One million galaxies

Cap. 11 Liderul Alfa

Ce cauta ea aici?

- Ti-am lipsit, Dustin?

Stateam intins, cu privirea fixate la ochii ei. Sigur nu a venit doar pentru a salva niste exploratori. Treaba e mult mai serioasa. Inghit in sec. Imi intorc capul spre nava si vad incarcatura. Sigur asta vrea. Zambeste. O lasa pe Alice jos si imi intinde mana.

- Ceva imi spune ca noi doi trebuie sa purtam o discutie, Dustin.

- Da...

- Aaron, inchide-i pe cei din Tempogalaxie. Asemenea si cu mucosii astia.

- Sunt prietenii mei! tip eu, pe cat as fi putut sa o fac, destul de revoltat ca vrea sa-mi inchida camarazii.

Ea imi arunca o privire taioasa. Nu cedez, si imi pastrez expresia incruntata de om nedreptatit. Zambeste iar, destul de strengar, dupa care revine la o postura serioasa, adresandu-se din nou lui Aaron:

- Aaron, uita de ce am spus de mucosi.

- Doriti sa-i las aici?

- Ia-i si ingrijeste-i! spun, atintindu-mi privirea la barbat. El se uita ciudat la mine, fiind putin confuz probabil.

- L-ai auzit, doar... Ai grija de mucosi. Ma ocup eu de Dustin.

Dupa ce ea a aprobat, Aaron, un tip inalt si binefacut se apropie de colegii mei, ducandu-i, pe rand, in nava ce imi trezeste atatea amintiri. Venusianca, chiar daca era jenata de faptul ca Aaron era nevoit s-o duca in brate, nu a spus nimic. Probabil isi dadea si ea seama cat de periculoase pot fi aceste crize. Se uita la mine, speriata, implorand parca sa fac ceva, sau macar sa ii spun ca sunt bine. Ii zambesc, incercand sa o incurajez. Incearca sa schiteze un zambet, zadarnic. Barbatul ce o purta pe brate se oprise. Parul lui alb, prins intr-o coada simpla, flutura alene pe spatele musculos. Cu un gest nebanuit, isi intoarce privirea in spate, ochiul sau stang, incadrat intr-un tatuaj destul de complex pe jumatate se fata, tatuaj ce simbolizeaza importanta sa in cadrul armatei Galactic Wolves, onorat cu functia de General al trupelor special de spionaj, acum era atintit pe mine.

- Va fi bine! Ii sopteste venusiencei, dupa care isi fixeaza din nou privirea pe mine. Ai crescut destul de mult, Dustin!

Huh, ce mai om... Mi-am inchis ochii, schitand un zambet generos. Imi place cand lumina soarelui imi inunda fata.

- Mergem?

- Unde?

- Vino! Vei vedea.

Se ridica si se indreapta spre partea opusa a celor doua nave, lasandu-ma sa ma imbat cu razele aurii de care nu ma pot desparti. Se pare ca totusi nu voi scapa de venusianca, cel putin nu acum... Imi intorc capul spre femeia ce mai devreme ma salvase. Statea. Statea si ma privea insistent, cautand ceva in corpul meu nepregatit pentru acest vremuri. Ma ridic in sezut, dar ea nici nu clipeste. Se pare ca totusi nu se uita la mine. Privirea ei e atintita departe, undeva spre nava jupiteriana pe care o avea sub conducere.

- Poate inca nu esti pregatit... Poate m-am grabit sa trag concluzii. spune asta apropiindu-se din nou de mine.

- La ce te referi?

- Dustin, nu stiu daca tu intelegi in ce te-ai bagat. La universitatea asta esti mult prea departe de a fi protejat. Tu nu ai o pregatire militara potrivita, iar acolo nu poti avea incredre in nimeni. Nici macar in cei ce par a-ti fi prieteni. Iti dau un sfat: daca vrei sa traiesti, fi singur... sau cel putin constient pentru ce si cine lupti.

- Daca prin asta te referi la inconvenientul de azi... sa stii ca a fost doar o eroare de sistem.

- Dustin, nimic nu se intampla fara scop. Nu inteleg cine, sau de ce, dar cu siguranta cineva si-a dorit ca unul din voi sa fie aici. Si prin asta ma refer exclusive la tine si tipa aia enervanta.

- Te referi la Renady?

- Da. Nici tu, si cu siguranta nici ea nu e pregatita sa se infrunte cu un pericol adevarat. Ma indoiesc ca ai observat, dar ceilalti doi nu sunt asa de inofesivi pe cat par. I-au putut tine piept lui Antony, iar asta nu e putin lucru. Atunci cand lupta si e dornic sa ucida, Antony devine mult mai agresiv decat Alice. Tine minte asta!

- Si ce insinuezi cu faptul ca lupta bine? Poate s-au antrenat, sau poate...

- Sau poate Antony n-a avut nicio intentie sa-i ucida. Nu e ok, Dustin. Ceea ce se intampla e mult prea departe de a fi bine. Si asa cum am mai spus, voi nu sunteti in siguranta acolo.

- Trebuie sa vorbesc cu Renady despre asta!

- E cea mai stupida idee pe care o poti avea. Ea sigur nu se va abtine in a-i spune inflacaratei despre asta, asa ca cel mai bine e sa nu o faci.

- Si ce ar trebui sa fac? Suntem in acelasi pericol, chiar tu ai spus-o.

- Cred totusi ca ea e tinta celui ce a planificat asta. Poate pare doar o razbunare pe tine, dar e mult mai mult. Vezi tu, solarienii mereu au incercat sa-I domine pe venusieni, spunand ca fara lumina planetei lor abilitatile pe care le poseda ar fi nule. E o situatie asemanatoare cu cea a jupiterienilor cu lunaticilor, doar ca locuitorii astrului selenar nu sugereaza dependent noastra de ei. Oricum, e foarte ciudat ca cele doua sunt prietene. In plus, mult mai ciudat e cum de Renady a acceptat sa fie prietena ei. Tot ce trebuie sa faci tu e sa veghezi asupra venusiencei si sa o protejezi, pana la urma asta presupune un adevarat lider, daca esti cu adevarat un lider...

- Nu pot face nimic...

- Astea sunt prostii. Esti un alfa pana la urma, si in plus, esti fratele meu. Ai lupta in sange, iar in orice confruntare varsarea de sange trebuie sa-ti fie ideal. Esti puternic, Dustin! Trebuie doar sa ai vointa si rabdare in a te descoperi!

-Mi-e imposibil sa ma antrenez la Univeristate.

-Nu, nu e. Il mai stii pe profesorul Hampton? Spionul de incredere trimis pe Venus si prietenul cel mai bun al tatei?

- Sigur. Venea des pe la noi.

-O sa te antreneze. Va lua catedra de lupta imediat ce va intoarceti.

-Nu putem pleca acum. Suntem raniti, si...

- Te regenerezi destul de repede.

Vorbele ei m-au mirat. Eram bine. Singur, temator, instinctiv, interiorul meu nu era bine. Imi era frica. Frica de ce s-ar putea intampla. Priveam la ea contrariat, dar stiam ca are dreptate. Doar eu pot avea grija de Renady, doar eu trebuie sa-mi inving neputinta, doar eu trebuie sa fiu asemenea unui alfa, doar eu pot deveni un lider!

ds5Z>