Love me, Max!

Blake, am nevoie de ajutor

„Unele femei se tem de foc, în timp ce altele devin unul..." 

-Anonim-

-Nu așa ușor dragule. Eu m-am băgat singură în asta doar din neștiință. Angel mă va distruge pe mine din cauza atitudinii mele. Nici decum nu-i va face rău lui Max, dar din moment ce avem un dușman comun, luptăm acum de aceeași parte. Am spus cât se poate de dur, jucând acum pistolul pe degete.

-Păpușă, ești dură, ai caracter, îmi place. Dar eu știu ceva despre Max ce tu nu vei știi niciodată, ceva ce te leagă puternic de el. Deci dacă pățești ceva, nu o să și-o ierte. Mi-a șoptit simțind respirația pe fața mea

-Hades! Am auzit din capătul încăperii salvarea. Nu era nevoie să îmi dai somn dacă voiai să intri. A spus Max masându-și capul ce probabil durea îngrozitor

-Scuze frate, instinctul. A continuat șatenul ridcând mâinile în semn de predare.

-Cu ce scop ai venit de fapt aici? Am auzit-o pe Irene întrebând. Doar să ne spui cu ce avem de a face nu sună prea plauzibil.

-Am venit să vă ajut. Să îi păziți spatele pințesei. A răspuns dându-și ochii peste cap.

-În primul rând, nu sunt singura care trenuie să își păzeacă spatele. În al doilea rând, nu sunt o prințesă. Și în ultimul rând, ești un.....Mâna lui Max îmi acoperise gura ieșind doar niște murmurături.

-Nu cred că vrei să-ți faci încă un dușman. Mi-a șoptit brunetul poziționându-și brațele în jurul taliei mele. E doar a doua zi în orașul ăsta și dacă Hades a venit din Canada știind de tine, atunci toți ochii sunt pe noi, mai ales pe tine. Avem nevoie de el, altfel am e ca și pierdut războiul.

Am înghițit în sec la auzul cuvintelor grele ce ieșeau pe gura lui Max, amintindu-mi de singii oameni la care încă țin. Părinții mei, care, odată cu mine, sunt și ei în groapă. Chiar dacă tata ne-a lăsat în drum, neștiind nimic de el de doi ani, eram sânge din sângele lui, iar mama...era cea mai vulnerabilă

-Angel își face planul de evadare deja, ne trebuie oameni. A spus Hades verificându-și telefonul. Max! Apelează-l pe Dupont. Avem nevoie de oamenii lui.

-Dupont? M-am trezit întrebând.

-Sebastian Dupont. Cel mai mare mafiot al Franței, fiind singurul de care familia lui Angel nu s-ar atinge. A avut un incident acum doi ani fiind nevoit să-și părăsească soția și unica sa fiică.

-Eu...sunt fiica lui. Venus Dupont...Am spus eliberându-mă din strânsoarea lui Max. Am luat telefonul brunetului care era pus pe apelare și am așteptat. Când vocea unui bărbat ce părea a fi tatăl meu s-a auzit, mi-am luat inima în dinți.

-Tată...Am șoptit fiind urmată de un moment de liniște. Lacrimile se adunau în colțul ochilor formând un nod în gât.

-Venus? De ce ai telefonul ăsta? Unde ești?

-Sunt cu Max, directorul liceului meu. Am spus înghițind în sec.

-Venus, ascultă-mă cu atenție. Tu cu mama ta trebuie să plecați cât mai repede până nu vă ia în vizor Angel Dimitrov. E un om periculos, cu o familie și mai periculoasă. Am auzit spunând tata din spatele telefonului. Dă-mi-l pe Max acum, te rog, și fă ce ți-am spus, Venus! 

        Am dat telefonul înapoi, punându-mi mâinile în cap și oftând. În ce dracu m-am băgat? Am intrat involuntar într-o gașcă de mafioți și sunt în vizorul altora ca un premiu. Și mai e și tata, care știe acum de locația mea. M-am trântit pe pat aruncându-mi o pernă pe față și urlând cât mă ține gura sub privirile dezorientate ale celorlalți.

           -Drăcie! Nu dau înapoi! Am țipat astfel încât să mă audă persona de la capătul telefonului. Părăsind încăperea, ieșind pe balcon și aprinzându-mi altă țigară.

   Irene a alergat după mine încercând să mă calmeze, dar în zadar. Am tras agresiv din țigară și am privit cerul curat. Ușurarea era vizibilă cumva pe chipul meu știind ca sistemul permitea începerea anului școlar vinerea, ceea ce îmi permitea să gândesc limpede acum.

   Acum că nu aveam de gând să dau înapoi, ce era să fac? Tata sigur va face cumva să mă scoată din ecuație rapid, așa că nu îl pot lăsa să ajungă la mine sau la mama. Am luat telefonul, având un singur nume în minte. Blake, singurul om pe care l-am considerat prieten, era fiul celui mai bun prieten al tatei. Făcea parte dintr-o mafie a Londrei, aflând ulterior când a fost necesar să mă mut. Era singurul care mă putea ajuta.  

     Sunetul lung mă enerva complet, lăsându-mă să aștept secunde bune până când vocea bunului meu prieten s-a auzit la capătul firului.

       -Care-i treaba Venus? De ce mă suni la ora asta? Am auzit știind că era prea dimineață pentru el.

        -Blake, știi când spuneam că te voi suna când am nevoie de ajutor?

        -Cine? A întrebat fără a mai aștepta o explicție.

        -Familia Dimitrov. Am spus aşteptând reacția.
         -Venim acum, dar Venus, eşti sigură că vrei să te încurci cu a doua cea mai periculoasă mafie a Franței?
         -Blake, am făcut-o deja. Am răspuns simțind cum se lasă liniştea. Dar te rog, ține-l pe tata departe. Dacă intervine mă va expedia din nou în altă țară.
         -Înțeles, ne vedem la noapte.

Am închis telefonul întorcându-mă la prietenii mei mult mai calmă. M-am aşezat pe pat şi am aşteptat întrebările să vină.
          -Tatăl tău refuză să ne ajute cât timp nu pleci din țară. A spus Hades loving cu pumnul în saltea.
          -Perfect! Am tresărit ridicându-mă instant de pe pat.
          -Eşti dementă. Ai şansa să scapi şi nu vrei să o faci. A pufăit şatenul. Acum nu avem nici ajutoare.
           -Cine a zis asta? Am rânjit la afirmația lui fluturând telefonul afişând numele prietenului meu.
            -Blake? Blake Thompson? A întrebat Max citindu-i numele având o expresie surpinsă. De unde îl ştii?
             -Unicul şi nimeni altul. A acceptat să ne ajute. Am răspuns. E, să zicem, cel mai bun prieten.
  Heyaaaaa! Chapter 7 out! Yeee! Enjoy! Pupici, byeeee! :*