După Răpire, două evenimente mari în cer
Răpirea Bisericii va fi pregătită deci prin două evenimente mari: învierea celor morți în Hristos și schimbarea credincioșilor care vor fi în viață în momentul respectiv. Aceste evenimente vor avea loc, desigur, pe Pămant. Imediat după Răpire, vor mai avea loc, evenimente, însă de data aceasta, în cer: înfățișarea Bisericii înaintea scaunului de judecata a lui Hristos și Nunta Mielului.
Înfățișarea Bisericii înaintea scaunului de judecată a lui Hristos
Primul eveniment care va avea loc în ceruri după Răpirea Bisericii va fi înfățișarea acesteia înaintea scaunului de judecată a lui Hristos. Scriptura vorbește adesea despre judecată. Iată, de pildă ce le spune Pavel celor din biserica din Corint:
"Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup."(2 Corinteni 5:10)
Vor fi judecate faptele, nu păcatul
Pe baza Bibliei, este limpede că toți cei care fac parte din Poporul-Mireasă și care deci au avut parte de Răpire vor trebui să stea personal în fața scaunului de judecată. Aici nu vor fi judecate păcatele, căci păcatul nu poate ajunge acolo, ci răscumpărații vor de socoteala de faptele lor, în sensul de cum anume au făcut tot ceea ce au făcut sau care le-a fost motivația.
După cum am subliniat deja, nu păcatele ne vor fi judecate, ci pe acelea ce sangele scump al Domnului Isus Hristos ni le-a spălat, altfel n-am putea sta în prezența Lui, ci faptele ne vor fi cantărite: ce anume am făcut, ce n-am făcut și cum anume am făcut ceea ce am făcut. Toate acestea vor trece prin foc și, în funcție de rezultat, ne vom primi sau ne vom pierde răsplata, dar mantuirea ne va fi păstrată, pentru că am zidit pe Temelia care este Isus Hristos.
Judecarea motivațiilor
Unul dintre criteriile după care vom fi judecați înaintea scaunului de judecată va fi motivația din spatele faptelor noastre. Dumnezeu te va întreba nu numai ce anume ai făcut, ci și DE CE ai făcut ceea ce ai făcut? De ce ai cantat în cor? De ce ai practicat dărnicia? În ultima instanță, de ce ai făcut tot ceea ce ai făcut? În cer nu vor fi răsplătite faptele pentru care slava pe Pămant o iei tu, și nu Dumnezeu. Răsplata se primește doar pentru faptele pentru care Numele Domnului a fost slăvit pe Pămant. Înaintea Domnului contează nu ceea ce spunem și facem, ci ceea ce rămane în urma încercării focului.
Odată, un evanghelist renumit a povestit cum mulți ani la rand își nota sistematic într-un jurnal toate lucrările pe care le făcea: cand și în cer oraș umbla, cați se converteau cu ocazia diferitelor evanghelizări, cați erau vindecați, cați primeau botezul cu Duhul Sfant etc. Era foarte mandru de jurnalul său. Într-o noapte a visat că stătea în fața scaunului de judecată a lui Hristos, împreună cu mulți alții. Langă scaunul de judecată stătea un înger, ținand în mană o carte. Cel Care ședea pe scaunul de judecată îl întreba pe înger, la fiecare persoană în parte: „Ce este scris în dreptul acestuia?" Cand a venit randul celui dinaintea evanghelistului, îngerul a răspuns: „Nimic!" Omul respectiv a trebuit să stea de o parte. Cand i-a venit randul evanghelistului, acesta aștepta tremurand întrebarea Judecătorului și răspunsul îngerului. Acesta a zis: „Este consemnat cate ceva.." Inima evanghelistului s-a făcut mică de tot..Și atunci el s-a trezit. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să arunce în foc jurnalul, pentru că a înțeles că nu ce își notează omul, ci ceea ce se notează în cer și ceea ce rămane în urma focului încercării contează.(Ar mai fi un subiect de discutat în acest capitol dar voi trece direct la ultimul)
Nunta Mielului
În acest capitol, legat de acest subiect, amintim doar ca să știm unde să încadrăm evenimentul acesta de o importanță covarșitoare în ordinea cronologică a evenimentelor.
Deci, după Răpire, ÎN CER vor avea loc două evenimente mari: (1) Înfățișarea Bisriciii înaintea scaunului de judecată al lui Hristos și (2) Nunta Mielului. Cele două evenimente vor dura în total de șapte ani. În acest răstimp, PE PĂMANT va fi un singur eveniment mare : Vremea Necazului celui Mare sub domnia lui Antihrist în întreaga lume. Acest eveniment va avea loc în timpul acelor șapte ani.
La sfarșitul acestui capitol, aș vrea să vă adresez cateva cuvinte. Aceste subiecte pe care le-am ales pentru capitolele precedente și următoare, cum ar fi Răpirea Bisericii, evenimentele care vor avea loc în Viitor, sunt niște subiecte foarte greu de înțeles, chiar și pentru mine. Toate au legătură cu cartea Apocalipsa din Biblie, de aceea este extrem de greu de explicat și înțeles. Cartea Apocalipsa este cea mai grea carte din Biblie, sunt foarte puțini care o pot înțelege cat de cat. Nici eu nu o prea înțeleg, dar din fericire am o carte foarte veche (legată de evenimentele din viitor prezentate în Apocalipsa ) din care îmi iau multe idei și le dezvolt. Dacă aveți nelămuriri în legătură cu noile capitole din această carte, aștept să-mi spuneți într-un comentariu sau pe privat, și dacă voi avea timp, o să încerc cat de cat să vă explic să înțelegeți. Și mai am încă un lucru de spus. Viitoarele capitole vor fi mai lungi, și nu voi putea pune next-ul foarte repede, chiar îmi ia 2-3 zile pană scriu un capitol. Așadar, sper că vă place această carte și sper că o veți citi în continuare. Vă doresc o zi frumoasă și liniștită!
CITEȘTI
Despre Apocalipsă și Illuminati
EspiritualCartea aceasta cuprinde răspunsurile la toate nedumeririle voastre. Aici vă voi prezenta Apocalipsa din Biblie, lucruri despre Illuminati, planurile lor + marionetele Illuminati (cantăreți, actori, trupe etc.) și desigur, despre Dumnezeu/Isus Hristo...