Partea întâi
CÂND AI APĂRUT
Și când crezi că viața ți-e plictisitoare o
să apară cineva care o să-ți mâzgâlească tot
ceea ce ai pictat tu până acum în negru și alb.
Capitolul I
De ce trebuia ca penultima zi de vară să strice toată vacanța frumoasă pe care cu greu am reușit s-o fac perfectă?
Mă trezisem normal, ziua nu părea să fie altfel decât celelalte, era ora 11 sau 12 nici nu mai știu, oricum e irelevant, mi-am continuat programul plictisitor pe care îl avusem toată vara, iar după-amiază am primit mesaj de la Victoria, ce mai voia acum?
,, Bunăăă!! Presupun că n-ai uitat că mâine plec, nuuu? Oricum, poartă-te frumos azi cu părinții tăi ca diseară să poți veni la mine. ''
Cică să mă port frumos, n-a învățat deja că părinții mei nu țin cont de asta? Mă rog, o să-l întreb pe tata mai târziu despre asta. Mi-am petrecut restul zilei citind Enders, o carte destul de bună pentru un scriitor contemporan.
Am văzut ca e deja destul de târziu și ar cam trebui să-i spun tatei despre propunerea Victoriei.
-Tată, știi că Victoria pleacă mâine,nu? Ei bine, mă întrebam dacă m-ai putea duce în seara asta la ea.
-Nu crezi ca ți-a fost de ajuns cât ai tot stat pe la ea?
Ce vrea să spună cu asta? Victoria vine de 2 ori pe an în oraș și vreau să petrec cât mai mult timp cu ea. Cum să-mi ajungă o lună să stau cu ea?
-Păi...mâine pleacă...
-Așa și? O să se întoarcă peste jumătate de an sau un an și gata.
-Dar..
-Nici un dar, ai stat destul cu ea.
Nu spunea tata prea des nu, dar și când o făcea era în cele mai nepotrivite momente. I-am dat mesaj Victoriei și i-am spus:
,, Scuze, dar nu pot veni în seara asta la tine. O să vin mâine să-mi iau rămas-bun. "
Peste nici 2 minute Victoria mă sună și-mi spune:
-Dă-mi-l pe taică-tu la telefon, vorbesc eu cu el.
-Nu, o să strici și mai tare lucrurile și n-o să mă lase nici mâine să-mi iau rămas-bun.
-Of... În cazul ăsta ne vedem mâine.
-Cu siguranță.
Eram ca un vulcan în acea seară, dacă venea cineva și mă deranja sigur aș fi explodat. Am început să vorbesc cu Natalia despre școală când mi-a spus că vărul lui Frank i-a dat cerere pe facebook. Eram așa plictisită și nervoasă încât i-am dat și eu la rândul meu cerere și în secunda 2 mi-a acceptat-o. Mă gândeam că nu ar strica cu nimic un mic mesaj și așa am și făcut, i-am dat mesaj, era un simplu Hei.
,,-Salut. Îți place apa?"
Era o întrebare ciudată, dar acea întrebare ciudată a făcut tot. Era îndrăzneț deci și nu-i păsa dacă s-ar fi făcut de râs cu întrebarea asta. Ok, până aici seamănă perfect cu mine.
,,-Ahm? Da, normal că-mi place apa.
-Și mieee. Câte avem în comun deja.
-Daa. Apa e super, am auzit că dacă pui săpun în ea te poți spăla și cică miroși frumos după.
-Uauuuu, ce taree!! Dar eu nu-mi permit săpun.
-Ah, dacă vrei îți pot da eu.
-Ai face asta pentru mine?
-Normal."
Nu era o primă conversație chiar normală, dar deja parcă îl voiam pe acest om în viața mea pentru că era mereu imprevizibil și amuzant. Ar fi fost o pată de culoare în viața mea. Am continuat să vorbim și a 2-a zi și a 3-a și tot așa până am ajuns să vorbim mereu și să fim chiar apropiați.
CITEȘTI
Când ai apărut...
RomanceNu credeam că viața mea ar putea fi altfel, nu azi, nu mâine și în nici un caz anul ăsta. Dar când universul îți arată că viața poate fi altfel nu poți să te opui. Sunt o fată ciudată și uneori poate chiar bolnavă. Dar se pare că Jolene,personajul...