Lacrimile Pandorei (necorectat)

*Eden POV*

Alergam ca un nebun pe treptele abrupte ale spitalului, încercând să ajung cât mai repede în camera Pandorei.
~Offf. Dacă plânge? Dacă am rănit-o? Dacă a plecat? Oare mă urăște? Poate că nu vrea să mă mai vadă în viața ei... Nu îmi vine să cred că am abandonat-o.. Nu îmi vine să cred că am fost atât de prost încât să o las singură, fără protecție. Avea nevoie de mine. Nu are pe nimeni iar idiotul de mine a abandonat-o, a lăsat-o în urmă. Sper să mă ierte... ~
Am ajuns lângă ușa rezervei. M-am oprit pentru o secundă să îmi trag sufletul, încercând să îmi fac un discurs în cap.
~"Pandora, uite. Eu am glumit doar. Eram nervos... știi? Nu te-aș abandona așa niciodată." Nu! O să mă creada un idiot! "Iarta-mă Pandora... Nu te voi mai lăsa singură. Ai cuvântul meu." NUUUU! Sigur nu mai are încredere în mine acum... Ce să fac? GATA! ȘTIU! O să intru în cameră, îi dau plasele și ies, fără nici un cuvânt. Sunt un geniu!!!~
Deschid ușa cu rapiditate, merg grabit spre patul mare și alb, cu capul în pământ. Trântesc cumpărăturile pe pat și mă pregătesc să ies din cameră, dar liniștea m-a făcut să îmi ridic ochii și să o caut disperat cu privirea. Nu era în cameră. Nu era nicăieri. Brusc un gol imens în stomac, bătăile accelerate ale inimii și palmele transpirate și-au facut apariția. Eram în pragul disperării. În acel moment am înțeles că fără ea nu aș putea trăi. În doar doua zile, ea devenise cea mai importantă persoană din viața mea. Am strigat-o de mai multe ori. Disperarea mi se putea simți in glas.
-Pandora!! Pandora!!
Nici un răspuns...Pentru câteva secunde am rămas fără aer, dar apoi ușa mică din spatele meu s-a deschis ușor. M-am întors și am văzut-o. Era Pandora. O Pandora în prosop, cu părul ei negru ud și pielea albă, strălucitoare. Am căzut în genunchi în fața ei și i-am cuprins șoldurile cu mâinile, lipindu-mi capul de abdomenul ei, abținându-mă cu greu să nu izbucnesc în lacrimi.
-Doamne Pandora! Mi-ai mâncat zilele! Ai idee cât de tare m-ai putut speria? Să nu mai faci asta niciodată!!
-Tu ești cel care m-a lăsat aici...
-Iartă-mă, te rog! Nu te voi mai părăsi niciodată!
-Știu.
~Cum adică știi? Încă mai ai încredere în mine? ~
Îmi mângâia părul negru încercând, probabil, să mă calmeze. Eram fericit.
-Eden... Ce este cu acele plase pe patul meu?
-Aah. Uitasem! Am fost la magazin și... Pe scurt, acum ai haine și am luat și mâncare.
-S...serios?
-Da. Te rog să îmi spui părerea ta sinceră... Nu prea mă pricep la haine pentru tipe.
-Ok.. Hai să vedem.
Așteptam o reacție, nerăbdător și agitat ca un copil de grădiniță în Ajunul Crăciunului. Brusc se întoarse la mine cu un zâmbet pervers pe chip, ținând în mână setul din mătase.
~Vai de viața mea. Să vezi ce muie îmi iau acum. O să te omor, femeie!! Nu scapi. A dracu vânzătoare parșivă!~
-Eden. Tu l-ai ales?
-Nu chiar... Am fost ajutat de vânzătoare. Nu mă pricep... Dacă nu îți place,îl putem schimba.
-Nu este nevoie. Îl ador!
-Serios? Chiar îți place?
-Îmi place absolut tot ce mi-ai luat! Sunt superbe! Mulțumesc!
~JACKPOT!! Sunt chiar mai bun decât credeam! Săru-mâna tanti!! Să îți dea Dumnezeu sănătate!!~
S-a apropiat ușor de mine și înainte să îmi dau seama, buzele ei fierbinți se lipiseră bland de obrazul meu stâng.
-Mă duc să mă schimb.
-Fugi...
~Dacă ar știi ea...~