Ajung acasa si ma intind in pat. Ma gandeam, din nou, la cine nu trebuia. Ma gandeam la mai multe, defapt. Ma gandeam la Stephan si la faptul ca m-a ajutat, cu toate ca nu mai suntem intr-o relatie buna. Ma gandeam la Kyle, care, desi a fost un nesimtit pana acum, s-a schimbat intr-un fel. In ochii mei nu mai pare baiatul rau. Ma gandeam la prietenele mele, care mi-au fost alaturi intotdeauna. Ma gandeam la <<Teo>> , cu care aveam atatea lucruri in comun. Ma gandeam la parintii mei, care m-au parasit iarasi.
Ma gandeam la tot ceea ce s-a intamplat in ultima vreme.
-Pot sa intru? Aud vocea prietenei mele Chloe, si ma inveselesc.
-Sigur, vino.
Se aseaza pe pat langa mine si ma imbratiseaza. Profit de asta si o strang tare, lasand toate emotiile pe care le simteam sa ma invadeze din nou.
-Esti bine? Ma intreaba, stergandu-mi lacrimile.
-As putea minti sa spun ca da...dar nu. Imi e tare dor de Stephan, de atunci cand ma lua de mana, cand im zambea, cand ma imbratisa si ma saruta. Imi e dor de atunci cand imi vorbea dulce, sau cand ne plimbam doar noi.
Prietena mea ma privea trist, dar, intr-un fel, parea nedumerita.
-Pana la urma de ce v-ati despartit voi?
O privesc intr-un mod confuz, apoi incerc sa explic:
-Crede ca mai am sentimente pentru Kyle.
Ma priveste uimita si imi da cu pumnul in umar, cum face Valy destul de des. Ironic.
-Dar nu e adevarat!
Apoi se uita din nou in ochii mei si observa o retragere.
-Nu-i asa?
-Sigur ca nu e adevarat, raspund, intr-un final.
-Tu esti sigura de asta?
-Nu stiu.
-Scumpo, revino-ti si discuta cu mine despre ceea ce ti se intampla.
-Nu pot sa iti spun, pentru ca nici eu nu stiu. Cert este ca sunt sigura ca il iubesc pe Stephan.
-Dar...Kyle?
-Kyle a fost doar dragut, pentru ca i-a fost mila de mine. I-a parut rau pentru ceea ce mi-a facut...atata tot.
-Ti-a marturisit vreodata ceva?
Ma uit la ea ca la o nebuna, incercand sa ma feresc de adevar.
-Nu.
-Minti.
-Da, pai, a spus multe, a facut multe.
-A incercat sa te sarute. Stiu asta.
-Stiu ca stii.
-Cum te-ai putut abtine?
O privesc din nou confuza.
-Stai...tu...stiai?
-Ca ti-a placut de el? Sigur ca stiam. Nu am vrut sa intervin totusi, am crezut ca nu vrei sa vorbim despre asta. Dar acum, raspunde-mi. Stii bine ca eu nu te tradez.
-Eu...cred ca Stepan avea dreptate. Mai bine luam pauza asta. Trebuie sa imi revin.
-Trebuie sa il uiti pe Kyle. Dar nu vrei . Gandeste-te mai bine la ceea ce vrei sa faci. Eu nu pot decide pentru tine.
-Chloe, iti multumesc.
Ne imbratisam si tresarim la auzul usii care se deschide brusc. Il vedem amadoua pe Valy, si ne indreptam spre el, in a-l imbratisa.
Eu am fost prima, si, ca de obicei, m-a batut frateste pe spate, reusind sa ma imbarbateze.
-Tu ce faci aici, pacoste? O intreaba pe Chloe, cu o privire jucausa.
-Dar tu ce faci aici, baiatule enervant? Raspunde prietena mea, provocator.
-Eu am intrebat primul.
Chlo il bate in umar, razand.
Recunosc gestul asta dintr-o mie. Astia doi imi ascund ceva.
Ne privim toti trei, iar Val sparge tacerea ce se lasase in aer.
-Pot sa ti-o rapesc putin, soro?
Ma uit la ei, incercand sa maschez o mirare pe chipul meu, cu toate ca banuiesc ce se petrece.
-Bineinteles, raspund diplomat.
Radeam in sinea mea.
Chloe
-Ce facem?
-Putem discuta putin? Intreaba Valentin, emotionat.
Stiam ca e emotionat.
-Mergem putin in gradina?
-Sigur.
Pasim prin iarba deasa, florile micute si trecem prin miliardele de fluturi.
-Uite, eu...stiu ca nu merit asta, dar...uf, nu stiu cum sa o spun.
Il privesc zambind larg, apoi spun cu hotarare:
-Vreau sa fiu cu tine. Vreau sa incercam macar. Te iubesc.
Lacrimi dulci imi apar in ochi dupa ce am rostit acele cuvinte.
-Mereu te-am iubit, Chlo. Te-am iubit ca pe sora mea, da nu in acelasi mod. Ceva era diferit, si anume, golul acela in stomac pe care il simteam cand nu erai cu mine. Sentimentul acela de a ma duce mereu la tine, de a fi aproape de tine mereu. Chlo, nu mai pot sta departe de tine. Ma completezi, ma faci fericit. Ti-as aduce si soarele de pe cer numai ca sa-ti vad zambetul.
-Eu...nu stiu daca pot spune ceva la fel de frumos ca tine, dar...(si mi s-a pus un nod in gat), sentimentele sunt reciproce.
Ne privim un moment mai departe de ceea ce vede omenirea, mai departe de iris, de pupile. Ne privim ca si pierduti intr-un ocean nedeslusit. Un ocean incarcat de sentimente neobisnuite si nemaintalnite.
Apoi ne apropiem mai mult, pana ajungem la milimetri distanta unul de celalalt.
Mana lui protectoare cu care ma cuprindea oriunde mergeam, acum era pe mijlocul meu. Fruntile noastre lipite, nasurile la fel, simtindu-ne respiratia pe fata celuilalt, buzele atinse usor, imi provocau o avalansa de fluturi in stomac.
Sarutul intens, sarutul acela dulce si sincer, copilaresc, imi aducea mereu un sentiment de protectie. Stiam ca, si atunci cand suntem aproape, si cand nu, el e cu mine. Intr-un fel sau altul, contam pe el indiferent de cirumstante. Si nu pentru ca el e mai mare decat mine, ci pentru ca e mereu acolo. Pentru ca iubirea inseamna, printre multe altele, siguranta.
-O, Doamne. Acum iti pot spune, in sfarsit, <<iubito>>.
Rad si il sarut din nou.
-Presupun ca s-a terminat epoca <<fraier>>. O sa-mi lipseasca.
-Poti sa o continui cand iti mai e dor, raspunde, si ma ia de mana, mangaind-o.
