Please Don't Fall | yoonkook

14

"Aș vrea să fiu lângă tine, pentru totdeauna"

Autobuzul mergea lent, e ca și cum am stat în același loc pentru o oră.Nu mă mai strofocasem să privesc fereastra, știam că totul arată la fel în exterior; trist.Eram aproape singur în autobuz; câteva femei bătrâne stând și chicotind la câteva scaune de mine. Îmbrăcat în uniforma anostă, ducându-mă într-un loc și mai anost.Trecuseră ceva timp de când nu am mai mers la școală, boala mea se trezea apoi adormea, făcându-mă inuman de slăbit și confuz.Desigur, nu uitasem în câtă suferință am trecut în toți anii ăștia, fiind privit ca un extraterestru, când purul adevăr era că am doar o boală de inimă care m-a făcut nesigur pe mine și antisocial.Slab, atât de slab.Eram privit ca pe o stafie, inexistent.Inexistent în ochii mamei, a colegiilor, a familiei.Totuși acolo era Taehyung, șatenul care îmi șoptea la ureche cât de mult se bucură că exist, făcându-mă mereu să mă gândesc dacă nu minte.Iar el, brunetul care a trecut prin inima mea atât de rapid, care m-a cunoscut atât de rapid, care m-a sărutat atât de rapid.Ochii lui îmi reflectă sinceritate atunci când mă  privește blând, vocea lui răgușită, totul e atât de diferit.Atât de diferit.

Mă scutur în fața și-n spate, văzând că autobuzul s-a oprit făcându-l pe șofer să se uite în spate pentru a verifica dacă cineva îi mai bântuie autobuzul.Îmi iau rucsacul pe spate și ies cu privirea în pământ, privind pavajul trotuarelor.Auzeam gălăgie, voci pițigăiate și nume aruncate în zadar.Sunt împins de un grup de fete care alergau fericite către intrarea liceului, chicotesc în sinea mea dându-mi subtil ochii peste cap, unii dintre ei chiar nu își dau seama cât de inutili sunt.Simt cum o altă migrenă mă atacă încercând să mă doboare din nou, trag aer in piept și merg mai departe încercând să ignor.

Un bipăit îmi atrage atenția, arunc o privire înspre buzunar și scot plictisit telefonul de culoare neagră.Buzele mele se arcuiesc într-o clipită atunci când citesc în șoaptă numele băiatului, primisem un mesaj din partea lui.Oare ce voia de data asta?

           "Jungkook-ah, unde ești?"

Râd zgomotos atrăgând câteva priviri, brunetul era pur și simplu adorabil.Mi-l și imaginez șoptindu-mi numele iritat.Trag puțin de mânecile sacoului, lipindu-mi emancipat degetele de ecran pentru ai tasta înapoi.
                   
                          "La școală."

"Am fost la tine dimineață.De ce nu m-ai așteptat?"

"...Tsk, pur și simplu hyung."

"Oh, Jungkook.. "

O răguşeală forțată mă face să îmi deschid ochii larg, căutând persoana care scotea acest sunet.În fața mea un bărbat tânăr, cu părul ciocolatiu și tenul măsliniu mă privea cu degetele sub bărbie.Își dă ochii peste cap atunci când vede că-l privesc zâmbind.

-Telefoanele nu sunt permise în incita școlii tinere, cel mai bine ar fi să îl închizi până în clasă, spune lin cuvintele cu mâinile la spate și picioarele încrucișate.Avea un pulover gri și o pereche de pantaloni neagră, era îmbrăcat ca un student deși vorbea ca un profesor.

-Mulțumesc de avertisment domnule, șoptesc eu dând să plec dar bărbatul mă oprește cu o mică bătaie pe spate.

-Tu ești elevul transferat din Busan?Nu spun nimic și dau aprobator din cap, el scoțând un sunet de mirare.

-Nu pari un băiat bolnav.Desigur remarca lui era cumva dureroasă pentru mine, privirea mea crispată îl face să înghită în sec; probabil regretându-și cuvintele.