Aveam impresia că totul este un vis... Păşeam, ne ştind de ce, în urma ei. Nici nu am sesizat când ea a micşorat pasul sau când s-a oprit. M-am izbit speriat de privirea ei paradoxală. Încremenisem..
Nu ştiu dacă ceea ce simţeam era frică sau uimire, dar stăteam nemişcat cu privirea aţintită la neomeneasca fiinţă strălucitoare... Ce era ea?
Am văzut-o apropindu-se uşor. Nu îi era frică, se apropia tot mai mult. Mi-am simţit trupul învăluit într-o energie dominantă. Cum putea să emane atâta forţă, atâta energie... atâta putere?
I-am simţit atingerea fantomatică, mâna ei îmi cuprinsese braţul... O voce angelică răsună în liniştea abisului nocturn:
-Unde sunt?
Nu eram în stare să reacţionez, chipul ei inexpresiv şi deasemenea perfect era aşezat în faţa ochilor mei goi, iar privirea ei himnitică îmi acaparase orice când, orice mişcare.
-De unde vi? a răsunat în ecou vocea ei fantasmologică; avea atâta calm în glas...
Nici de data asta nu puteam virbi, doar am schiţat un gest subtil încercând să-i arăt direcţia.
Buzele ei s-au încreţit uşor revenind, apoi la forma lor iniţială, a început să păşească uşor în direcţia arătată. O urmam pierdut în gânduri goale.
Prezenţa ei himeră mă afecta într-un fel aparte, deosebit şi tot odată intrigant.
