Meeting Mr. Moore

Capitolul 12 - Preludiul dezastrului

- Anna esti sigura de asta? 

-Mai mult ca sigura! spun hotarata.

Sarah nu mai are alte cuvinte de adaugat. Stie prea bine ca odata ce imi pun ceva in plan, nu ma las pana ce nu il duc la bun sfarsit. 

Strazile imi par atat de familiare, dar totusi nu ma mai simt acasa aici. In sufletul meu e o lupta intre contrarii: jumatatea mea rationala imi spune ca ar trebui sa fac cale intoarsa si sa nu ma mai uit niciodata inapoi. Insa bineinteles ca jumatatea mea sentimentala, pe care niciodata nu pot sa o evit si care mereu ia controlul asupra intregii mele fiinte imi spune ca niciodata nu am apartinut altui loc.

Amintirile imi fura simtul realitatii si ma trezeste Sarah spunandu-mi ca am ajuns.

Imi ia cateva momente bune sa-mi fac curaj sa privesc in sus spre cladirea pe care nu credeam vreodata ca o voi mai revedea. Daca am avut nevoie de putin timp doar sa ma uit nu stiu cat imi va lua sa pot sa pasesc inauntru. Cu mana tremuranda deschid usa masinii si ma sprijin de ea o perioada de cateva minute in speranta ca imi voi reveni, insa emotia ma copleseste. Totusi, inchid usa si merg cu pasi marunti spre intrare. 

Acelasi miros de vanilie pluteste in aer. Nimic nu e schimbat. Ma indrept spre lifturi si chem unul. Dupa clinchet, usile glisante se deschid. Selectez etajul 2 si simt cum pulsul creste exagerat de mult. Trece parca o vesnicie pana ajung. Din clipa in care usile se deschid primul lucru pe care il vad e biroul lui. Ies din lift si parca intepenesc. Picioarele imi raman lipite de podea, oxigenul parca a disparut brusc ori am uitat eu cum sa respir. Mi-e teama..insa nu stiu de ce anume. Reactia lui? N-ar trebui sa-mi pese. De sentimentele mele? N-ar trebui sa existe. De sentimentele lui? Oh, n-au existat vreodata. Pe cine pacalesc? A fost o gresala sa vin aici. Inca nu imi dau seama de ce am facut-o. Banuiesc ca a fost doar primul instict, si brusc am realizat de ce am parasit de la bun inceput New York-ul. 

NU. NU POT FACE ASTA. Ma intorc pe calcaie si fac cale intoarsa. Chem din nou liftul care aparent nici nu plecase. Intru si apas butonul care indica parterul. Ma intorc sa mai privesc o data locul in care se afla biroul lui si atunci inevitabilul de produse. Iesise din birou. cu cateva secunde inainte ca usile glisante sa se inchida ochii lui ma privira in treacat. In momentul in care realizase cine sunt isi intoarse privirea spre mine cu o ciudata sclipire in ea. Ultimul lucru pe care il mai stiu a fost vocea lui care imi striga numele.

Ajunsa la parter, o iau la fuga spre masina. 

-Sarah porneste! Acum! 

-Ce naib...

-ACUM!! FA CE-TI SPUN!

Sarah porneste in tromba masina. Ma uit in oglinda retrovizoare si ...IL vad. E chiar acolo uitandu-se...dupa MINE.

NEEDITAT.

In sfarsit am postat. Nici mie nu-mi vine sa cred :))