Liniștea Mea Ești Tu!

Capitolul 6

Weekend-ul a trecut destul de repede. Şi spre marea mea mirare acestea au fost cele mai liniştite zile din viaţa mea după moartea mamei. în cele două zile de weekend nu l am mai văzut pe nenorocit. Cine ştie pe unde umblă ,ce face....sau cu cine...stai puţin de ce mi ar păsa mie de el. Să facă ce vrea.
M am trezit uşor din somn și m am uitat la ceas. Era 07:30 iar în mai puţin de jumătate de oră trebuia să fiu gata căci la ora 8 începeau cursurile. Da cursurile....aţi citit bine....căci azi era prima mea zi de şcoală la noul liceu. Mă duc fac un duş....mă îmbrac într-o pereche de blugi strâmti si un maiou alb îmi iau ghiozdanul şi plec spre şcoală. Nici nu am ieşit bine din curtea mătuşii mele că în stânga mea apare o maşină neagră care mă clansona. Geamul dinspre mine coboară şi de după el apare faţa nenorocitului.
-Hei,ce faci?
-Tu ce crezi că fac? Spun ironic
-Hai urcă!
-De ce aş face asta?
-Pentru ca ceasul deja arată 07:50 şi nu cred că vrei să întârzii la şcoală din prima ta zi.
Avea dreptate nenorocitul dacă vroiam să ajung la timp trebuia să mă duc cu el.
-Bine. Fie. Dar numai de data.
Incepe să râdă şi spune:
-Stai liniştită nu muşc şi nici nu o să te violez decât dacă tu o sa vrei asta. 👿
-Dute dracu!
Odată ajunsă la şcoală mă îndrept spre clasă intru şi îi comunic profesorului cine sunt sau ce caut acolo.
-Dragi copii aceasta este Amy Smith, vine din Ilinois şi de azi o să fie noua voastră colegă. Spune ..apoi îmi face semn să mă aşez într o bancă.
Mă aşez lângă o fată blondă cu ochi albaştri. Trăsăturile ei îmi sunt atât de cunoscute.
-Bună! Spune fata blondă
-Bună! Spun la rândul meu.
-Eu sunt Amanda! Îmi pare bine!
-Amy, şi mie îmi pare bine. Numele tău îmi aduce aminte de o prietenă de a mea din copilărie.
În clipa urmatoare mă ia și mă strânge în braţe şi mi spune:
-Şi mie mi a fost dor de tine Amalia!
-Amanda?! Nu mi vine să cred că tu esti.
Se aude soneria iar toţi pleacă.
-Hai să mergem pe afară! Ce i cu tine aici?
În timp ce ieşim afară îi povestesc Amandei tot ce mi s a întâmplat de când nu am mai vorbit cu ea.
Orele au trecut repede în compania prietenei mele cele mai bune....şi mă bucur enorm că o am alături din nou. Din câte se pare ea stătea în acelaşi cartier în care stăteam şi eu cu mătuşa mea. Aşa că am hotărât să mergem împreună acasă pe jos. În felul acesta mai puteam vorbi şi depăna amintiri. Dar liniştea ne a fost tulburată de către Max care se apropia de noi.
-Buna Amanda!
-Buna Hydra!
-Buna iubito.
-Nu sunt iubita ta!
-O să fi. Acum ce zici...mergem acasă?
-Nu multumesc o să mă duc cu Amanda acasă.
-Ok. Pa fetelor.
-Îl cunoşti pe Hydra ?
-Pe cine? Pe nenorocitul ăla?
-Hai că nu e aşa de rău ! După tine e cel mai bun prieten al meu.
-Pe bune?
-Da. Și dacă nu l aş cunoaşte la cum se poartă cu tine aş putea spune că e chiar îndrăgostit.
-Îndrăgostit? De cine?
-De tine prostuţo!
Ce? Max îndrăgostit de mine? Imposibil. Adică e drăgut,arată bine, ma enervează mereu însă acest lucru este absolut imposibil.