Please Don't Fall | yoonkook

0.4

"Am încercat  să uit de tine."

Ochii lui îmi analizau rănile.Degetele lui se plimbau stinghere pe obrazul meu vânat în timp ce eu loveam asfaltul cu piciorul, încercând să uit de durerea provocată de acele lovituri.Era palid, cald și foarte grijuliu.Deși ochii mei erau între deschiși îi puteam vedea fiecare mișcare a corpului, fiecare deget plimbându-se pe obrazul meu.
  Mă ridică de pe trotuar punându-mi  mână  după gâtul său subțire și încearcă să  mă miște puțin din loc.Îl aud oftând, scoțând acel sunet care cumva mă  face să cred că îi  pasă.Ochii mi se închid involuntar lăsându-mă  să îi aud doar respirația și să îi  simt doar mâna care mă ţinea strâns de mijloc.Mâna lui coboară  în buzunarul meu luându-mi telefonul.Îl aud cum își drege vocea strângând-mi mijlocul din ce în ce mai tare.

-Bună dimineața!Ah, băiatul dumneavoastră a avut un mic accident, spune el repezit cu o voce răgușită.Puteţi veni?Oh, mulțumesc mult.

Închide apelul, indesându-mi telefonul înapoi în buzunarul jachetei mele.Ochii mi se deschid  făcând contact vizual cu brunetul care se uita la mine cu o față  neutră.Îsi lasă privirea în jos evitându-mi privirea, îmi atinge părul cu cealaltă mână așezându-mi capul pe umărul său.

-Ești atât de rece, atât de neajutorat, atât de pierdut, murmură așezându-se pe o bancă trăgându-mă și pe mine lângă el.E ciudat...

-Ciudat?întreb eu tuşind din vina lipsei de aer.

-Ciudat, repetă el uitându-se fix la drumul de unde putea apărea din orice clipă tatăl meu.Vreau doar să îți  știu numele.

Îmi ridic capul de pe umărul său, încă  îmi evita privirea încercând să și-o  ascundă pe a sa.Era prins în  lumea sa, părea că  vede lucrurile diferit față  de mine.Zâmbea atunci când vedea pe cineva zâmbind, deși părea că lumea  lui e tristă, el e vesel pentru ceilalți.Era diferit față  de mine, la fel de trist dar diferit.Eram amândoi prinși în privirea celuilalt, mă privea cu coada ochiului încercând să fie discret, încercând să fie nevăzut.Dar totuși simțeam cum admirația mea față de persoana lui creștea.Nu îl cunosc, nu știu cine e el cu adevărat dar mă simt de parcă nici nu ar trebui să știu adevărul.Într-un fel sau altul mă simt bine știind că i-am întâlnit privirea din nou, privirea care îmi dă speranța că într-o zi mă pot schimba.

-Jungkook, aud ţipătul tatălui meu  din depărtare.

Închide portiera mașinii uitându-se șocat la mine și vânătăile mele.Oftează scurt apoi își trece mâna  prin părul său cărunt și subțire. Urăsc să fiu o problemă pentru toți, cu toate că toți neagă știu că îi rănesc.Cuvintele mele, privirea mea și  gândirea mea sumbră îi  făceau să se îndepărteze.Nu mai eram copilul acela care cânta balade în fiecare noapte mamei sale, ci eram acel copil care își  făcea mama să plângă în fiecare noapte.Cu toate astea, oricât aș vrea să  mă schimb...nu pot.

-Jungkook, îl aud pe brunet repetându-mi încet numele făcându-mă  să tresar la auzul vocii lui răgușite.

Se ridică în  picioare și se apleacă respectos în fața tatălui meu, făcându-i loc să se așeze lângă mine.Tatal meu se uita la mine încercând să nu pară  dezamăgit, din nou.Tușește de câteva  ori apoi își îndreaptă privirea nedumerită către brunet care încă  stătea în spatele meu ținându-mă de mână  stânga aplicându-mi mici atingeri pentru a mă liniști.

-Ce s-a întâmplat?întrebă tata uitându-se nedumerit la mine.

-Ah, eu..., încerc să explic tatălui meu când sunt întrerupt de brunet.

-Fiul dumneavoastră  a căzut foarte grav pe niște scări.Eram prin apropiere așa că l-am ajutat, explică brunetul gesticulând în toate direcțiile.

De ce ar minți?De ce nu ar spune adevărul?Presiunea pe care o primeam mă sufoca iar fiecare  bătaie pe spate din partea lui devenea din ce în ce mai arzătoare.Tatăl meu îi  zâmbește apoi îl apucă de mână  mulțumind, înșirându-i cât de mult se bucură că  încă există oameni ca el în lumea asta groaznică.

-Te pot ajuta cu ceva?Dacă nu erai tu probabil Jungkookie nu se descurca singur, rânjește tatăl meu zâmbindu-i brunetului.Ni te poți  alătura la micul dejun tinere?

Brunetul se uită la mine încă o data și zâmbește, pleacă din spatele meu și dă din cap aprobând ideea tatălui meu.

-Mi-ar face placere domnule, spune el zâmbind.

Totul se întâmplase atât de repede încât nu puteam înțelege.Într-o clipă eram afara iar în altă clipă eram în mașină  lângă brunetul care se uita de data aceasta deprimat in palma sa.Atât de schimbător atunci când nimeni nu îl privește, atât de tăcut când nimeni nu e acolo să  îi spună ceva, atât de interesant...
Eram în fața casei, el deschide  portiera dându-mi o mână de ajutor, făcându-mă  să îi simt ciudata energie.
  Ochii lui reflectau mister, zâmbetul ma ducea cu gândul la o persoană veselă iar vocea lui mă facea să cred că e doar o persoană  singură și deprimată.
Încă mă ținea strâns de mână trăgându-mă după el ușurel, îl urmarea pe tata care-i deschide ușa și îl poftește în casă.

-Mă duc să pregătesc masa, exclamă tata mergând repezit către bucătărie.

Brunetul analiza sufrageria, era un loc cald care te făcea sa te simți protejat.Locul meu preferat în casa în  care m-a făcut de-a lungul vieții atât de trist.Pianul meu negru, pozele de familie, scaunul pe care stăteam împreună cu mama și citeam din cărțile de muzică.Locul care mă făcea să mă simt ca și cum nimic din toate astea s-ar fi întâmplat.
Brunetul îmi dă drumul și merge în  pas grăbit către pian apăsând clapele la întâmplare, făcându-mă  să chicoteasc aproape uitând de toată durerea din zona feței mele.Se așează pe scaunul pianului și își întoarce capul înspre mine făcându-mi semn să mă așez lângă el.Își pune mâinile pe ale mele și începe a cânta un cântec trist dar vesel, un cântec ce îți dădea speranță.Era concentrat la degetele lui contopindu-se cu ale mele, zâmbind atât de sincer și inocent.Se oprește pentru o clipă, se uită în jur apoi scoate ceva auriu din buzunar.Pandantivul meu...Îl privesc cum scoate bandantivul din lănțișor ușor. Îmi pune lăptișorul  în mână iar pandantivul îl pune înapoi în buzunarul său.

-Sper că așa o să mă cauți din nou Jungkook, murmură brunetul în urechea mea.

"Dar eram prea pierdut în ochii tăi."