Eram cu prietenele mele pe canapea, în sufragerie.
După accidentul avut, pot spune ca m am recuperat complet. Dar emoțional încă nu.
Am dormit destul, iar acum mă simt în forma. Plus ca maine începe scoala pentru mine, am nevoie de energie.
Povesteam și ne aminteam lucruri frumoase. Ce mă bucur ca am scăpat din clădirea aia rece și plina de dureri de toate tipurile...
Valy mă strângea în brațe din minut în minut, ca și cum i-as fi lipsit. Cu toate ca nu e el prea sentimental, știu ca mă iubește.
Dar mi o arată.
Și încep sa cred ca între el și Chloe e o altfel de conexiune. Nu prea pare ca o privește ca pe sora mica și enervanta. Nu se mai uita la ea ca la o pacoste la care ține. Felul în care o privește mă face sa mă gândesc dacă și când se uita la mine, Stephan punea atâtea emoții. Mai bine uit.
Mă ridic ușor auzind soneria, după un minut după ce o conduc pe Zoey pana la poarta, fiindcă trebuia sa plece cu familia. Îmi amintesc câte ieșiri faceam eu și Valy cu mama și tata...cat ne distram...
Eu mereu mă smiorcaiam ca nu primeam tot ceea ce era pe rafturi în magazine, iar el imi spunea sa mai tac o data, ca îl obosesc. Mă enervam, întrucât nu suportam sa mi se spună ce sa fac. Și îl băteam.
Într-o zi, am spart un bibelou care costa o avere.
Mama și tata ne-au pedepsit o luna. După o predica de o ora, ne lăsaseră în pace. M-am simțit prost, dar frate-meu știu ca venise în seara aia, m-a luat în brațe și mi-a explicat ca nu o sa primesc în viață tot ce îmi doresc, ca fericirea nu se rezuma la lucruri materiale. Vorbea ca un înțelept, și eram impresionata de ceea ce spunea.
Acum, uitați-va la el. Același fraier filosof.
Glumeam.
Ajung la pragul ușii și deschid, sperând sa nu fie acel chip în fata mea.
Dar era Kyle.
Iarăși.
Cred ca vrea ceva de la viata mea.
Felul în care mi a vorbit când a venit în salonul meu, m-a făcut sa îl privesc ca pe o alta persoana.
-Kate, Doamne, te simți mai bine! Spune fericit, luându-mă în brațe.
-Da, așa e, răspund, încercând sa schițez un zâmbet.
-Mă bucur sa te văd. Din nou.
-Mulțumesc.
Really? Mulțumesc?
Nu simțeam sa spun un "Și eu", pentru ca nu voiam sa-l mint.
-În fine, continua el, jenat de situație.
Abia realizez ca ar fi fost frumos sa-l invit în casă.
Accepta râzând, și îl poftesc în bucătărie.
-Vrei pizza? Întreb, uitându-mă prin frigider și zărind bunătatea ce zăcea în cutie.
-Bineînțeles, dacă vrei sa o împărți, răspunde, zambind larg.
-O sa sacrific o felie și pentru tine.
Râdem împreună și ne așezăm pe canapea, schimbând posturile de tv și înfulecând.
Povestim jumătate de ora, iar el mă face sa uit de tot ceea ce îmi încarcă mintea.
-Știu filmul ăsta, răspunde Kyle vesel. Da, da, da! Lasă-i aici, te rog.
-În regula, sper sa nu fie plictisitor.
-Mă vezi pe mine plictisitor?
-Nu o sa răspund la asta.
-Văd ca ți-a revenit vocea.
-Poate ca mă durea capul, dar gura încă aveam și atunci.
-Și totuși, îmi datorai multe răspunsuri. Mai ții minte ca trebuia sa jucam în piesa de teatru a profei Gonagall?
Îmi dau o palma, pentru ca am uitat complet.
-A, da, cred ca m-a înlocuit, nu?
-Doar la repetiții. Tot tu ești starul, Julieta.
-Mai bine zis julita, raspund ironic, facand aluzie la accidentul pe care l-am avut.
Kyle râde și ia încă o mușcătură din pizza.
-Mă uimesc replicile tale. Păstrează le pentru teatru. De fapt, știi ce, am putea sa repetam chiar acum, spune entuziasmat.
-Mi-e lene sa mă ridic sa caut scenariul.
-Nu ne trebuie scenariu, putem continua de unde am rămas, continua el, prinzându-mi ușor încheieturile și ridicându-mă.
Îl privesc nesigura și îmi amintesc momentul în care Stephan a sunat clopoțelul ca sa nu apucam sa ne sărutăm. E incredibil. Zâmbesc cu gura pana la urechi, dar nu datorita lui Kyle, ceea ce presupun ca el crede.
-Eu...ăm, da.
Încerc sa mi amintesc replica pe care trebuia sa o zic după sărut, și o rostesc.
Se uita nedumerit la mine, și apoi spune:
-Nu aici am rămas.
-Nu mi amintesc.
-Da-mi voie sa-ți amintesc eu.
Se apropie de mine și îmi prinde talia ușor, trăgându-mă spre el.
Încerc sa mă retrag, și ajung lipita de perete.
-Nu pot sa te sărut. Nu ar fi drept fata de Stephan, eu...eu pe Stephan îl iubesc. Și dacă ar fi sa ne sărutăm, m-as gândi doar la el. Nu cred ca ți-ar conveni.
Abia apoi îmi dau seama ce răutate am putut sa zic.
-Știu. Speram sa spui ca totul a luat o alta întorsătură, acum ca am încercat sa mă schimb.
-Lucrurile nu merg așa, mecanic. Atunci când o sa simt ceva...
-Te rog, oprește-te! Nu mai suport! Nu are nici un rost sa stau în preajma ta, când tu nu ești sigura de sentimentele tale.
-Nu și tu, Kyle.
Se ridica, își ia geaca și se pregătește sa iasă.
În colturile ochilor îmi apar lacrimi, și reușesc sa rostesc:
-Nu mă părăsi și tu.
Se întoarce și mă privește înduioșător, apoi răspunde:
-Nu o sa te părăsesc, știi bine asta. Doar ca în unele momente, e mult mai bine, știi tu, sa stai singur.
Dau din cap aprobator, și îl văd cum iese pe ușă, rostind un simplu "Pe mâine".
