Liniștea Mea Ești Tu!

Capitolul 7

Era a doua zi de şcoală şi deja mă simţeam obosită. Dar trebuia să merg mai departe cu bune şi rele căci asta mă învăţase viaţa. Era 7 jumate dimineaţa şi deja ma îndreptam spre şcoală. Cerul era întunecat şi se părea că va ploua. Aveam un sentiment foarte ciudat. Ceva rău avea să se întâmple azi.
Primele 3 ore au trecut repede dar mă plictiseam...Amanda nu venise la scoală pentru că era răcită iar eu nu aveam alți prieteni înafară de ea şi Max dacă putea fi numit prieten.
Toată ziua avusesem senzaţia că cineva ma urmăreşte..dar cine știe poate era doar Max care mi făcea vreo glumă.
Nu mă simţeam prea bine aşa că am plecat de la şcoală. Deşi afară era o zi îngrozitoare am preferat să plec acasă pe jos fără să iau taxiul sau autobuzul. Vântul sufla puternic, cerul era întunecat și începuse să fulgere. Urăsc vremea asta. Aşa a fost şi cu o seară înainte să moară mama. Tot mergând pe stradă am auzit paşi în urma mea.....m am întors să văd cine e. Dar nu era nimeni în spatele meu. M am întors să mi continui drumul dar în faţa mea aparu un bărbat. Din pricina întunericului nu i am putut vedea faţa dar arăta sinistru. Hainele îi erau murdare şi mirosea puternic a alcool. A făcut doi paşi spre mine iar eu m am dat înapoi.
-Tată? am spus tremurând
-Bună draga mea. Ce e? Credeai că poţi scăpa de mine?
-Ce cauţi aici?
-Cum adică ce caut? Am venit să te iau acasă .
-Nu. Nu merg nicaieri cu tine. Ţip speriată la el.
-Ba da. O să mergi. Crezi ca e chiar aşa usor să mă părăseşti pe mine? Și tu şi căţeaua aia de maică ta aţi făcut aceeaşi greşeală şi o să plăteşti aşa cum a plătit şi ea.
Un fulger a izbit puternic cerul şi a început să plouă torential.
-Ce vrei să spui? rostesc socata.
-Ce vreau să spun? Vreau să spun că şi ea a vrut să mă părăsească la fel ca și tine doar că din păcate nu a mai apucat iar acum zace la 10 metri sub pământ. Spuse râzând.
-Adică tu i ai făcut rău mamei?
-Hmm...nu chiar...doar că vroia să mă părăsească şi m am asigurat că rămâne pentru totdeauna lângă mine.
-Nenorocitule. Criminalule. Te urăsc. Nu o să vin niciodată cu tine. Luate ar dracu!
Îmi clipa următoare mă loveşte și cad jos. Mă loveşte, mă loveşte si iar mă loveşte în mod repetat.Nu mai văd nimic. Nu mai sunt conştientă de nimic. Doar văd prin ceaţă cum vine cineva şi îl pocneşte pe agresor. Cade jos plin de sânge apoi salvatorul meu vine şi mă ridică în braţe. Mă agăț de gâtul lui cu ultima fărâmă de putere.
-Nu Amalia. Nu plânge. Te implor. O să fi bine. O să te faci bine.
Apoi nu mai văd şi nu mai aud nimic...întunericul ma înghite rapid mi pierd constiinta.