Sharingan : Blessing or Curse? (În Pauză)

Capitol special de Revelion (întârziat și ăsta o grămadă de timp)

Partea I

  Yukio's Point Of View

 -  Yukio, am încredere în tine că nu o să faci vreo prostie și o să fie bine. Aveți mâncare in frigider, peștele îl bagi în cuptor când veniți de la templu, iar prăjiturile sunt tot în frigider, deci nu veți muri de foame. Să nu îl lași pe Ai să mănânce dulciuri înainte de masă, să fiți cuminți și să aveți grijă. Katsumi se pregătește în camera ei, să o ajuți dacă va fi nevoie. Chiar îmi pare rău că te las responsabil cu toate și nu o să fiu cu voi în ultima noapte din an, dar chiar este o urgență.

 -  Înțeleg, mătușă. Tu ești Hokage și trebuie să îți faci datoria, chiar dacă este de anul nou. Nu îți face griji, vom fi bine. Nu e prima dată când lipsești, deci ne vom descurca, îți promit.

 -  Mulțumesc mult, Yukio. Am încredere în tine. Ei bine, acum o să plec. An nou fericit! îmi ură ea.

 -  An nou fericit! și după ce am zis asta, mătușa Sarada a ieșit pe ușă. Azi este ultima zi din an și ea a fost chemată de urgență la birou, nu știu de ce, dar bănuiesc că e ceva grav. Unchiul Boruto este într-o misiune de ieri dimineață și nu știu când o să ajungă acasă. Oricum, îmi voi petrece seara asta alături de Katsumi și Ai, ca o familie. Urmează să mergem la templu ca să ne rugăm. Trebuie să mă pregătesc. Am urcat în dormitorul meu, am luat kimono-ul negru cu alb de pe pat, l-am îmbrăcat, am luat uneltele ninja, deoarece trebuie sa fiu pregătit mereu pentru orice, mi-am luat sandalele în picioare și eram gata. Ar trebui să îi verific pe Katsumi si Ai să văd dacă sunt gata. M-am dus în camera lui Ai. Am bătut la ușă și am auzit un “Intră” înfundat. Am deschis ușa, văzându-l pe micuț cum țopăia într-un picior, încercând să își încalțe sandalele, dar kimono-ul îl purta invers. Am bufnit in râs la acea priveliște. Era adorabil! L-am ajutat să se îmbrace cum trebuie cu kimono-ul verde închis, l-am încălțat și l-am trimis jos să mă aștepte cât timp o verificam pe Katsumi. M-am îndreptat spre camera ei. Am bătut la ușă, dar nimic. Mă pregăteam să bat din nou, dar am auzit niște înjurături și un obiect spărgându-se, așa că nu am mai bătut, am intrat direct. M-am liniștit când am văzut-o pe Katsumi îmbrăcată, stând în fața oglinzii, masa de la oglindă fiind spartă.

 -  Ce s-a întâmplat? Am întrebat, văzând-o destul de furioasă.

 -  Nu îmi iese frizura, uite în ce hal e părul meu! Îmi zise aproape izbucnind în plâns. Trebuie sa arătat perfect în seara asta, e ultima din an! continuă ea

 -  Mă ocup eu, zic și mă îndrept spre ea. Mi-a arătat ce frizură vrea și m-am apucat de treabă. La final mi-a ieșit un coc frumos cu niște împletituri ciudate, dar arăta bine, exact ca și cel dorit de ea.

 -  Arăți superb, i-am zis examinând-o din cap până în picioare. Chiar arăta superb. Kimono-ul pe care îl purta era roz in partea de jos și negru in partea de sus, cu niște modele cu flori colorate, scurt, cam o palmă deasupra genunchilor. Era foarte frumos. Iar cocul îi completa ținuta. Am luat-o de încheietura mâinii și am târât-o până jos, deoarece ea tot voia să se mai aranjeze în oglindă, dar suntem în întârziere așa că m-am grăbit. Ai stătea cuminte pe canapea, uitându-se la televizor. A închis televizorul și a ieșit alături de noi, iar eu am încuiat ușa. Am plecat spre templul din zona in care erau în trecut amplasate casele celor din clanul Uchiha. De când mătușa Sarada a devenit Hokage, a reconstruit mare parte din acea zonă, sperând că clanul nostru se va putea mări și o să locuim din nou acolo sau că alți oameni vor locui acolo. Satul e destul de numeros și e păcat să existe o zonă ca aceea nelocuită. Ne-am întâlnit acolo cu echipele noastre. Cu toții erau îmbrăcați frumos, Gin-sensei și Keisuke-sensei chiar aveau kimono-urile la fel: negre cu o bucată albă de material legată la mijloc. Oricum, ne-am rugat cu toții, le-am urât “An nou fericit” tuturor și am plecat acasă. Am băgat peștele în cuptor și am așteptat să se coacă. Între timp am auzit muzica dată tare in living și m-am dus să îi zic lui Katsumi să o dea mai încet. Când am ajuns acolo, am fost uimit să văd aproape toți colegii noștri din Academie, Keisuke-sensei, Gin-sensei și mătușa Himawari în living, dansând pe ritmurile muzicii ce se auzea din boxele uriașe amplasate în colțurile camerei. Asta e mâna lui Katsumi! Și i-am explicat clar că înainte să mergem la templu, mătușa Sarada mi-a zis să fim cuminți și să nu facem prostii. Am văzut-o cum venea dansând spre mine prin mulțimea de oameni, cu 2 doze de bere în mâini.