Bataile in usa continuau , se auzeau din ce in ce mai tare , de parca ar fi vrut sa scoata usa din balamale , parea nervos !
-Diana...?!
-Lasa-ma ! I-am raspuns pur si simplu fara sa ma uit la el si muscandu-mi buza pentru a nu izbugnii in plans.
-Da ce e cu tupeul asta pe tine ?? M-a luat de mana si m-a impins usor.
-Tupeu' asta ?? M-am uitat la el cu ochii inlacrimatii
-Tupeul asta s-a dezvoltat in timp ! Am tipat. -Trebuie sa ai tupeu ca sa poti trai intr-o lume ca asta , daca nu , ajungi sa fi calcata in picioare de orcine.
-Da , cum zici tu ! Treci si fa curat , nu vezi ce jeg e aici ? Imi zise cu o voce joasa si rautacioasa.
-Tu....tu nu vezi ca sufar ?! Am urlat. - Nu vezi ca sunt adolescenta , am o gramada de probleme , printre care TU esti una !! M-am dus spre el si parca din clipa in clipa asteptam sa-mi dea o palma peste fata , dar nu a facut-o , a asteptat sa-mi termin "discursul"
-Pe langa, ca mai am si scoala , tu si mama nu mai vorbiti , si la fiecare 5 minute sunt afectata emotional , mai esti si TU , care mai mult ma tratezi ca pe o menajera. Lacrimile au dat navala peste obraji mei fara sa-mi dau seama , si nu avem de gand sa le opresc.Poate asa imi vede suferinta ! -Odata si-odata o sa plec din casa asta . Sa vedem ce o sa faci. O sa te....
-Taci !!! Nu am terminat de zis ca ma si intrerupe.
-De ce tata sa tac, de ce ? Pentru ca spun adevarul ?
A fost linste pentru 3 secunde dupa care am simtit cum fata imi arde si i-am vazut privirea demonica . Lacrimi-le mi-au izbugnit si mai tare si nu mai eram in stare nici sa ma misc. De ce face mereu asa ? Imediat ce spun adevarul , *poc!* o palma peste fata . Nu poti discuta cu el . Incer si incerc , dar vad ca nimic. Inca un semestru si scap . Dupa ce el a plecat cu greu am reusit sa plec de pe loc , m-am tarat pana la minuatul meu dulap , am luat scrisoarea si am strans-o la piept , cu grija sa nu o mototolesc. Era scaparea mea de aceasta familie "minunata" . Scrisoarea de acceptare la facultatea Hamsthworth din L.A.
Vreau sa las tot in urma , sa nu mai stiu de nimeni !
Pentru ultima oara strang scrisoarea la piept si o bag la loc in dulap. Imediat am tresarit cand telefonul a vibrat in buzunarul meu. Era prietena mea , Stephanie , oare cum am putut uita de ea. Cred ca ea este cel mai bun lucru din viata mea. A treia vibratie m-a trezit la realitate si i-am raspuns.
-Da ! Am incercat sa raspund cat mai normal,fara sa stie ca plang.
- Ce s-a intamplat cu tine , de o saptamana intreaga tot incerc sa dau de tine si nu reusesc , ce ti s-a intamplat in tot acest timp ? Prostuto nici nu stii cate griji mi-am facut ! balbaindu-se.
-Nu trebuia sa-ti faci griji, sunt bine ..... Am raspuns pe un ton rece si ciudat.
-Nu trebuie sa te ascunzi de mine , iar nici daca ai incerca tot nu ai putea , deoarece te cunosc foarte bine si imi dau seama ca esti suparata, asa ca spune-mi ce ai patit ?
Luasem o gura mare de aer incercand sa-i spun totul , dar nu am putut pentru ca lacrimile din nou incepusera sa curga siroaie pe fata mea si ma blocasem . Cateodata chiar ma intreb daca sa-i mai spun sau nu , cu toate ca este prietena mea ce mai buna si ca ea mi-ar putea oferii alinarea de care am nevoie char in acest moment , dar ma gandesc ca poate s-a saturat mereu de aceeasi poveste si ca nu ar trebui sa o incarc mereu cu problemele mele...
