Nu crede in destin [ Yaoi ] - //Terminată//

#Capitolul 43

În timp ce mergeam spre școală, citeam prin jurnal despre drog. Poate am omis ceva, dar e puțin probabil . Hm.. 

" Odată ce ai intrat în contact cu el, primele efecte vor fi slab observabile. După maxim două zile, efectele de amețeală, insomnie, răgușeală, halucinații, stări euforice, tulburare a viselor, dureri de cap și moleșeală, încep să fie prezente pe perioade scurte de timp. "

Hm.. Bine.. E perfect. Dacă Ayato nu se va simți bine, se va duce din nou la spital, unde voi sta eu cu el. Doar eu. 

Dar.. Stai... Mai e ceva.. 

"Atenție!! - Pot apărea efecte adverse precum pierderi de memorie, extaz și leșin. "

Pierderi de memorie? Și mai bine. Poate va uita mai multe depre Tadashi. Interesant. Iar despre extaz și leșin... Hm... Nu îmi fac griji.. Momentan. 

.

.

Am ajuns la școală. Îh.. Ce plictiseală. Cui dracu îi pasă de ultima zi de școală ? 

În fine... Trebuie să îi găsesc pe Ayato și Tadashi, ca să îmi pot da seama dacă Ayato a intrat în contact cu drogul. 

Șii... Uite-i pe o bancă în curtea școlii vorbind. Ayato nu pare prea bine, deci cred că drogul e deja în "funcțiune". Mă duc să aflu. 

- Hei, Ayato! Spun cu zâmbetul pe buze văzându-l .

- H-Hei, Ayano. Îmi răspunde el cu o voce slăbită și răgușită. 

E răgușit deci... Un efect e deja prezent. 

- Mda.. Bună, Ayano. Spune și Tadashi plictisit, dându-și ochii peste cap

- Bună și ție. Îi răspund scurt, așezându-mă lângă Ayato, privindu-l zâmbind. Cum te simți Ayato? Pari.. Răcit. 

- Da... Cred că am răcit. Dar mă simt puțin amețit și mă doare capul.. Dar îmi va trece. Spune îngerașul zâmbind moale. 

Amețeală... Dureri de cap... Alte două efecte.. Hm. 

- Da.. Sigur vei fi bine curând. Spun continuând să zâmbesc. Uhm.. Ai mai citit jurnalul pe care ți l-am dat?

- ..Da.. L-am mai răsfoit de câteva ori, dar nu știu al cui e. 

- Poate nici nu îi mai trebuie acelei... Persoane.. Spun eu încercând să par inocentă 

Bun. Acum e sigur. A intrat în contact cu drogul. 

- Poate. Dar am văzut că pe unele pagini era un fel de praf cam ca rugi... 

- Despre ce tot vorbiți ?! Îl întrerupe Tadashi. 

Cred că de data asta ar trebui să îi și mulțumesc, dar și să îl pălmuiesc pe idiotul ăsta. Totuși, Ayato a observat "praful" . Nu trebuia să îl subestimez. Dar, mai bine că s-a băgat Tadashi. Nu aș fi știut cum să explic prezența "prafului".. 

- Despre un jurnal, Tad. Spune Ayato 

- Ce jurnal?

- Poveste lungă. Nu are rost să îți explicăm. Intervin eu

- Mda.. Mă rog.. Spune Tadashi ridicându-se.

- Unde te duci? Spune Ayato 

- În clasă. Te aștept în bancă. Spune Tadashi zâmbindu-i lui Ayato , sărutându-i scurt buzele, după care fulgerându-mă cu privirea pentru câteva secunde. 

- B-Bine, T-Tad... Spune Ayato roșind ușor, făcându-l pe Tadashi să chicotească , după care acesta pleacă . 

Sunt.. Destul de drăguți împreună... Uh... De ce parcă încep să mă simt prost? .. Poate ar trebui să renunț.. Să îi dau cumva lui Ayato "leacul" și să îi las în pace să fie fericiți.. 

Dar fericirea mea? ... Oare pot supraviețui doar văzându-l pe Ayato fericit? .. Poate nici nu îl voi mai vedea de azi. Dacă sunt ultimele clipe pe care le petrec cu el? ... Liceul s-a terminat, iar noi , probabil nu ne vom mai revedea... 

Poate.. Poate ar trebui să îi las... O să mă mai gândesc la asta ceva timp.. Mai bine.. Să fie Ayato fericit.. Chiar dacă mă doare faptul că nu pot fi eu cea lângă care e fericit.. Of.. 

- Îl iubești mult, nu? ... Spun zâmbind moale

- Enorm.. Îmi răspunde el zâmbind , afișând o fățucă atât de inocentă și adorabilă 

- Ce.. Drăguț... 

...Doare... 

- Ayano, hai să mergem și noi în clasă. Am auzit că vrea diriginta să facă un anunț.

- Du-te tu... Eu.. O să mai stau puțin pe aici.. Spun plecându-mi privirea

- Ești bine? Spune ridicându-mi bărbia cu două degete, privindu-mă cu acei ochișori albaștri perfecți, făcându-mă să roșesc 

- D-Da.. Nu îți face griji. Spun dându-i mâna la o parte. 

- Bine.. Dar.. Spune pumandu-și o palmă peste a mea. Nu uita. Sunt aici să te ascult oricând, da? Continuă zâmbindu-mi moale. 

- Uhm.. Da... M-Mulțumesc.. 

- Nu ai pentru ce. Spune ridicându-se. Sigur nu vrei să vi? 

- Sigur.. 

- Bine atunci.. Mă găsești în clasă.. 

- În regulă... 

După ce Ayato se îndepărtează de mine, fug în partea opusă a clădirii, anume printre copacii din curtea școlii, care sunt destul de deși și mă așez cu spatele lipit de unul dintre aceștia, strângându-mi genunchii la piept. 

-Sunt.. Sunt o persoană oribilă.. Sunt îngrozitoare... Șoptesc foarte încet, doar pentru mine.

Simt cum câteva lacrimi încep să îmi curgă pe obraji, dar nu le voi opri.. E mai ușor să le las să curgă.. 

- Cum i-am putut face asta...? ... Cum am .. putut? ... Unuia ca ... el.. ? Continui să-mi șoptesc . Nu l-aș merita niciodată. Nu mă voi ierta pentru asta... Niciodată... 

Printre suspinele mele incontrilabile, am auzit câțiva pași, undeva prin apropiere. Mai e cineva aici? ... 

Mă uit scurt în jur, dar nu puteam vedea mai nimic printre lacrimi, așa că mi-am pus capul pe genunchi, continuând să plâng în liniște, până ce am simțit o mână pe umărul meu. 

Tresar și îmi șterg rapid lacrimile cu mâneca, încercând să văd cine este acel.. Cineva. Mă ridic și privesc persoana din fața mea..