Baxter

Capitolul 7 - Perfect

   Din perspectiva lui Bax

     Nu stiu ce mama dracu m-a apucat, dar am parut ca ultimul pampalau. Practic am implorat-o sa ma asculte. Ce e in capul meu? Am exagerat si vorbesc serios cand spun ca a fost prima si ultima data.

     Tocmai ce am iesit cu Grace din scara unde locuieste. Nu am nici cea mai mica idee unde mergem, dar niciunul dintre noi nu se opreste. Nimeni nu spune nimic si asta deja devine ciudat.

     Grace merge pe langa mine si astept sa spuna ceva. Pana la urma eu i-am spus in mare parte viata mea...oarecum. Sunt sigur ca a inteles cate ceva pentru ca eu nu mai repet. Nu astept neaparat sa se deschida in fata mea. Nu sunt atat de inconstient, dar nu stiu absolut nimic despre ea.

     Sunt intrerupt din ganduri cand Grace ma intreaba ceva.

         - Bax, m-ai auzit? ma intreaba ea confuza.

         - Hm? Ce ai spus?

         - Te intrebam unde mergem.

     Buna intrebare.

         - Nu stiu. Pur si simplu mergem. Ii spun eu indiferent.

         - Curand o sa mergi singur pentru ca eu am obosit si tu mergi prea repede. Imi reproseaza ea.

         - Oh, puteai sa imi spui mai devreme sa merg mai incet.

         - Am incercat! aproape tipa satena de langa mine. Dar tu erai cu mintea in alta parte.

         - Linisteste-te, Grace. Vom merge la mine.

         - L-La tine? se balbaie ea si aroape ca bufnesc in ras, dar ma abtin pentru ca o s-o enervez foarte tare.

         - Nu sunt un violator in serie, deci poti sta calma.

     Se uita la mine urat, incercand sa para suparata, dar tot ce face e sa ma amuze si mai tare.

          - De parca mi-ar fi frica de tine.

          - Domnsioara Stymest, cumva spuneti ca aveti un avantaj in fata mea? incerc sa detensionez atmosfera.

          - Nu. Spun doar ca nu imi e frica de tine, domnule Stone.

     Grace ma subestimeaza si inainte sa mai apuce sa-si deschida gura o prind de genunchi si o arunc pe umarul meu, carand-o ca pe un sac de cartofi. Ea incepe sa dea din picioare si sa ma loveasca cu pumnii in spate, dar ma face sa incep sa rad atat de puternic incat as putea sa trezesc tot cartierul in care ne aflam. Observ cum ea isi incruciseaza bratele la piept. Am reusit sa o enervez, dar nu ma deranjeaza. E atat de draguta cand e nervoasa.

         - Bax, pune-ma jos! Acum!

         - Hmm...te temi cumva?

         - Ce? Nu, normal ca nu, dar ma cari ca pe un sac de cartofi si sunt sigura ca pot sa merg si singura.

          - Calmeza-te. Mai avem putin si ajungem la apartament.

           - Adica apartamentul meu, nu? ma intreaba ea usor speriata.

           - Nu, adica apartamentul meu. Ti-e foame? incerc sa schimb subiectul.

           - Poate putin. Acum pune-ma jos.

     O pun jos, crezand ca ea a castigat, dar de fapt am ajuns in fata scarii unde stau eu.

           - Am ajuns. Haide. O sa comandam o pizza. Am asteptam cam mult in fata scarii tale. Ii spun si ea imi da un pumn in umar. Ma prefac ranit si incepe sa rada.