Cu o mamă instabilă când vine vorba de locuri de muncă, Venus nu are șansa de a avea parte de o viață normală fiind mai mereu pe drumuri. Până acum, când întâlnește bărbatul ce urmează să îi dea lumea peste cap. Max, un bărbat model, director al lic...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"Frica are mai multă imaginație decât curajul„
-Nicolae Iorga-
Corpul ardea în totalitate sub privirea lui; gura era uscată și simțeam o oarecare stare de nervozitate. Piciorul meu bătea incontrolabil, iar nodul din gâtul meu se accentua. Am decis să scap de situație și să îmi înghit nodul ce-mi bloca toate căile de a respira. Am refăcut contactul vizual și nodul din gât și-a refăcut apariția.
-Venus. Ce ar fi dacă terminăm treaba de birou și îți prezint puțin instituția?
Am înghițit în sec apoi am răspuns cât de sigură posibil, dar am eșuat deplorabil bâlbâindu-mă.
-B-bine.
Am luat mapa de pe biroul său și l-am urmat în liniște până la scări. Mă holbam la el incontrolabil încercând să analizez fața mai bine. Drăcie! M-a prins. Am lăsat capul în pământ dar am sesizat zâmbetul arogant al directorului Thompson făcându-mă să pufăi.
Am coborât la subsol, locul unde se aflau laboratoarele și nu m-am simțit mai încordată niciodată. Eram doar noi doi ceea ce mă făcea extrem de neajutorată. Pana de curent ce tocmai se produsese nu mă ajuta deloc, fiind extrem de înspăimântată de întuneric. Am căutat în zadar o sursă de lumină. Stăteam lipită de perete alunecând ușor până la sol și inspiram greoi. Panica mă cuprinse în totalitate, devorându-mă încet cu cât stăteam mai mult în întuneric. Șiroaie de lacrimi începeau să îmi alunece pe obrajii palizi. Eram înconjurată de cea mai mare frică a mea și nu mai aveam nicio scăpare.
-Venus? Ești în regulă? E doar o pană de curent. Unde ești?
Nu eram capabilă de a răspunde la întrebări. Eram blocată complet de groază. Aveam un atac de panică.Am simțit o căldură inumană și două brațe înconjurându-mă. Parfumul de un iz bărbătesc mă izbea din toate colțurile. M-am afundat in pietul sau strângând cămașa impecabilă și șifonând-o. Am inspirat izul masculin minute în șir încercând să îmi liniștesc mintea.
Electricitatea revenise și eu am sesizat situația jenantă în care mă aflam. Ochii lui mă priveau atent, având o urmă de îngrijorare, dar mai mult erau speriați. Obrajii mei ardeau, semn că devenisem o tomată ambulantă. Liniștea dintre noi era o criminală fără scrupule ceea ce mă făcea să mă simt îngrozitor. O tentativă eșuată de a ieși din îmbrățisare mă trase în poala lui făcându-l pe Max să râdă în hohote văzându-mi figura jenată. Ușa subsolului se deschise cu un scârțâit făcându-mă să sar ca arsă în picioare pentru a evita o posibilă reputație proastă. Restul turului a continuat într-o liniște amețitoare. Scăpând rapid de figurile curioase ale elevilor.
Drumul spre casă era scurt dar mă puteam bucura destul de aerul cald de septembrie. Am scos telefonul din buzunar la sunetul auzit semn că am primit un mesaj.
