Baxter

Capitolul 8 - Multumesc

     Cobor din masina lui Bax si ma indrept spre scara blocului. Nu stiu daca Dylan s-a suparat sau nu pe mine, asa ca trebuie sa fiu pregatita pentru orice. Sper doar sa nu se fi intors parintii mei acasa. Sunt mai mereu plecati si chiar daca nu ma incanta lucrul acesta, acum chiar imi doresc sa nu fie acasa.

     Blondul tocmai ce a plecat din fata blocului. Chiar nu era necesar sa il vada fratele meu. Inca nu vreau sa afle.
     Urc scarile si ajung in fata usii. Abia acum imi amintesc ca aseara am vrut doar sa ies sa ma plimb putin, nu sa stau peste noapte la cineva si nu mi-am luat nici cheile si nici telefonul. Dap, Dylan e suparat.

     Imi fac curaj si apas butonul soneriei. Fratele meu imi deschide usa si pot vedea pe fata lui ca nu e prea fericit ca am aparut tocmai acum. Adopta o pozitie impunatoare si isi drege glasul.

          - De ce nu m-ai anuntat? Tu nu obisnuiesti sa minti, Grace.

          - Ahm...nu mint. Depinde. La ce te referi mai exact? intreb speriata si sper sa nu par suspecta. Oh, pe cine pacalesc, probabil arat ca un criminal care tocmai si-a recunoscut crima.

          - Credeai ca nu o sa aflu? Nu trebuie sa imi ascunzi lucruri. Stii ca poti sa ai incredere in mine.

     Nu. Asta nu se intampla. Chiar a aflat? Cum ar trebui sa ii explic? 'Ahh stii, am crezut ca se vede cu alta fata si m-am enervat, stii si tu asta, tocmai tu ai stat cu mine. Am vrut sa cobor sa ma plimb si m-a asteptat, apoi mi-a explicat si totul a iesit bine si am dormit la el, dar nu s-a intamplat nimic si ... ' , mdaaa, sar peste varianta asta.

          - Blair a venit aici sa te ia pe la unsprezece si i-am spus ca nu esti acasa si ca am crezut ca te-ai dus la ea sa ramai peste noapte acolo. A zis ca a venit aici pentru ca tot era prin apropiere si a spus ca probabil ai ajuns la ea, apoi a plecat.

     Wow, stai putin. Ce mama dracu? Nu mai inteleg nimic. La scurt timp de gandire realizez ca trebuie sa profit de sansa asta si sa ii multumesc lui Blair mai tarziu.

          - Pai..stii...nu mai voiam sa ma duc la Blair si cand am coborat m-am razgandit.

     Nu imi place deloc sa il mint pe Dylan, dar nici sa ii spun ca am dormit la Bax nu pot. E singura data cand il mint. Sper sa nu mai fiu nevoita sa fac asta. Sper.

          - Scuze, de acum inainte o sa te anunt.  Ii zambesc si ma asez pe canapea usurata ca nu a trebuit sa indur o morala de toata frumusetea.

          - E ok. Doar ca mereu ma anunti cand e ceva si de data asta nu ai facut-o. Incepusem sa ma ingrijorez.

     Dylan ofteaza apoi se aseaza langa mine. Imi sprijin capul de umarul lui si abia acum cand m-am linistit realizez ca nu am mancat nimic si imi e cam foame.

          - Hei, ai luat micul dejun? il intreb eu.

          - Dap. Stii ca ma trezesc devreme mereu. Imi spune zambind, parca mandru de el.

           - In regula. O sa vad daca Blair are timp sa treaca pe aici.

     E momentul potrivit sa imi cer scuze si sa vad ce se mai intampla in viata ei. Imi e dor de ea si am nevoie sa ii povestesc unele lucruri pe care ar fi trebuit sa le stie deja in calitate de cea mai buna prietena.

     Ma duc in camera mea si o sun pe Blair.

          - Grace! Ai multe explicatii de dat. Imi spune ea serioasa.

     Oftez si continui conversatia cu ea.

          - Stiu. Multumesc ca m-ai acoperit. O sa iti explic tot. Ai timp sa treci pe aici? Il pun pe Dylan sa ne faca ceva de mancare. Vreau sa vorbim. Ii spun usor trista.

          - In regula. Ajung in cincisprezece minute. Ne vedem acolo.

          - Ok.

     Ii spun inainte sa inchei apelul. Nu stiu cum ar trebui sa ii explic toate lucrurile intamplate, dar sunt nevoita sa ii zic ce s-a intamplat.

     Pana ajunge ea , o sa imi fac un dus si o sa imi schimb hainele astea. Am de gand sa imi petrec toata ziua cu Blair. Avem de recuperat.

     Ies din baie si il anunt pe Dylan sa faca ceva de mancare. Prima data nu accepta, dar mereu il conving sa imi faca unul din preparatele lui delicioase. Ma simt obosita si mai avem o saptamana de scoala pana la vacanta de iarna. Nu stiu cum o sa mai rezist atata timp.

     Imi pierd gandurile cand aud soneria. Blair a ajuns. Deschid usa si nu ma abtin sa nu ii sar in brate.

          - Usurel! imi spune ea razand.

          - Mi-a fost dor de tine! ma miorlai eu la ea.

          - Si mie mi-a fost dor de tine, dar mai dor mi-a fost de mancarea lui Dylan.

     Mda, aceeasi Blair pe care o iubesc. Scot limba la ea si fac pe suparata, cu toate ca deja ma cunoaste prea bine si nu o sa mearga.

          - Termina! Stim cu totii ca nu esti suparata. Imi spune ea razand.

          - Da da, sigur.

          - Fratele tau ce face?

         - E in bucatarie. Uite, Blair, inainte sa mergem, vreau sa iti multumesc inca o data. Se poate sa fi dormit la Bax aseara. Ii spun eu prea repede incat am impresia ca nu a inteles nimic.

          - Baxter? tipa ea si face ochii mari.

          - Blair! tip si eu la randul meu. De ce crezi ca am vrut sa vorbim doar noi doua? o intreb in timp ce ma apropii de ea si gesticulez cu mainile.

          - Scuzee. Imi spune ea in soapta. Deci? Cum de ai dormit la el? Cum de vorbiti de fapt? se opreste din vorbit si apoi se uita fix in ochii mei. E cumva iubitul tau?

     Obrajii mei se inrosesc imediat si stiu ca isi va da seama. Ma cunoaste prea bine.

          - Asta e! Cum s-a intamplat asta? ma intreaba ea surpinsa. Esti topita dupa el de atata timp si insfarsit cand stai cu el nu imi spui? O sa te tin minte. Imi spune inainte sa ma traga intr-o imbratisare prea stransa.

          - Blair..opreste-te! O sa ma sufoc daca ma mai strangi mult.

          - Hei, Blair! Ce mai faci? intervine si Dylan.

          - Buna, Dylan! Destul de bine. Sper ca ai facut ceva bun de mancare. Sunt lihnita. Ii spune Blair.

          - Doar ma stii. Ii raspunde el.

          - In regula. Hai sa mancam. Ii zic si ii fac semne sa isi dea seama ca o sa ii explic mai tarziu totul. Nu vreau sa isi dea drumul la gura in fata fratelui meu.

          - Ok ok. Raspunde ea.

          - Eu o sa plec. Grace, daca ai nevoie de ceva ma suni. Spune fratele meu in timp ce isi ia geaca din cuier si se imbraca.

          - Bine! Ne vedem cand te intorci.

     Dylan pleaca iar eu si Blair mergem in bucatarie. Ne asezam la masa si ea se uita atat de urat la mine incat imi vine sa o iau la fuga. In schimb, imi dreg glasul in incep sa ii povestesc.

          - Deci ..