și am așteptat. Întârziai. Probabil îți făceai un control pentru a fi sigură că ai tot ce-ți trebuie la tine. Asta făceai mereu.
     Pășești spre mașină vorbind la telefon. Aveai fusta vișinie pe care te pusesem să o cumperi. Credeam că ai aruncat-o sau i-ai dat foc, nu-ți plăcea pe atunci, ai luat-o mai mult obligată de mine.

- Te sărut! spui și-i închizi persoanei de la telefon.

- Bărbatul visurilor tale ? te-ai strâmbat la mine, credeam că o să primesc și una peste ceafă.

- Nu te prostii Axel, știi că nu am așa ceva.

- Îți place să te joci cu sentimentele bărbaților.

    Ai bufnit iritată dar nu ai mai spus nimic. Știam că te prefaci. Ești o actriță pe cinste Lett' dragă. Dar și cu toate astea preferam să fiu eu ăla căruia îi rupi inima în bucăți. Îți place să îi vezi ca niște cățeluși după tine apoi le dai vânt. Dar gândește-te că roata se va întoarce iubito. Iar eu poate nu voi mai fi acolo.
     Am ajuns în fața facultății, Angeli era acolo. Ne-am dat jos după ce am parcat mașina. Se apropia și ea. Gestul atât de neobișnuit al ei te făcu să te enervezi. Mă sărută apăsat pe obraz și-mi zâmbii. Privirea ta părea că vrea să o ucidă în o mie și una de feluri. Dar n-am băgat-o în seamă. Am înaintat lăsându-vă în spate. Nu aveam chef de avansurile ei și nici de privirile tale răutăcioase. Uneori nu te înțeleg. Nu lași nicio fată aproape de mine dar când te întreb de ce faci asta răspunzi pur și simplu : nu e de tine.
     Aveam nevoie de o aventură așa că am racolato pe Vane. Era anul I la medicină. Avea părul brunet lung prins într-o coadă de cal, o rochiță crem până la genunchi, ochelarii la ochi erau piesa ce mă intrigau și mai mult. Îi scotea ochii de un căprui amestecat cu verde în evidență. Iar privirile ei către mine dădeau de înțeles că avea niște gânduri neortodoxe cu mine. Ne țineam de mână vrând să ieșim afară pentru a o duce acasă dar ai apărut tu. Îi aruncai priviri reci și ucigătoare.

- Ea cine e ? întrebi aproape mârâind.

- Vane. Ron vine după tine după cursuri ?

- Da.

     Trec pe lângă tine ciufulindu-te. Știam cât de mult urăști asta. Dar nu ai comentat, ai rămas în același loc privindu-ne cum ne îndepărtam. M-am întors să te privesc, păreai rănită. Dar de ce rănită iubito ? Noi nu am fost și nici nu suntem împreună.

nici asta nu știu ce e