Gânduri

douăzeci

O aștept pe Vane la cafenea. Pierdut în gândurile mele o poză își face apariția pe masă. Eram eu și Lett. Angeli trece pe lângă mine și se așează pe scaunul din față.

- Ce vrea să însemne asta ?

Îmi întoarce poza. Am vrut să-ți dau poza asta de mult și să-ți spun că zâmbetul ăla al tău mă făcea să mă regăsesc. Te-am iubit și te iubesc Axel. Mereu o voi face.
O întorc și privesc absent spre poză. Asta e prima noastră poză în clasa a 9-a. Voia neapărat să facă una cu mine, mai mult forțat am făcut-o. Atât de frumoasă și inocentă. Atât de iubitoare și gingașă. De ce nu ai putut să rămâi așa Lett ? De ce a trebuit să te schimbi apoi să pleci dintr-o dată ? E adevărat. Da! Te iubesc! La dracu dacă nu te iubesc! Oricât am vrut să mă mint singur că te uit ca să-i pot oferi Verenei ceva frumos. Am dezamăgit-o și pe ea. Nu vă merit la dracu pe niciuna!
Tușitul Angelei îmi atrase atenția de la poză. Îmi face semn din priviri să mă uit în spate. Vane avea ochii ațintiți pe poza din mâna mea. O pun pe masă indiferent și rece.

- Ce stai în spatele meu ? Ia loc, sunt scaune destule.

Nici nu știam ce să-i spun. Nici nu aveam ce. Nu mai avea rost s-o mint. Nici pe mine dar nici pe ea. Mi-am luat pachetul de țigări care era aruncat pe masă, fotografia o îndes în buzunarul gecii apoi plec de lângă ele. Vane a fost din totdeauna în plus aici. Știu, știu că e vina mea că am rănit-o mai mult decât trebuia. I-am dat iluzii ca acum să i le spulber. Telefonul îmi sună zgomotos.

- Sal' frate! Scuze că te deranjez.

- Nu mă deranjezi, eram în fața la cafenea, fumam o țigară.

- O, iauzi, ceva gagicuțe ?

- Du-te dracu! îi spun zâmbind, privesc spre fete dar mă încrunt la ce continuă Viktor să-mi spună.

- Am vorbit cu gașca, mâine avem spectacol la The One. Sper că ai cum să vi și nu ne-am antrenat degeaba.

- Vin, vin.

Îmi mai spune bârfele de prin facultate, cine cu cine a mai înșelat și închid. Arunc țigara dar o voce atât de cunoscută mă face să-mi ridic vocea.

- Axel!

O tipă minione și blondă vine cu mâinile desfăcute spre mine. Se aruncă în brațele mele suspinând. Cine e fata asta și de unde mă cunoaște ? O îndepărtez s-o văd mai bine la față iar totul dispare. Totul e într-o ceață deasă și chinuitoare. Erai chiar tu. Stăteai în fața mea cu lacrimi în ochi dar cu zâmbetul ăla timid pe față. Ce cauți aici iubito ? De ce te-ai întors ? De ce-mi plângi în față ?

- Cu cine ești ?

Mă întrebi atât de lipsită de emoții. Încercai să mă faci să cred că n-ai plecat niciodată din brațele mele. Că ai fost mereu aici cu mine. Mă faci să simt că toată durerea acumulată în ultimul timp dispare. Te privesc arătându-ți cu mâna spre cafenea. Nu mi-am desprins ochii de pe fața ta pe care o știam pe de rost. Fiecare pistrui în parte. Privești înapoi spre mine tristă.

- Vane a plecat, știi eu...

- Nu vorbi, te rog. Lasă-mă să te privesc.

- Axel, chiar trebuie să vorbim.

- Atunci, hai să mergem.

O iau de mână aducând-o în dreptul mașinii, se urcă încă cu privirea tristă. Tot drumul s-a jucat cu fermoarul gecii. Mai ofta din când în când. Ajungem acasă și mergem la mine în cameră ignorând cana ce-i căzu lu' Lilith din mână. Se așează timid privindu-mă.

- Axel, n-am venit acum ca să-ți fac probleme cu Vane. Având în vedere că nu mă urăști, înseamnă că nu ai citit scrisoarea sau agenda pe care n-am avut curajul să ți le dau față în față. Am venit aici ca să-ți spun că te iubesc Axel. Știu că mi-am dat asta prea târziu dar îl priveam uneori pe Ron și mi te imaginam pe tine. Erai peste tot în mintea mea și în oamenii din jurul meu. Mergeam pe stradă și se zărea câte un tip cu tatuaje, tresăream și-l priveam insistent crezând că ești tu. Poate mă urăști acum și îți e bine cu Vane. Chiar am vrut să îți spun asta față-n față. Și mai știu că o să mă crezi o proastă și o să mă urăști și mai mult.

Suspinai încet uitându-te în jos. Analizam fiecare cuvințel pe care-l spuneai, fiecare pauză pe care-o făceai ca să-ți tragi nasul. Dar nu puteam Lett. Nu puteam să îți spun aceleași sentimente pe care le aveam. N-am putut. Și nici acum nu pot. Scriu ca prostu la jurnalul ăsta de 3 ani de când ai plecat definitiv din viața mea. Încă îmi aduc aminte seara asta pe care o rescriam. Când ți-am spus că nu are rost să ne facem să suferim unul pe altul mai mult. Și vreau să-ți spun Lett că nu trebuia să te las să pleci atunci. Nu trebuia să-ți spun că oricum te uram și să pleci. Încă nu am cuvinte. Dar sper că atunci când vei citi toate astea să-ți aduci aminte de mine. Vane ma părăsit de tot în seara aia. Nu era acasă. Mama ei a spus că a plecat la verișorul ei în Spania. Mă urăște și acum.
Te iubesc Letty, sper să nu uiți niciodată asta și promit că te voi veghea mereu.

nu săriți pe mine cu hate-uri sau chestii de genul . a fost pur ideea mea de a termina cartea așa de repede . nu, nu o să schimb nimic la carte ca să o continui și nu, nu cred că voi scrie alta

sunt un nenorocit pentru tot ce am scris aici și pentru tot ce le-am făcut celor două fete . vă mulțumesc celor care au fost aici ca să comenteze și să voteze, chiar și celor care doar au stat în umbră și doar au citit .

asta e dedicată tuturor