Anatomia sufletului

7) Preselectiile

Deodata il vad pe Alex venind spre mine cu un zambet mare si pervers pe fata. Nu am inteles de ce, dar merge. Sa fim seriosi, nu sunt o papusa bine-dotata ca majoritatea din aceasta scoala. Sunt doar o fata normala, bine am exagerat putin.

-Bravo, nu stiam ca te pricepi.

-Pai am exersat si eu un an intreg.

-Serios?

-Nu, imi bateam joc de tine. Normal, daca tanti aia imi zice ca sunt doar o tocilara care nu e in stare de nimic trebuie sa fac ceva, nu?!

-Ok, gata calmeaza-te.

Si ma ia intr-una din imbratisarile sale mari si calde. Chicoteste putin si nu inteleg de ce. Doar nu raman eu cu intrebarea fara raspuns in cap.

-Ce e asa amuzant?

-Nimic, doar nu mai lua orice cuvand in seama. Esti perfecta asa cum esti pentru unele persoane. Acum hai sa te duc acasa.

-Am propria masina, daca nu ai uitat, ii spun vu un pic de rautate in voce si ii dau o mica castana.

Nu prea vreau sa ajung sa ma indragostesc de el. Ne cunoastem de cand suntem mici si suntem prieteni buni. Vreau sa ramanem asa, doar ca din vara asta lucrurile incep sa se schimbe si firar el al dracului ca arata asa bine.

Vad ca nu se lasa si ma ia pe sus, aruncandu-ma pe umarul lui ca pe un sac de cartofi.

-Lasa-ma jos! Nu imi place asta! Da-mi drumul! vad ca ma vait degeaba aici deci incep sa dau cu pumni in spatele lui.

Da Maya pana maine ca nu rezolvi nimic nici pana maine. Firar tu sa fii... Ding ding trenul cu idei a sosit. Poate ca sunt eu fata, dar fac ce vreau. L-am ciupit destul de tare de fund. S-a oprit brusc si a zis un "au!". Ma bucur doar ca intrasem pe usa vestiarului.

Si fara sa ma astept palma sa mare si calda a facut contact cu fundul meu. Acum inteleg durerea pe care e posibil sa o fi simtit. Am pufait nervoasa si el doar a chicotit. Sa vezi ce iti fac eu. Vrei drum spre casa fie ca tine.

Am ramas tot ca un sac de cartofi pana la masina lui. Daa... am acceptat... Am trecut si prin micul vestiar din care mi-a luat ghiozdanul. Stiu ca ii place mult chestia aia care e doar utila, dar ce sa ii faci, are o minte de copil mic de cand il stiu. Ma bucur ca nu s-a schimbat, cel putin cu mine.

Am ajuns in masina si "fitele" mele au inceput.

-Maya.

I-am intors capul. Ma uitam pe fereastra. Parca devenea mai interesant peisajul.

-Te-ai suparat, nu? Hai nu ma lasa sa vorbesc singur.

Eu? Ce? Dar nu fac eu nimic, cred ca e mai bine asa. Ti-am promis razbunare baiete, acum infrunta-ti beleaua pe care ai creat-o.

-Maya, uite-te la mine.

Scuteste-ma, chiar crezi ca fac asta? Si Maya se gandeste la unicorni. Ei zboara asa de gratios pe curcubee. Ma mir cum reusesc, doar sunt ditamai animalele imaginare.

-Belea mica ce esti! s-o crezi tu pe asta.

-Acum sunt si mica?!

-A, deci stii sa vorbesti. Hai uite-te la mine.

Si imi intoarce capul. Ce ai ma? Ti-e dor de ochii mei caprui, care nu au nimic iesit fin comun? Si am inchis ochii. Doar nu ii faceam pe plac.

Intre timp am ajuns acasa. A parcat in fata si eu am iesit din masina. El a oftat, iar eu am mers mai departe. Am auzit pasi venind din spatele meu cand imi cautam cheile. Nu are cine sa ma astepte, ai mei sunt plecati.