Gânduri

optsprezece

din perspectiva Verenei

     El pentru mine era cum e Dumnezeu pentru voi. O zeitate. O divinitate. Da, poate la început am crezut că se va folosi de mine pentru a o face pe Letucia geloasă, dar totul s-a risipit pe zi ce trece. Devenea EL. Îl iubesc. Nu neg. Și știu că el simte asta deșii nu i-am spus-o niciodată. Nu vrea să i-o spun. Nici nu i-o voi spune. Îl las pe el să facă primul pas. Îl privesc cum doarme. Este 2:23 a.m. iar eu îmi privesc divinitatea cum doarme. Pe burtă, cu perna pe care trebuia să fiu eu, în brațe, părul răvășit de la foiala lui. E așa de inocent când doarme. Parcă toate grijile dispar și nimic nu s-ar fi întâmplat. Îi iubesc gropițele care se formează atunci când râde. Deșii zâmbetul lui apare rar, îl scanez și-l memorez în minte pentru că zâmbetul lui mă mai ține în viață. Poate nu și-a dat seama. Am vrut de multe ori să plec de lângă el. Am crezut că mă zbat degeaba. Dar făcea el ceva și nu puteam să plec. Parcă eram țintuită de niște lanțuri. Își trage nasul scărpinându-se apoi. E un copil. O avea el aproape douăzecișiunu de ani. Tot copil rămâne. Prin comportamentul lui pe care-l are când e în preajma mea. Dar cu toate astea mi-e frică Axel. Mi-e frică că o să te pierd. Ce o să mă fac atunci ? Pentru ce o să mai trăiesc eu ? Nu vreau să pleci și să mă lași în urmă. Nu vreau. Aș fi distrusă. M-am obișnuit atât de mult cu tine. Să-ți aduc mere mereu știind că tu nu mănânci nimic dimineața. Cafeaua de după facultate cu aromă de vanilie de la cafeneaua ta preferată. Negresele nu mai bune de mâncat toată ziua nu lipseau. Ți-am făcut și o poză. Erai atât de obosit. Stăteai pe masă și mă priveai. Te iubesc Axel. Te iubesc pentru că ești aici lângă mine. Poate înăuntrul tău se dă o luptă. Poate nu știi să-mi spui "te iubesc". Dar voi aștepta, voi aștepta iubitule. Și da iubitule. Știu despre poza cu Letucia. Mi-ai spus atât de multe în seara aia despre ea, despre scrisoarea și agenda pe care le-ai găsit în seara aia, când povesteai parcă citisei deja din agenda aceea. Mi-ai mai spus că o să le dai foc. Te-am rugat să n-o faci. Nu vreau să te simți obligat ca s-o faci. Este 2:45 a.m. Te foiești iar. Mă privești încruntat și oftezi. Cine ți-a stricat somnul dulce iubitule ? Ce demon negru a îndrăznit să-ți facă asta ? Te-ai ridicat în fund în  pat bosumflat și mai întrebat ce fac. Nu ți-am răspuns. Te priveam de parcă ar fi fost ultima dată când te voi vedea. Te-ai ridicat venind spre mine, din două mișcări mai luat pe sus trântindu-te cu mine peste așternuturile moi. O mână o țineai strâns înconjurată de talia mea, capul pe abdomen și picioarele încrucișate cu ale mele. Te mângâiam blând în păr așteptând să adormi înapoi.

- Te iubesc, Axel.

îi mulțumesc în primul rând surori mele ce m-a ajutat să scriu asta . capitolul i-l dedic ei