I Don't Know - vol I - Akatsuki si Secretul Lumilor

O iluzie frumoasa

Apasam amandoi pe clanta si...

  - Nu cred ca ar trebui sa faceti asta pana nu ascultati ce am de spus.

  Pentru un moment inima mi se opreste in piept. Ne-am intors cu totii intr-un moment spre vocea care ne-a oprit din a afla ce ascunde acea usa.

  Cu pasi mici si apasati, bunica se apropia de noi. Chipul ei trecut de vreme, plin de riduri,avea intiparit un zambet larg. Privirea calda era fixata pe mine si Alex, care isi tinea mainile dupa umerii mei, de parca ar vrea sa ma protejeze de ceva.

  - Bunico! reusesc sa indrug dupa cateva momente lungi in care am privito ca pe o fantoma.

  In spatele ei, mama era tacuta, cu un zambet absent pe chip si miscari angelice. Amandoua sau oprit la cativa pasi de noi. Mama s-a aplecat de a pus 4 rucsacuri pe mocheta invechita, mancata de molii.

  - Ce-ce faceti aici? mai incerc o data sa fac rost de o reactie de la ele.

  - Este casa mea scumpo. Nu ar trebui sa te miri ca sunt aici. imi raspunde calma bunica.

  - Dar ziceati ca o sa fi-ti plecate pana la sfarsitul verii. de data asta glasul imi tremura ingrozit.

  - Asa credeam si eu. Dar m-am intors mai repede, sunteti niste copii atat de isteti. ne privea cu o mandrie neinchipuita, fara un motiv anume.

  - Bunico, ce se intampla aici? ma strange Alex de umeri. Tu stii ce cauta ce-i din Akatsuki aici, nu-i asa?

  Mi-am ridicat privirea la el. Dar era concentrat pe cele doua femei din fata noastra. Ochii lui albastri emanau o ura ascutita si isi musca buza de jos pana i-a dat sangele. Ultima data cand l-am vazut asa, a fost cand niste pusti m-au tarat intr-un gang pe strada, noaptea si planuiau sa ma violeze. Dar el a aparut si m-a salvat. Ochii mi s-au umplut de lacrimi cand l-am vazut asa. Mi-am intors privirea la bunica care inca zambea calm.

  - De ce nu vrei sa ne spui nimic? Ce se intampla aici?

  - Ba o sa va spun totul dragii mei. Dar mi-e tema sa nu reactionati pripit cand o sa va spun adevarul.

  - Nu conteaza. Ce naiba se intampla aici? Spune-ne! se rasteste Alex la ea.

  - Ok, atunci o sa va povesc totul. Absolut toul. Despre cum ati aparut voi in lumea asta. Diana, Shara, Alexandru, Cosmin.

  - Daca este vorba despre discutia aia jenanta dintre parinti si copii, o stim deja. bombane Cosmin rosind usor.

  - Oh dragule, nu aia. Sunt sigura ca o stiti. Alta. Cum a-ti aparul in lumea asta. Pentru ca voi nu v-ati nascut aici. Ci in acelasi loc de unde vin si ei. isi muta privirea la cei din Akatsuki care pana in acest moment au tacut.

  - Ei? Ce vrei sa spui cu asta? se panica Haru prinzandu-ma de maneca tricoului.

  - Deci m-am gandit bine. Pain s-a uitat la noi patru extrem de multumit.

  - Nu mai inteleg nimic. simteam ca imi va exploda creierul daca mai gandeam mult.

  - Cel mai bine e sa va spun eu. Voi patru a-ti fost adusi in lumea aceasta acum 16 ani ca sa cresteti aici dupa ce v-ati pierdut parinti.

  - Cum adica? Mama e chiar aici! nu ma pot abtine sa intervin.

  Mama zambea din spatele femeii in varsta, fara sa scoata vre-un cuvant. Doar ne privea de parca nici n-am fi acolo. Parul negru si ochii albastrii ii mostenisem de la ea fara indoaiala. 

  - Aceasta nu este mama voastra. Ci cineva care a avut grija de voi. Cand ati venit aici vam trimis la un orfelinat ca sa fiti adoptati si sa cresteti ca niste copii normali. Dar voi, Diana si Alexandru, a-ti fost luati in grija de un tata care va uitat repede dupa ce sotia lui, care si-a dorit sa va aiba, a murit. De aceea v-am creat la toti iluzia unei mame iubitoare care are grija de voi. Dar tot eu eram aceea. Eu in tinereatea mea.

  Cand facu o pauza din ce povestea, am putut vedea clar cum mama ridica mana in semn de adio, ca mai apoi sa dispara ca un nor de fum. Atunci picioarele mi-au cedat si am dat drumul lacrimilor. Am bolborosit un 'mama...' cand Alex s-a lasat in genunchi langa mine cu lacrimile siroindu-i pe obraji.

  - Ce vrea sa insemne asta? se rasteste el ingrozit

  - Inseamna ca voi nu aveti familie.

  A spus aceste cuvinte direct, fara pic de parere de rau. Pur si simplu ni le-a trantit in fata ca si cum ne-ar spune ca nu avem voie sa iesim afara in aceasta seara.

  - Stiu ca e dureros, dar acesta este adevarul si... .

  - Care este partea cea mai rea? o intrerupe Alex, cu o voce stinsa.

  - Tu si Diana nu sunteti frati de sange. ne-o arunca numai decat, de data asta chiar arata de parca ii parea rau.

  - Ce? simt cum cerul imi cade in capde la cuvintele ei.

  - Eu si Diana....nu suntem frati? indruga si Alex strangandu-ma in brate. E o gluma, nu-i asa? Doar o gluma... . Adica aratam la fel, si suntem nascuti la o distanta atat de mica unul de celalalt... .

  - Diferenta atat de mica la nastere, a fost lucrul care mi-a dat ideea sa va fac gemeni. In lumea din care proveniti voi nu aratati asa.

  - Dar...dar eu cu Cosmin? spune si Haru cu vocea tremuranda.

  - Voi chiar sunteti frati de sange. Iar o ruda a voastra este chiar aici.

  Konan a facut un pas spre ei zambindu-le larg.

  - Am aflat ca eu aveam o sora mai mare, care a nascut doi copii de varste diferite. Voi sunteti aceia. Haruka si Kaito.

  - Haruka si Kaito? se sperie Haruta.

  - Doar nu credeti ca veti intalni nume ca Alexandru si Cosmin in lumea ninja, nu-i asa? rade batrana.

  - Atunci, pe noi cum ne cheama? intreb fara vlaga.

  - Kuro si Fuyuki. ne raspunde fara probleme.

  Tot ce ne-a spus ea este atat de ciudat. Nu ma deranjeaza sa aflu ca sunt dintr-o lume ninja, dar asta a fost atat de brusc ca m-am panicat. Plus ca am aflat ca eu n-am o mama... . Si cel mai rau, Alex, adica Kuro, nu e fratele meu. Oricat ne-am ciondanii noi, tot fratiorul meu enervant ramane. Si nimeni n-o sa mi-l ia vreodata.

  - Si noi ce vom face acum? intreb mai stapana pe mine

  - O sa va intoarceti in lumea de care apartineti, iar de acolo va veti alege drumul pe care o sa-l urmati de acum incolo. Fuyuki, parintii tai sunt vii. Inafara de asta mai stiu ca ai lui Kuro au murit. Poti incerca sa-i gasesti.

  - Deci...am avut dreptate? Modul de ai duce acasa este podul, nu-i asa? intreb fara sa ascult ce zicea.

  - Da fetita mea isteata. Ai avut dreptate. Stiam ca o sa-i aduceti pe cei din Akatsuki pentru a va duce acasa.

  - Asa deci... . 

  - Dar trebuie sa stiti un lucru. ofteaza. Odata ce intrati pe acea usa nu o sa va mai puteti intoarce. 

  Cu asta o liniste mormantala s-a lasat peste noi. I-am privit pe cei trei si am luat cu totii o decizie muta. M-am ridicat cu greu de pe jos si ne-am luat fiecare rucsacele de pe jos. Konan si Pain, singurii care inca mai aveau marimea lor naturala, ne-au zambit cald, deparca ar spune: 'Aceasta este decizia voastra.' 

  Eu am fost cea care a deschis usa si a intrat fara sa spuna un cuvant. Mi-am inchis ochii si i-am simtit pe Alex, adica Kuro si Haru prinzandu-ma de mana. Si eram sigura ca si Cosmin, Kaito, o tine pe sora lui.

  Urmeaza sa pasim intr-un loc necunoscut noua, unde viata ne va lua o intorsatura brusca. Asta e tot ce imi amintesc inainte sa cad in intuneric.

Ma simt bine, asa ca v-am adus deja inca un capitol ^^ Adica...mai am unul singur. Pe care o sa incerc sa vi-l aduc maine seara.

Am si eu o intrebare: V-am uimit cu faptul ca cei 4 sunt din aceeasi lume cu Akatsuki? Sau macar prin faptul ca Diana si Alex nu sunt frati?

Am zis eu ca totul va lua o intorsatura ciudata.

Noapte Buna si Vise Placute ^^