Hot Chocolate & An Idiot

Capitolul 2

Parcă un tablou pictat cu migală se așternea în locul ferestrei mele.Brazii maiestuoși și masivii sculptați de o mână nevăzută lăsau o fâșie de cer senin să curgă spre marginile necunoscutului.Pârtia dăltuită pe-o coastă paralelă strălucea albă în razele prânzului.Schiorii și snowbordiștii, niște furnici pe fundalul imaculat alunecau în vale lin și rapid, sau, deopotrivă, în viraje largi, purtați de vraja pădurilor și de șoaptele crestelor.Înseninată, ca și când luasem prima gură de aer în acel an, m-am întors la dulap.Costumul meu de schi trona pe un umeraș, gata să fie încercat de noi provocări ale iernii.Confecționat dintr-un material termo-izolator și mulat, și alcătuit dintr-o singură piesă, avea avantajul unei armuri împotriva frigului fără a mă stânjeni la viteză, căci era ușor ca fulgul.În plus, era una dintre puținele haine în care arătam bine.Cu înfloriturile aurii și verzi desenate pe fond alb, costumul îmi evidenția blestemăția de păr blond și ochii verzi.Credeți-mă, sunt la curent cu toate glumele despre blonde.Și am fost obligată de situație să râd la majoritatea dintre ele.Am îmbracat un dres negru și un maieu, apoi, cu multă grijă, zalele mele de sportivă.Mânușile în același ton al zăpadei au urmat, apoi bocancii, căci nu aveam cum să ajung în clăpari până pe cealaltă parte a muntelui.

-Am plecaat! am strigat eu în timp ce îmi luam schiurile și clăparii.Pentru prima zi, nu erau necesare și bețele.

-Noi venim pe la patru! s-a auzit vocea tatei din dormitorul lui, când mama a ieșit din bucătărie.

-Să ai grijă scumpo, a spus și m-a luat în brațe.

-Oricum Roxy vine cu mine, mă va ajuta ea, am liniștit-o eu.

Cu clăparii în spate și cu schiurile pe umăr, am luat-o în jos pe stradă.Roxy mergea lângă mine, cu botul în toate părțile.Ieșea în oraș doar cu mine deci sigur îi fusese dor de preumblările noastre de burlace.Peisajul era impresionant.Zăpada grea împovăra crengile brazilor, dând verdelui intens sclipirea unei bijuterii.Șoseaua șerpuia în serpentine până la bifurcația dintre drumul care continua în stațiune și intrarea spre pârtie.Puteam vedea hotelurile cochete și casele ornate cu beculețe încă neaprinse, un amalgam de geometrie în discontinuitatea naturală, dar sublimă, a munților.Lupoaica mea se juca prin troiene, în timp ce eu îmi aminteam cu drag de atâtea vacanțe cosumate între coastele semețe.

Intrarea se făcea pe sub o arcadă de piatră și drumul urca străjuit de alte hotelui,pe partea dreaptă care nu se opreau decât la 50 de metri de pârtie, și de brazi falnici pe partea stângă, paznici tăcuți ai crestelor ce urcau spre abisuri.Omul se afla aici față în față cu natura, indiscutabil mai fascinantă și mai puternică decât orice invenție de-a sa.Ajunsă la cabană, o construcție din lemn localizată fix pe panta care ducea la limba de zăpadă, am mângâiat-o pe Roxy, iar ea s-a dus să-și facă de cap cu câinele lui Mark, patronul terasei care se desfășura în plin spectacol de foță și agilitate.Îl cunoșteam de ceva ani, ne împrieteniserăm pe parcurs, căci eram o clientă fidelă iar el nu era cu mult mai mare.Pusese afacerea pe picioare în propria lui casă, căci părinții lui muriseră unul după altul acum șase ani, când el avea numai 20.Din nevoie, păstrase doar etajul superior, iar restul spațiului îl dedicase cafenelei care adăpostea atât sportivi extenuați, cât și observatori ai acestora.Am urcat scările din lemn de brad până pe terasă și am intrat.Locul nu se schimbase, în aer plutea mirosul de ness și ciocolată caldă.L-am găsit pe Mark în spate și ne-am luat în brațe.

-Nessy, mă întrebam când îți vei face apariția! a exclamat el fericit.Gata de distracție?

-Ca întotdeauna.Pot să-mi las bocancii aici te rog?

-Sigur!

Nici el nu se schimbase.

-Nu vi și tu la o tură mai pe seară? l-am întrebat în timp ce îmi puneam clăparii.