După multe cumpărături cu prietena mea Zoey, abia că îmi mai simt picioarele. E super pretențioasă la haine. Ea stând mai departe am lăsat-o acasă, iar eu am luat primul autobuz pe care l-am văzut. Nici nu știu dacă e cel bun, dar în momente din astea vrei doar să te așezi pe un scaun și atât, indiferent dacă vei ajunge de celalalt capăt al lumii sau la colț de stradă.
Din păcate nu am avut noroc, pentru că toate scaunele erau ocupate, deci m-am dus în spate după ce am taxat călătoria.
M-am rezemat de un colț, uitându-mă pe geamul de lângă mine și așteptând ca mașina să pornească.
Nu am avut parte de prea multă liniște, pentru că ceva nu îmi dădea pace de vreo 2 minute. Sunetul venea din celălalt colț de lângă mine.
Am întors capul, iar mare îmi fu mirarea când am văzut un băiat așa de frumos. Avea niște ochi negri ca smoala, păr blond și un cub Rubik de care m-am săturat deja.
Mă tot holbam la el dar nu am realizat că și el mă privea super insistent. M-am simțit puțin stânjenită, așa că mi-am întors din nou privirea pe geam, ochii lui încă simțindu-i ațintiți pe mine.
Aveam ceva pe față?!
Uneori am mai încercat să îl privesc cu coada ochiului, dar nu puteam pentru că privirile ni se întâlneau și mi-era rușine, deci mă înroşeam toată.
Din minut în minut fâțâia cubul ăla, că-mi venea să-i dau cu el în cap. Dar știm cu toții că eu nu aş face așa ceva, că sunt prea timidă.
Am încercat să ignor din nou, asta repetându-se întruna. Autobuzul mergea încet, dar acum nu știu ce a pățit de și-a schimbat brusc viteza, luând o curba periculoasă la rond. Cât de obosita și amețită eram, nu puteam să mă mai țin prea mult pe picioare, și mi-am pierdut echilibrul.
Deja simțeam podeaua murdară sub palme, dar se pare că asta a fost doar în mintea mea, căci realitatea era alta. Nu căzusem. Doar alunecasem, fiind prinsa de doua mâini atât de frumoase și albe de la gerul de afara, dar totuși calde că nu m-au lăsat să cad. Capul meu stătea relaxat pe spate, dar nu sprijinit de peretele tare de lângă geam, ci de o geacă călduroasă de fâș.
Am întors capul, iar el, băiatul din autobuz, îmi zâmbea prietenos. Fețele noastre erau la milimetri distanță, iar ochii mei nu îi scăpau din priviri pe ai lui. Acum, negrul era și mai pătrunzător. Părul său blond ciufulit și în același timp irezistibil, mă făcea să îmi doresc să îl ating cu mânuțele mele fragile și reci.
Eu i-am prins mâinile și i le-am dat jos de pe talia mea, uitându-mă în continuare la el. Vehiculul a ajuns într-o stație și am coborât rapid. Nici nu știam dacă era stația cea buna, dar ce mai contează?
Și totuși, sunt o proastă că am fugit de el.
Mașina încă nu pornise și el îi cobora scările. Instinctul meu a fost sa fug, ca nebuna. M-am afundat în ceața groasă și băiatul nu a mai ținut pasul cu mine.
Alergând ca o tâmpită, m-am gândit să îmi pun căștile să ascult niște muzică. Mi-am băgat degetele degerate în buzunar, dar nu am simțit nimic. Ah...să-mi fi căzut când am alunecat?
Oh...deaia venea el în fugă...să mi-l aducă...
<<Teo>>
Fata asta era neobișnuit de ciudată. Ce naiba e cu ea? Am tot încercat să o fac să îmi acorde atenție, dar e extrem de îngâmfată. Și din egoismul ei, probabil a crezut că vreau să o tăvălesc în vreun pat.
Nu..., voiam doar să se uite la mine. Știu că eram insistent, dar era foarte drăguță.
Am vrut să îi dau telefonul, dar nu am mai văzut-o.
L-am deschis curios și am realizat că nu avea parolă. Ce bine...acum pot suna undeva la ea acasă să
vină să și-l recupereze.
După ce am ajuns acasă, m-am pus în pat și m-am tot gândit la frumusețea ei...avea niște ochi ca smaraldul de verzi, și un păr blond ce strălucea în puținele raze ale soarelui.
Era perfectă...iar mâine urma să o sun să ne vedem. Chiar să fac asta?
Și de la gândurile astea mi s-au închis pleoapele...
