Liniștea Mea Ești Tu!

Capitolul 1

Hei! Bună! Eu sunt...Amy..am numai 17 ani și încerc să mi traiesc viata atat de mult cat pot caci pot spune ca nu am avut o soarta prea usoara. M am nascut intr un mic oras din Ilinois...unde locuiam impreuna cu parintii mei. Am crescut acolo pana la varsta de 16 ani jumate...cand am simtit ca nu mai pot rezista si ca trebuie sa plec departe de tot ce ma ranea. Uneori aveam impresia ca tot cei mai rau mi se intampla doar mie. Tata era un nenorocit...avea probleme cu alcoolul si tot ce reusise in viata asta nu a fost decat sa mi distruga mie copilaria. Mama saraca se imbolnavise prea devreme si a murit cand eu aveam numai 10 ani. A fost o soarta cruda pentru o femeie ca ea..dar cu un asemenea sot era de asteptat sa se imbolnaveasca. Dupa moartea ei "tata" nu a facut decat sa se ingroape si mai mult in alcool..ajunsese sa nu mai munceasca...nu mai aducea bani in casa...nu mai aveam mancare..si puteai cu usurinta sa gasesti in casa doar sticle de bautura.
Am avut noroc cu bunica ,mama mamei mele care a avut grija de mine dupa moartea prea iubitei sale fice. Ea a fost cea care mi dadea sa mananc..care mi dadea bani pentru scoala...care ma îmbrăca si avea grija sa mi ofere doar zambete. Banii pe care i primeam de la ea trebuia sa i ascund pentru ca daca tata îi gasea nu avea decat sa i cheltuie pe nenorocita aia de bautura....otrava care i afecta sufletul înegrit.
........................................................................
Un zgomot puternic de sticla sparta ma trezit din somnul meu chinuit care era asa înca de cand murise mama. Puteam ghici cu usurinta despre ce era vorba...probabil tata vroia sa bea ceva si fusese dezamagit sa vada ca toate sticlele de bautura erau goale.
Am ignorat întamplarea caci nu era prima oara cand se petrecea si am intrat in baie..mi am facut un duș rapid..m am îmbracat cu o pereche de pantaloni de trening negri, un tricou alb deoarece azi aveam antrenamente. Pentru ca dragii mei am uitat sa va spun ca desi aveam o viata groaznica practicam si jucam in echipa de handbal si fotbal ale liceului. Imi petreceam mai mult timp in sala de sport decat acasa.
Ceasul arata acum deja 07:30 iar peste 30 de minute trebuia sa ajung la scoala. Mi am luat ghiozdanul si am coborat jos la parter.
Il vad pe tata cautand nervos prin toate sertarele...sufrageria era deja ravasita....si il intreb cu nervozitate:
-Ce naiba tot cauti?
El ma fixa cu privirea si spuse:
-Cum adica ce caut? Bani!!!
-Bani pentru ce? Iar vrei bautura?
-Da! Vreau! De ce ? Ai bani si eu nu stiu? Tu nenorocito..stiu ca ai...cu siguranta baba aia ti a dat. Scoate bani sau jur ca dormi afara!
-Sa te ia dracu tata! Nu mi pasa de tine si de casa ta. Tip si ies val vartej pe usa pornind spre scoala.

Mai tarziu..

Ceasul deja arata ora 12:00 asa ca era timpul sa plec la antrenamente. La ora 12 aveam antrenament la handbal..iar la 15 la fotbal.
Dupa ce antrenamentele s au terminat m am hotarat sa plec spre casa. Si nu...nu intelegeti gresit...nu spre "casa mea" daca o puteam numii asa ci spre a bunicii. Cand am ajuns am intrat si am strigat:
-Am ajuns ,bunii!
Deoarece asa obisnuiam...doar ca de data asta nu mi mai raspunsese nimeni...era o liniste de mormant în întreaga casa. Si spre surprinderea mea nu era nimeni...absolut nimeni. Oare unde era bunica?
Ies afara iar o vecina vine spre mine si spune cu lacrimi in ochi:
-Imi pare rau copila mea! Imi pare atat de rau...spune cu un glas stins.
Dar despre ce tot vorbea?
Cu glasul tremurand îndraznesc sa o întreb ce s a intamplat.
-Bunica ta a facut infarct....este la spital...dar in rest nu stiu ce s a intamplat cu ea.
Nici nu stiu cum am ajuns la spital....stiu doar ca brusc m am trezit pe hol in fata unor usi asteptand sa mi spuna cineva ca asta e doar un cosmar. Dupa mai bine de o ora de asteptare doctorul vine spre mine si mi spune ca bunica mea a murit....
Am început sa tremur...lacrimile imi curgeau pe obraji lasand dâre de foc ...iar apoi...tot ce am vazut a fost negru si atat.
Cand m am trezit....tot ce am vazut a fost chipul matusii mele pe care nu l mai vazusem de la înmormantarea mamei mele. Cat trecuse de atunci? 6 ani..7? Ce repede trece timpul.
-Draga mea esti bine? O aud cum ma intreaba îngrijorata.
- Nu stiu! Cred ca da.
Urmatoarele zile au fost un chin pentru mine. Înmormantarea si citirea testamentului în urma careia s a dovedit ca bunica imi lasase mie casa în care locuiese pana atunci si o suma de bani din care ma puteam întretine. Matusa mea stia deja ce fel de viata duceam asa ca mi propusese sa ma mut cu ea în Boston. Ceea ce am si facut. Începand o noua viata..departe de tot si toate. Era un nou început.