Anatomia sufletului

5) Inainte erau oribili

Si gata si cu porcaria asta de cearta. M-am intors in masina si am pornit spre casa. Ma mir totusi ca am reusit sa fiu asa de calma si politicoasa, chiar daca eu urlam de nervi pe dinauntru. Nu am facut mare lucru, dar fiecare secunda a meritat si va merita. Intre timp i-am scris lui Demi ca am rezolvat, dar ca nu mai ajung la cafenea.

Kate plangea. Auzise ce am vorbit cu mama ei si a interpretat totul mai rau decat era. Gah! E prea sensibila uneori. Adica nu am facut nimic pana la urma. Are 17 ani!

Am ajuns la mine si da, ai mei nu erau acasa. Mi-au trimis un mesaj acum ceva timp ca au plecat intr-o luna de miere. Pe bune?! Eu le-am zis doar ca vreau libertate, nu sa ma abandoneze. Macar aveam destul timp si spatiu sa o calmez pe mica isterica.

Am intrat frumos in casa si eu am facut zgomot ca de obicei, iar ea mi-a spus sa fac liniste ca nu vrea sa o vada ai mei asa.

-Stai linistita, oricum nu sunt acasa, am zis si am facut o mutra putin deprimata, dar m-am intors rapid ca sa nu ma vada.

-Pai tot o sa vina curand. Fii mai silentioasa putin, te rog...

-Neah. Nu vin. Crede-ma. Casa asta cred ca va fi pustie o vreme.

Firar tu sa fii! Nu ma intrista acum cand trebuie sa rezolv cu tine. Stai, idee!

-Acum! Sa lasam asta de o parte. Hai sus! Stiu ce te va ajuta.

-Ce? Nu ma mai ajuta nimic! O sa ma dea afara din casa!

-Lasa! Tu du-te sus si vin si eu acum.

-Tu nu ma auzi?!

-Stii unde e camera mea!

-Maya! Gahh! De ce ajung eu sa fac mereu ca tine?

Hi hi, ultima a zis-o mai incet, dar eu tot pe dracusorul fac. Si acum, doua intristate, ce ne trebuie noua mai mult decat niste inghetata, nu?

Am luat o cutie mare de inghetata cu fructe de padure, pentru mine si una cu ciocolata pentru ea, doua lingurite si gata.

Am urcat la etaj unde am gasit-o uitandu-se prin camera. Clasic!

-Hai la inghetata! ii zic cu un zambet mare pe buze.

Face o mutrica trista, dar rade si ea putin si ia cutia cu ciocolata. Ne asezam in pat si incep sa fac oe psihologul. Ce a ajuns viata mea!

-Acum, am nevoie de o explicatie. De ce face mama ta asa?

-E mama.

-Nu stiam, sarcasmul se observa.

-Pai... iti raspund daca apoi imi zici si tu de ce au plecat ai tai.

-Sunt intr-o luna de miere cica. Nu ma mira nimic, spun cu o voce sictirita si imi dau ochii peste cap. Acum tu.

-Um... ok. Nu ma asteptam la asta. Pai mama face asa, pentru ca a trecut prin multe aventuri "la tineretea ei", asa zice ea mereu si vrea sa ma fereasca de primejdiile pe care le-a intalnit ea.

-Exagereaza... Dar intr-un fel inteleg ce vrea sa faca.

-Stiu. Vreau si eu parinti ca ai tai.

-Ba crede-ma ca nu. Si ai mei erau mai rau ca mama ta. Asta inainte sa... Nu conteaza. I-a schimbat ceva.

-Maya. Ce i-a schimbat?

-De cat timp ne cunoastem noi? incerc sa schimb subiectul.

-De mult timp. De ce?

-Pai vream sa stiu mai exact.

-Cam de la 9-10 ani si am devenit bff la 13-14. Revenind, spune, nu poate fii asa de rau.

-Ba cam da. Vorbim altadata despre asta. Acum hai, deschide odata cutia aia de inghetata.

Eu imi savuram fructele de padure inghetate, iar Kate a abandonat subiectul momentan. Sigur nu a renuntat, din pacate.

-Auzi?

-Da? Asa cred, vrei sa mergem amandoua la un control?

Incearca si omul sa fac o gluma, dar iese un cacat, o las moarta gata.

-Eu ce o sa fac in seara asta? Adica sigur nu ma mai primeste acasa. O sa imi reproseze...

-Ramai la mine. Asa i-am zis.

-Dar o sa se supere si o sa imi faca iar capul calendar.

-Ba nu. Daca o face imi zici mie.

Si am continuat sa vorbim despre mama ei. Femeia asta chiar a fost cam nebuna din cate am auzit. Si isi cearta fiica din nimic acum. Hai ca ii arat eu rebeliune!

Ne-am uitat la un film de groaza si m-am speriat putin la o faza cand un demon a venit din spate si i-a taiat capul unei fetite de vreo 5 ani si am trecut peste.

Apoi la unul de comedie si am reusit sa ne patam grav cu inghetata de la atata ras.

Ne-am facut pe rand dus si in pijamale cu noi. Ei i-am umprumutat unele albastre si eu aveam unele verzi.

Ne-am facut comode si am ajuns sa ne uitam la tavan. Pfoai, nu suntem surdo-mute, dar tacerea o sparge Kate de data asta.

-Stii...

-Nu imi place inceputul.

-Nu conteaza. Cum erau parintii tai inainte?

-Oribili. Parca traiau sa ma tortureze, dar aveau si cateva momente bune ale lor, mai putine din pacate.

-Continua...

-Pai... nu puteam sa fac nimic fara sa ma certe dintr-un motiv ales de ei. Odata m-au certat si ca am plans in fata lor cand tipau la mine.

Nu tristete, nu nu nu, prima lacrima, prea tarziu. Eu nu plang de felul meu, dar cand ma descarc unei persoane in legatura cu amintirile dureroase o fac.

-Aia e o lacrima?

-Da, cam asa...

-Of, Maya! Acum inteleg de ce nu ai vrut sa zici. Mai poti continua?

-Da... Trebuia sa o fac oricum, dar daca zici cuiva te omor.

-Ok, boss.

-Bun... Si am venit odata de la scoala putin mai trista, tu ai incercat sa ma ajuti, dar ai reusit sa ma intridtezi mai tare. Iar ei pur si simplu stateau, radeau se imbatau fara sa ma bage in seama. M-am dus direct la mine in camera si m-am taiat putin.

Am auzit-o scrasnind din dinti. Stiu ca nu ii place sa fac chestii din astea, dar povestea nu s-a sfarsit.

-Putin? Cat de putin?

- Nu mai stiu exact. Cam zece centimetri in total si adanca.

-Doamne ce bataie iti iei.

-Nu mai am urma, ii spun si ridic mainile in semn de predare. Apoi am ascuns-o si nu au gasit-o niciodata. Ideea era ca ei incepeau sa fie din ce in ce mai distanti si sa ma sacaie din ce in ce mai mult. Si asa am cedat.

-Stai putin. Asta cand a fost?

-Mai stii cand am zis ca am fost in vacanta la bunici? Si era in timpul scolii?

-In clasa a noua? Da...

-Am fost in spital.

Si plansul a sosit, gata cu mica mea duritate. Dar eu inca mai cred ca a fost o idee buna ceea ce am facut, chiar daca nu recomand nimanui asta. Macar s-au schimbat. Dar sunt si mai distanti. Parca nu as fi copilul lor. Devin sigura de asta pe zi ce trece.