Lacrimile Pandorei (necorectat)

*Pandora POV*

~Adio Eden...~

În cameră se lăsă liniștea. Țiuitul acela subțire și-a refacut simțită prezența. Voiam să plâng. Măcar o dată în eterna mea viață, voiam să plâng, să elimin toată suferința, toată dutrerea acumulată în sufletu-mi atât de bătrân și obosit...
Mă ridic slăbită din patul mare și alb și mă îndrept spre ușița mică de lemn care conducea spre baie. Obosită, am intrat în cabina de duș. Apa rece îmi mângâia pielea în reflexii ivoire, trimițându-mi fiori de gheață în tot corpul. Tot ce auzeam în jurul meu era clinchetul lin al stropilor de apă. Dușul acela îmi spăla, parcă, toată tristețea din suflet, relaxându-mi fiecare mușchi din corp, calmând furtuna de ganduri negre ce se dezlănțuia violent în mine. Am rămas acolo, în acea poziție, câteva ore bune. Adoram senzația apei reci pe pielea mea înfierbântată de tristețe și singurătate. Imaginația-mi a început să zboare. Mă aflam acum sub cascada iubirii din Lumea Elfilor, acel loc magic plin de toată liniștea și pacea lumii. Am fost adusă cu picioarele pe pământ de o voce familiară, aflată în pragul disperării, care îmi striga numele.
-Pandora!! Pandora!!
Era Eden. Un zâmbet mi-a apărut pe chip.
~Pare destul de panicat, puștiul. Am crezut că m-a lăsat aici, că mă uraște. Ah... Am uitat... Bietul copil. Mi-a atins pielea... Nu mă va mai putea părăsi acum. ~
M-am grăbit să ies din duș, luând primul prosop pe care am putut pune mâna. Am deschis încet ușa băii, pășind ușor în spatele lui.
-Da Eden...
S-a întors spre mine, trântindu-se în genunchi în fața mea și încolăcindu-și brațele în jurul taliei mele.
-Doamne Pandora! Mi-ai mâncat zilele! Ai idee cât de tare m-ai putut speria? Să nu mai faci asta niciodată!!
-Tu ești cel care m-a lăsat aici...
-Iartă-mă, te rog! Nu te voi mai părăsi niciodată!
-Știu.
Îi mângâiam usor părul, încercând să îl calmez. Tremura frenetic. Mi-am ridicat ușor ochii de la chipul lui palid și am zărit pe pat patru plase colorate.
-Eden... Ce este cu acele plase pe patul meu?
-Aah. Uitasem! Am fost la magazin și... Pe scurt, acum ai haine și am luat și mâncare.
-S...serios?
-Da. Te rog să îmi spui părerea ta sinceră... Nu prea mă pricep la haine pentru tipe.
-Ok.. Hai să vedem.
Am desfăcut prima plasă în care se afla o rochită rosie cu detalii din dantelă neagră și o jachetă subtire de piele. ~LE ADOR!!! ~ În cea de-a doua plasă se aflau niște ghetuțe negre din piele. ~SUNT SUPERBE!~ Iar în cea de-a treia plasă... Un set din dantelă roșie. L-am ridicat surprinsă, cu un zâmbet ușor pervers.
-Eden. Tu l-ai ales?
Fața lui deveni roșie ca focul.
-Nu chiar... Am fost ajutat de vânzătoare. Nu mă pricep... Dacă nu îți place, îl putem schimba.
-Nu este nevoie. Îl ador!
-Serios? Chiar îți place?
-Îmi place absolut tot ce mi-ai luat! Sunt superbe! Mulțumesc!
M-am dus lângă el sărutându-l ușor pe obraz.
-Mă duc să mă schimb.
-Fugi...