Please Don't Fall | yoonkook

13

"De acum în colo te gândești doar la mine."

Jungkook oftează privind plictisit fereastra aburită a mașini.Orașul era atât de liniștit în după amiaza asta.Fulgii mărunți de zăpadă cădeau lin din cer, în timp ce copii săreau în sus de bucurie.Degetele lui se jucau pe portiera mașinii încercând să uite, voia să uite de tot ce se întâmplase cu brunetul.Nu, nu îi era rușine ci simțea că inima îi sare din piept atunci când gemetele brunetului îi treceau prin minte.Era atât de perfect, simțindu-l și auzindu-l.Încă îi simțea buzele calde pe maxilar, urcând înspre buze apoi coborând rapid înspre gâtul șatenului.

-Aish, murmură băiatul silențios.

Își mușcă buza inferioară, încercând să își potolească pofta incontrolabilă.Totul e din vina lui, se gândește dandu-și ochii peste cap.Mâinile lui coboară încet înspre pantaloni săi negri, acoperindu-se cu brațele, privirea lui fiind blocată pe ochelarii rotunzi ai tatălui său.Trage aer în piept, trântindu-și spatele puternic de spătarul scaunului.

-Ești bine?întreabă bărbatul privindu-l cu coada ochiului.Știu că nu vrei să mergi, dar...

-Sunt bine, îl întrerupe șatenul privindu-l neutru.Chiar nu am chef să vorbesc despre asta...

Bărbatul își trage ochelarii pe nas, privindu-și confuz fiul.Știe că nu e un tată perfect, observă în privirea fiului său că nu e privit ca un tată.Mereu a încercat să facă totul perfect pentru familia sa dar niciodată nu a fost îndeajuns pentru a mulțumi.Soția lui, familia sa, toată lumea îl părăsea încetul cu încetul.Spera ca Jungkook să nu facă la fel, dar boala lui îi afectase gândirea și sentimentele...
Buzele bărbatului se transformă într-o linie orizontală, încercând să se gândească la cuvintele potrivite.

-Ah...îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva, șoptește el încleștându-și mâinile pe volan.

-Sunt bine tată, spune șatenul trecându-și mâna melancolic prin păr.Sunt doar emoționat... nu vreau să o dau din bară, ca de obicei.

-Nu.Jungkook tu chiar nu observi, nu?Tu faci totul perfect, spune bărbatul cu privire blândă pe față.Ține bine de cadou, ajungem într-o secundă.

După câteva minute mașina se opreste în loc, în stânga ei aflându-se un local imens înconjurat de mașini.Jungkook trage aer în piept, analizându-și mâinile.Simțea cum anxietatea și frica îi atacă corpul, cum picioarele încep să îi tremure ușor sub podeaua mașini.

Deschide portiera mașinii, strângând mica pungă de cadou în mâini.Urmându-l nesigur pe tatăl său care deja îl aștepta cu o mână în șold în fața ușii de sticle.
Intră plictisit pe ușă încercând să se ascundă de corpul tatălui său, sală frumos decorată era plină de adolescenți care dansau și râdeau împreună făcându-l pe Jungkook să își de-a ochii amuzat peste cap.

-El e, îi face semn cu privirea către un băiat blond care zâmbea superficial salutându-și oaspeții.Privirea băiatului se oprește pe Jungkook, analizându-l din cap până în picioare.

Mâinile tatălui său îl împing către baiat, bărbatul plecând rapid de lângă Jungkook.Amândoi se apropiau ușor unul de altul, Jungkook strângând de mica punguliță aproape zdrobind-o.Blondul își mușcă buza inferioară aranjându-și cămașa albă care stătea

-La...mulți ani?murmură șatenul întinzându-i cadoul.

-Ah, mulțumesc.chicotește băiatul prinzând de cadou.Jungkook, nu?

-Da, iar tu?

-Jimin, îmi pare bine, spune blondul prinzându-l de braț, trăgându-l către o masă rotundă.

Jungkook se așează rușinos la vedere celorlalți, își lasă capul în jos jucându-se cu degetele sale.Murmură o înjurătură și își ridică privirea înspre băiatul cu părul roșu care tușește incontrolat cu privirea fixată pe el.

-Hyung, cine-i ăsta?Nu l-am mai văzut...exclamă băiatul amuzat de privirea stresată a sătenului.

-Fiul unui prieten de-al tatălui meu...Nu vorbiți cu el are probleme mintale, râde Jimin șoptind ultimele cuvinte.

Toată lumea râde pentru o secundă, dar de opresc atunci când Jungkook își dreagă vocea.Privirea sa se schimbă într-o clipită, din privirea nesigură întruna goală și neagră.

-Nu am probleme mintale, spune șatenul cu o privire neutră.

-Da, sigur că da!Râde în continuare Jimin bătându-l pe spate.Să nu crezi că o să îți fim prieteni sau ceva, nu ești pe placul nostru.

-Ciudatule...murmură roșcatul înghiontindu-l pe Jungkook.

Toată lumea îl lua peste picior, e obișnuit cu patjocura și râsetele răutăcioase.Dar...de ce?Se întrebă de nenumărate ori de ce.Mereu lumea îi pun eticheta de ciudat, doar pentru că are o simplă boală.Mereu cineva trebuie să fie drăguț doar pentru o secundă din politețe, iar apoi să îi de-a cu piciorul atât de crud.Se întreba cât de rău ar putea fi, cât de mult ar fi rezistat la liceu.Știa că planului lui de a sta invizibil nu va funcționa, ori cât de invizibil și tăcut ar putea sta, cineva îl va vedea și îl va lovi.

Șatenul trage ușurat aer în piept atunci când toată lumea pleacă de lângă acesta, fiecare mergând cu cineva pentru a dansa.Totuși cineva stătea în colț și se holba, obrajii lui se înroșesc atunci când Jungkook îl observă deși privirea lui rămâne atât de răutăcioasă.Zâmbește și apucă un șervețel de pe una dintre mese, scoate un mic pix din buzunarul pantalonilor și de aplecă pentru a scrie privirea lui încă studiindu-l pe șaten.Îl vede înghițind în sec, atent la mâinile sale care împatureau șervețelul într-un mic pătrățel.Își face loc printre adolescenții care dansau frenetic, încercând să nu atragă atenția asupra sa.

Cu o mică mișcare îl prinde pe șaten de mână punându-i micul șervețel în buzunar.Îi face cu ochiul apoi îi zâmbește superficial.

-Ai grijă Jungkook, îi șoptește în ureche respirația sa caldă lovindu-i fața.Nu știi ce te așteaptă.

"Ești al meu, să-ți fie clar."

-----------

Scurt știu, îmi pare rău că am cam întârziat.Am avut o săptămână mai grea și nu am avut atât de mult timp dedicat scrisului.Sper să vă placă deși nu e cine știe ce.
Și puțină publicitate=]]...
Recent am început o nouă carte bazată pe shipp-ul Yoonmin (yap) și aș vrea să trageți un ochi și la Royalty.Thanks