I Don't Know - vol I - Akatsuki si Secretul Lumilor

Podul

  Cumva, urmatoarea luna a trecut extrem de greu, dar cu momente amuzante. Mai ales atunci cand Hidan s-a micsorat si el, blocandu-se intr-o cutie cateva ore bune. Sa-l vedem acolo, incolacit intr-o cutie prafuit, cu un gandac pe cap, am si uitat de scarba pentru cele doua ceraturi, si am ras ca nebuna cateva ore pe seama lui.

  Ce pot spune, nu-mi displace sa-i am pe cei din Akatsuki in casa, daca nu s-ar micsora cat vedem cu ochii, pana aproape de dimensiunile unui bebelus. E cat se poate de straniu sa-l ajuti pe mini-Deidara sa ajunga la cutia de fursecuri de pe dulapul din bucatarie. Sau sa-i vezi pe cei doi Zetsu ( Shiro si Kuro cum le ziceam noi ca s-ai deosebim) cum se ajuta sa deschida usa de la camera lor, dupa ce s-au mai micsorat inca o data.

  Eu, Haru, Alex si Cosmin ne chinuiam sa gasim ceva care sa ne ajute sa-i readucem la normal. Stiam ca cel mai probabil vor reveni la dimensiunile initiale doar cand se vor intoarce in lumea lor, dar nici asta nu stiam cum sa o facem.

  Ne-am impartit treburile intre noi. Eu si Haru citeam de zor cartile gasite in casa, inspectam obiecte vechi si foi ilizibile trecute de vreme, in timp ce Cosmin se plimba prin casa in cautarea de noi indicii care sa ne ajute sa gasim o explicatie pentru ceea ce se intampla aici. In acelasi timp Alex cauta legente pe internet, si urmarea sa gaseasca informatii despre calatoria intre universe in animeuri. Noi eram ca enervati ca el de fapt tragea chiulul sa se uite la animeuri, folosind scuza asta penibila, dar cum era o pierdere de timp sa ne certam cu el, l-am lasat sa faca ce vrea.

  Deasemenea, Akatsuki ne ajutau cum puteau ei mai bine.  Se plimbau impreuna cu Cosmin si ne aduceau tot ce gaseau prin cutii, in timp ce faceau si putina curatenie. Pain si Itachi se chinuiau sa descifreze ce scrie in carti impreuna cu noi doua, iar Konan facea de mancare si ne aducea cate un ceai sau un suc sau inghetata.

    - Asta e inutil. N-o sa gasim nimic. ma plang, intr-o dupa-amiaza calduroasa, in timp ce studiam o carte de bucate, in cautarea a ceva ce sigur nu o sa se gaseasca in ea.

  - Nu trebuie sa va pierdeti speranta. O sa gasim noi ceva o data si-o data. imi spune cu blandete Konan, in timp ce aseaja o inghetata mare cu vanilie pe birou.

  - Da, dupa ce o sa deveniti cu totii niste pitici cu semnalizatoare ca sa nu calcam pe voi. bomban aruncand cu cartea in fotoliul de langa perete.

  - Nu te mai plange atat. Daca nu-ti place cartea ta de bucate, i-a chestia asta si traduo daca poti! imi arunca Haru o carte veche in fata.

  Am luato cu grija in maini, caci parea ca se va rupa daca o sa o bruchez putin, si am inceput sa dau foile.  Foile ii sunt ingalbenite, iar pe alocuri avea pete galbene de umezeala. Unele pagini erau chiar roase. Scrisul era usor sters, greu de inteles. Propozitiile trebuiau mai mult ghicite decat traduse. Dar la prima vedere parea un roman politist.

  ' Mai avea doar un loc de verificat.' incep sa traduc pe o foaie alba, noua, acolo de unde a ramas Haru. ' Merg cu pasi rasunatori si grabiti pana la ultima usa nedeschisa din casa. Cea care ducea spre podul intunecat si misterios. Usa s-a deschis cu un scartait rasunator, iar mai multi sobolani si-au facut loc sa iasa pe la picioarele mele. Era un loc sinistru, care parea ca te va omora daca faci fie si un pas inauntru.  Un geamat infundat m-a facut sa tresar. Era acolo. Ceva viu. Ceva ce nu parea uman. Nu era ea...era ceva mult mai rau. '

  - Podul... . soptesc cu inima unflandumi-se de emotie.

 -ALEEEX! urlu deodata, fugind in camera clonei mele care se uita pe ascuns la Naruto.

  Am decis ca nu e bine pentru cei din Akatsuki sa se vada in anime. Poate le vine vre-o idee pentru cand se vor intoarce acasa sa foloseasca informatiile astea in scopuri gresite..

- ALEX! mai urlu o data si sar peste el in pat. Cred ca m-am prins! Stiu cum sa ii trimitem acasa!

  Eu eram atat de entuziasmata, iar el se uita ca prostul, clipind des, la zambetul meu larg. Inima imi batea mai tare decat de obicei, iar corpul imi tremura usor de entuziasm.

  - Diana... . imi sopteste fratiorul meu drag.

  - Ce? zambetul imi dispare de pe fata. De ce nu e si el la fel de incantat ca mine?

  - Poti sa te dai jos de pe mine? Te rog... .

  - Ce...?

  Atunci imi dau seama ca pozitia noastra era putin cam perversa, iar in pargul usii s-au adunat toi de prin casa, alertati de strigatele mele de disperata.

  Ma dau repede jos de pe el, si ne inrosim amandoi, uitandu-ne in parti diferite, stanjeniti.

  - Ce...ce ziceai ca ai descoperit? se balbaie putin Alex.

  - Ah pai..., brusc buna dispozitie imi revine, am o idee cum i-am putea trimite acasa!

  - Cuuum? De ce nu ai zis mai devreme? incepe si Alex sa se bucure.

  - Am zis dar....uh, nu conteaza! Doar vino cu mine!

  I-am condus pe toti in fata usii de la pod, cu cheia in mana. Alex, Haru si Cosmin erau exact in spatele meu, pregatiti sa intervina in caz ca o sa iasa ceva oribil de acolo. Cum ar fi un sobolan mutant, cu blana verde cu dungi mov.

  Am descuiato usor, cu un sunet metalic. Mana imi tremura pe clanta. Oare, daca m-am inselat? Sau daca va iesi altceva de acolo?

  Am inchis ochii ingrozita la imaginea unui paianjen urias care vrea sa ma manance. O mana calda este pusa peste a mea. Imi intorc capul putin cat sa-l vad pe fratele meu zambinu-mi cald. Asa este, el este langa mine.

  Apasam impreuna pe clanta si... .

Pam Pam Pam. Uitati si nextul, cam scurtulet si fara substanta, dar se pare ca Diana e o isteata si ii va scoate pe toti din incurcatura.

  Pai, ultimul capitol va fi ultimul, stiu ca m-am grabit....dar asta e. Desi, va gi unul lung. Si daca sunt lenesa o sa-l postez in 2 parti, dar promit sa o fac saptamana asta ^^

Paai, eu nu pot decat sa va urez o seara buna si sa va multumesc ca inca sunteti fanii mei pana la capat ^^