Răspunsuri

17 1 0
                                    

Eu și Eden stăteam întinși pe iarba moale, contemplând pistruii nopții. Adierea rece a vântului îmi mângâia pielea, iar Stolidia străluceau mai puternic ca niciodată. Este pentru prima dată când simt fericire venind din partea lor... Nu grijă, ură sau frică. Tot ce transmiteau era fericire pură. Acum aveau încredere în Eden și, pentru o fracțiune de secundă, am simțit dorința lor de a îl proteja. Eden zâmbea, privindu-mă cu acei ochi albaștri strălucitori, plini de viață. Mă simțeam în sigurantă, acum cu Eden și Stolidia lângă mine.
Tăcerea dintre noi fu spulberată de vocea caldă a lui Eden.
-Pandora... Cum de ai ajuns pe Pământ?
-Nu știu... Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este că eram pe Muntele Olimp împreună cu Kanima... Și apoi... Te-am întâlnit pe tine...
Eram tristă. Știam că ceva se întâmplase cu fratele meu... Dar nu îmi puteam aduce aminte ce anume...
-Cine este Kanima?... Nu ai mai pomenit numele asta până acum.
-Este fratele meu mai mare. Zeul Șopârlă. Cel ce se hrănește cu sângele pământenilor muribunzi. Cel care curmă suferința oamenilor, dar numai dacă este rugat. El, spre deosebire de mine, este un zeu al luminii...
-Cum adică? Vrei să spui că tu ești o zeiță întunecată?
~Cum poți crede asta? Privește-mă, archontas mou! Mitera este născută din lumină!~
Strigătul Stolidiei a fost atât de puternic încât mi-a provocat o ușoară durere de cap. Dar...
- "Archontas mou"? Un zâmbet jucăuș îmi apăru pe chip. Stolidia, tu tocmai l-ai recunoscut pe Eden ca stăpân?
-Stăpân? Cum adică?
-Numele pe care Stolidia te-a strigat... Înseamnă "Lordul meu".
-Nu sunt un Lord...
~Ba sunteți, archontas. Purtați numele unui fiu de Lord. Tatăl tău este Zeul Noto, Vântul de Sud. Unul dintre Marii Lorzi ai Vânturilor și Furtunilor.~-Are dreptate. Eden este numele fiului Vântului de Sud. Eden, cel născut din ape și lumină, cel ce deține cea mai frumoasă grădină a lumii. Cred că știi despre ce grădină vorbesc...
-Grădina Edenului? Vreți să spuneți că eu sunt deținătorul Raiului?
-Să spunem doar că ești unul dintre cei mai puternici Lorzi ai Olimpului.
-Dacă e așa, de ce nu am devenit Zeu?
-Pentru că Hades, Zeul Infernului, se teme de tine. Profeția spune că tu ești singurul care îl poate distruge, așa că a trimis gardianul de la Porțile Infernului, pe Cerber, să te ucidă, înainte de a împlinii nouăsprezece ani. Dacă ai fi reușit să supraviețuiești până când ceurile se deschideau, Zeus te-ar fi salvat și ai fi fost înzestrat cu puterea a o mie de Zei.
-Pandora...
Din spatele nostru se auzi un mârâit puternic. Am zărit de printre copaci șase ochi mari, roși, plini de ură, iar un miros puternic de sulf îmi inundă nările. Îl priveam pe Eden disperată, iar inima începu să îmi bată cu putere.
-Ziua mea de naștere este peste patru zile...

Lacrimile Pandorei (necorectat)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum