Hot Chocolate & An Idiot

Capitolul 1

Uneori tot ce ai nevoie e o pauzã.O schimbare de peisaj, un influx de inspiratie, poate doar o gurã de aer proaspãt sau o plimbare în parc.Nu e chiar atât de complicat.Nu e nevoie de controverse, de scuze șocant de greoaie si triste , de genul suferinței sau al depresiei.Doar o pauzã și atât.Iarna e momentul meu favorit de pauze.Totuși, mama mea pare sa nu înțeleagã asta, cãci nu contenește în a mã trimite la supermarchet de cel puțin douã ori pe zi, ceea ce începe sã devinã stresant, si e abea începutul lui decembrie.

-De ce nu se duce cap-de-bananã? am strigat încã absorbitã între coperțile jurnalului.Și așa nu face nimic niciodatã.

-Nu eu voi fi o nevastã la menopauzã cândva, s-a auzit din camera alãturatã cam în acelasi timp cu mustrarea mamei: nu vorbi așa cu fratele tãu.

Era ciudat cum vocile lor sunau atât de bine suprapuse.

-Mda, ok, zi ce sã iau, am mormãit și m-am ridicat de la birou.

-Untul de care ai uitat de dimineațã! a urlat ea, probabil din bucatãrie.

-De câte ori sã-ți zic cã nici nu mi-ai zis?!

Pe la noi se urla periodic.

-Ești idioată și inconştientã, eu mereu îți dau lista completă și niciodată nu ești atentă.Ți-ai fãcut mãcar bagajul pentru munte?

-Da, pentru că de ăla chiar mi-ai spus, am urlat iar în timp ce îmi puneam ploverul.

-Ok!

Am coborât scările și mi-am pus bocancii.

-Ieși doar așa? a întrebat mama, de data asta pe un ton normal, scoțând banii din șorț.Sun minus cinci grade afarã.

-Sunt ok.Lasă deschis, vin repede.

Am ieșit afarã în ger și în ninsoare.Era abia șase dupamiaza, dar era deja întuneric și ningea cu fulgi moi și albi.Zăpada era minunatã, cãci aducea în fiecare an luminițele pe care le iubeam atât de mult.Pe stâlpi atârnau deja decorațiunile de iarnã, sclipind în verde și auriu și roșu.Poate o plimbare pânã la Kaufland nu avea sã fie chiar atât de tragicã.Am luat-o pe strada principală, chiar dacã drumul era mai lung așa.Bocancii mi se afundau în pătura albă și rece care scârția sub greutatea mea.Atmosfera era minunată.Oameni cu copii și cãței și bãuturi calde de la Starbucks se plimbau pe lângă mine.Eram deodatã atât de fericită.Am sãrit sã iau zăpada de pe o crenguță în mâna goală.Îmi fusese dor de asta.Am ajuns la supermarket mai repede decât am crezut și m-am grãbit la lactate.Știam pe derost sortimentul și locul unde era ascuns untul.Mersi mamã pentru asta.Totuși, la casã am așteptat de mi s-a luat și de unt și de tot.Firar el sã fie de Crãciun și de cumpãrãtori fomiști.Nu le mai ajung sarmalele.Ajunsã iar afarã, am respirat aerul rece și am plecat spre casã.Un cerșetor se ascundea de frig într-un intrând.Mi s-a fãcut milã de el și i-am dat niște bãnuți.Așa aratã partea crudã a minunãției iernii, iar natura ne-o aratã în frânturi fugare, care ne rãmân în memorie foarte puțin timp.Creierul nostru e autoprogramat sã le ignore, altfel n-am mai dormi liniștiți vreodatã.

Pe strãduțe, felinarele luminau gãlbui și fantomatic, dar stelele alungau umbrele amenințãtoare.Zãpada acoperea pervazurile blocurilor și pe ici pe colo strãluceu beculețe la geamuri.Copacii strãjuiau solitar asfaltul, siluete mai întunecate decât noaptea.Ajunsã în curte, m-am scuturat și am intrat.

-Uite untul, am spus așezând pachetul pe bufet.Restul îl pãstrez ca taxã.

Mama a încuviințat grãbitã, cãci punea masa.

-Tata a venit?

-E în sufragerie cu Steven și Clary, a rãspuns cu fața la aragaz.

Deci deaia era atât de calmã.Unchiul și mãtușa veneau des pe la noi, dar niciodatã nu trecuserã de fațada de familie perfectã pe care o afișa mama,Sau cel puțin nu arãtau asta de fațã cu ea.