Păşeam uşor pe trepte simţind cum lemnul vechi vibrează în urmă mea. Atingeam nonşalant balustrada având un zâmbet pervers pe chip. Ştiam că e acolo în cameră, ştiam că stă acolo aşteptându-mă pe mine. Am deschis uşa privind cu atenţie fereastra deschisă. Era pe terasă privind din nou spre cer.
Am strigat-o încet, dar ea şi-a întors chipul spre mine. Nu era mirată ştia că am să vin. I-am făcut semn, iar ea, ascultătoare a intrat în cameră. S-a oprit la o oarecare distanţă de mine, o oarecare teamă citindu-i-se în ochi.
-Vreau să îţi arăt ceva! i-am spus prinzându-i tricoul. I l-am dat jos iar ea nu a protestat. Stătea ascultătoare în timp ce eu îi aranjam părul pe umerii goi. Degetele mele i-au alunecat pe sirea spinării oprindu-se brusc şi prinzându-i sânii. A suspinat apucându-i să zică doar: Opreşte-te! Dar cuvintele i s-au terminat brusc când buzele ei s-au lipit de ale mele iar spatele ei a atins peretele rece, după care covertura moale a patului. Printre gemete şi suspine hainele au fost aruncate pe covor, iar trupul şi mişcările ei s-au unduit în gemete şi suspine. Fiinţa mea obosită cazu pe perna moale acoperit de somn în timp ce ea se strangea tot mai mult lângă perete, tot mai departe de mine, cu lacrimi tot mai multe şi suspine. Fiinţa ei îşi pierduse puritatea, devezise ca ceilalţi oameni patati, murdăriţi de propria plăcere, terminaţi de propriul suflet, pierduţi pe un drum anevoios spre pierzanie...
Strălucirea ei divina îşi pierduse valoarea, dar nu şi intensitatea, abuzul, durerea ce o îndurase era greu de explicat. Fiinţa îi tremura de propria-i greutate iar strălucirea pielii ei era tot mai puternică, umplea tot mai mult negura în care se afundase, lumină cuşca în care picase cu aripi franţei...
