Anatomia sufletului

4) Prima zi de scoala

Si am ajuns in "iad". Nu pot sa numesc intr-un alt mod inchisoarea asta sau pot si chiar as umple pagini intregi cu "minunatia" de aici. Nimic nu mi se pare normal, chiar daca asa ar trebui sa fie.

Majoritatea liceului e formata din "pitipoance" cum le zic eu, adica "fete bune", prea multe ghilimele ce sa zic, curve direct. Iar baietii... Mai rar gasesti unul aparte. Asa-zisi bad boy predomina, doar ca cei mai multi sunt pampalai ce nu pot da nici un pumn in fata, singura lovitura pe care o stiu sunt palmele pe care le aplica fetelor.

Clasa mea e cam la fel, dar totusi exista cateva persoane care au reusit sa imi castige o parte din inima mea minuscula, acelea fiind Nicki, Criss si ultima, dar nu cea din urma, Demi, doar nu o uitam, nu?

Alaturi de ea am intrat si primirea a fost una normala, nimeni si nimic nu ne-a observat prezenta. Ne-am dus in ultima banca si gata treaba pe moment.

Pana la sfarsitul zilei am murit de somn. Nu am facut mai nimic, decat am ascultat discursuri despre cat de importanta e clasa a 11-a... iar si iar si iar... Pauze inexistente si glume proaste, se poate mai rau? Da, avem colegi noi care vor fi si ei corupti cat mai curand. Un baiat si o fata, nici nu m-am straduit sa le tin minte numele.

Si am terminat. Ne-am intalnit toate, si ma refer la grupul nostru de fete (Kate, Avril, Demi si Merry) si am plecat spre cafenea. Ele erau asa de fericite ca au reusit sa vada cativa baieti asa de hot in liceu si altele, dar eu ce sa mai zic? Am stat inchisa in clasa din cauza lui dirigu'.

Urasc primele zile de scoala! Si brusc e adus in discutie noul meu coleg. Ce-i drept, tipul arata bine si pare cam timid, poate o sa ne intelegem candva. Tot eu o fac...

-Huh? fac si eu pe atenta brusc.
-Spune tu ca noul coleg nu arata bine! ma aduce la subiect Demi.
-Cine a negat asta? zic si rad. Ce propuneti?
-Nimic... spun toate in cor.
-Nu sunt proasta.
-Pai... a inceput Kate, nu e bine deloc. Fa si tu ceva. Pare ok.
-Hai, sari pe el! o aud si pe Merry.
-Ioi, nu. Nu fac asta. Hai sa schimbam subiectul. Kate... Cum iti mai merge cu Drake?
-E un bou. Nu inteleg ce poate fi in capul ala asa dragut. Pur si simplu ma enerveaza ca nu ma mai baga in seama si s-a gasit sa isi puna toate curvele langa el.

Gata, s-a eliberat. Nu e de parca nu stiam, dar merge si asa.

-Nu ai renuntat inca? intreaba Demi.
-Nu, si nu o voi face. Orice e posibil, deci nu voi face aceeasi greseala iar.
-Stii ca intr-o zi voi veni la tine si iti voi zice "Ti-am spus eu". Sa nu te mire nimic.

Si am tinut-o tot asa explicandu-i de ce dracu ar trebui sa renunte. Dar ce sa te faci cu ametita din ea? Simt ca o voi pierde intr-o zi. Deodata ii suna telefonul si o las sa raspunda, era maica-sa. Cat ma enerveaza femeia aia...

-Alo?
-...
-Da, sunt la cafenea.
-...
-Bine... Plec acum de aici...
-...

-No! Tu nu faci asta iar! Nu pleci!
-Ba da! Trebuie, scuze...

Si vrea sa ma imbratiseze, dar gata, mi s-a luat. Aplicam metoda Mayei daca nu merge altfel. Isi mai cere o data scuze si pleaca. Firar tu de scorpie.

-Am o idee. Nu intrebati. Ma intorc.

Si asa mi-am luat rucsacul, telefonul si cheile de la masina si am iesit fugind din cafenea. M-am dus dupa tampita mea si am gasit-o afara, indreptandu-se spre statie.

-Stai!
-Ce? Ma grabesc, doar stii cum face! mai avea putin si plangea.
-Hai lasa! Nu ma intereseaza!
-Dar...
-Urca in masina si scuteste-ma.

Si a facut ce i-am zis. Sa mor eu de nu sunt mai rau ca un iubit pentru ea, dar asta e. S-a urcat si am pornit spre casa ei. Ne va lua vreo 15 minute. E destul pentru ce am de gand sa ii zic.

-Ce vrei sa faci?
-Eu? Sa te duc acasa. Ce ti se pare ca fac?
-Nu e asta.
-Bine, iti zic direct. Ma voi certa cu mama ta pentru chinul prin care te face sa treci.
-Nu, nu face asta!
-Si ce crezi ca ma opreste?

Am lasat-o muta si ea m-a lasat sa fac ce vreau. Am ajuns destul de devreme, eu conducand destul de rapid si fiind liber. Am ajuns in fata casei ei, dar eu nu ma opresc aici. I-am zis sa stea in masina ca am un plan. Hai sa o mai punem pe foc pe femeia asta.

Bat la usa si mama ei imi deschide si incepe sa taragane.

-Fetito, tu nu iti dai seama ca nu e normal sa intarzii de fiecare data? Unde ai stat atat?! Mama colegei tale m-a sunat si mi-a zis ca ea a ajuns casa deja. Si ce sunt cu hainele astea? Erau altfel cand ai plecat de acasa.

Mda... am uitat sa precizez ca noi semanam putin sau mai mult si cateodata oamenii ne mai confunda, dar pe bune acum, sa nu stii cum arata propria fiica?!

Si acum venea "momentul adevarului". Mi-am ridicat capul si m-a vazut. Ca de obicei, si-a schimbat fata.

-Maya?! Stai putin...
-Da, chiar eu. In cazul in care nu va intereseaza decat sa o certati pe Kate eu pot sa plec. V-ati gandit macar o data si la ea?! Sau de fiecare data trebuie sa o comparati cu alte persoane?
-Cum indraznesti sa imi spui asta? Este fiica mea si eu sunt responsabila de ea, nu tu! Nici macar nu o cunosti destul de bine.
-Oare?
-Imi vorbeste de tine mereu si nu esti o influenta buna pentru ea, dar am lasat-o sa ramana apropiata de tine, totusi.
-Vorbiti serios?! Stiti de cate ori mi-a spus mie un lucru pe care vi-l ascundea? Sau de cate ori am ajutat-o sa treaca peste niste lucruri mai sensibile? Eu nu o cunosc sau dumneavoastra?

Deja ma calca pe nervi... Un lucru mai lipseste.

-Daca o cunosti asa de bine, de ce intarzie asa de mult? Unde e?

Si inevitabilul a venit ca de obicei. Daca ea a reactionat asa acum, ma gandesc ce s-ar intampla daca si Kate ar face ca mine.

-Este in masina. Am vrut sa o aduc mai devreme ca sa nu o mai certati fara motiv, dar nu apreciati nimic si ati reusit sa imi dovediti un lucru la care nu ma asteptam. Apropo, Kate va veni maine acasa. Si daca o certati din nou fara motiv, veti fi dumneavoastra uimita, nu eu.