Damaged and Rotten #2

Flashback

Azilul Arkham

Este ora cinci dimineața.O liniște mormântală acoperă azilul.Poate e mult prea liniște pentru o casă de nebuni.Singura persoană din recepție este Dorothy,secretara,care nu a apucat să-și termine treaba deci încă nu a plecat acasă.Ușa de metal se trântește brusc de perete făcând-o pe biata doamnă să tresară puternic.Dr. Harleen Quinzel întră aproape alergând în încăpere,ținuta ei șocând-o pe Dorothy.Părul ei blond este lăsat liber pe spate și ea îl poartă mereu strâns într-o coadă perfectă când vine la muncă.Urme de rimel 
îi pătează obrajii albi  și are o pereche de tocuri în mână.Dar nu asta e marele șoc.Marele șoc este rochia verde neon pe care o poartă.Toate astea la cea mai liniștită oră a dimineții.
HQ:Bună,Dot.Trebuie să vorbesc cu Joker.Acum.
DT:Harleen,ești bine?
HQ:Nu am timp de vorbă,scuze.
Harleen continuă să fugă pe holuri de parcă viața ei ar conta de asta.Viața ei nu are nici o legătură,dar sănătatea ei mintală e în joc. Picioarele ei desculțe o poartă pe scările reci ale subsolului,unde se află o singură ușă păzită de două gărzi.Ochii celor doi se deschid instant,nerecunoscând-o pe doctorița timidă care coboară zilnic la subsol.Ea scoate cardul din sutien și intră zgomotos în celula lui.
HQ:Cum?!
Joker își ridică capul  de pe pat și un zâmbet uriaș îi apare pe față când vede în ce stadiu e Harleen.
J:Nu că m-ar deranja în vreun fel să te văd în această rochie,dar cum de ne vedem la o oră atât de...târzie?
Harleen se trântește pe scaunul de metal de lângă măsuța mică și își trece epuizată palmele peste față.
HQ:Cum ai reușit să ieși din celulă?
El se ridică de pe pat și porni încet spre mijlocul încăperii,ca un prădător flămând.O licărire ciudată apare în ochii lui albaștri și își scoate încet mâinile din cămașa de forță.Dacă vă întrebați cum a reușit asta,repetiția e mama învățăturii.A evadat de atât de multe ori din azile și închisori încât ieșitul dintr-o cămașă de forță e o nimica toată.
Harleen îi aruncă o privire fugitivă și continuă să se holbeze la tocurile cu pete de sânge.Nu e prima dată când se află într-o astfel de situație.Nu e prima dată când e martorul unei crime.
J:Tu crezi în Dumnezeu,Dr. Quinzel?
Joker își ocupă locul obișnuit la masă și își împreună mâinile pe bucata de metal.Îi analiză atent ochii lui Harley,așteptând un răspuns.Un răspuns ce nu avea de gând să vină.
J:Eu nu credeam în Dumnezeu.Eram un ateu convins.Persoana mea era singura persoană atot-puternică care mă putea ajuta.Sunt singurul copil al lui Doamne-Doamne,știi?
El își lăsă mâna să alunece ușor pe masă până degetul lui mic atinse degetul lui Harleen,mii de fiori electrici traversându-le șira spinării.
HQ:Nu știu unde vrei să ajungi cu asta și nu este adevărat.Și nici nu are nici o legătură cu nedumerirea mea,Mistah.
Ea își mușcă ușor buza,reușind să scoată un mârâit guturai de la Joker.
J:Nu-ți mai mușca buza,că mă faci curios.Sau poate vrei asta,mhm?
Harleen roși puțin și își aranjează mai bine rochia pe ea.Mii de fluturași minusculi explodară în stomacul ei,dar dispărură la fel de repede cum au apărut când își aminti că are părul vâlvoi și este nedormită de mai mult de 24 de ore.
HQ:Ar trebui să îți continui ideea...
J:Ah,da,scuze,m-am pierdut în marea din ochii tăi.Cum crezi că ar fi copilul lui Dumnezeu?
HQ:Cred că ar fi...unic și neînțeles.
J:Vezi,Doctor,eu sunt singurul copil al lui Dumnezeu,deci pot face orice.Pot să ies din azil pentru câteva ore,să îți vopsesc casa verde și să mă întorc fără ca cineva să observe.Pot să te fac să stai trează noaptea.Te pot face să-mi urlii numele.
HQ:Fă-mă să urlu,Mistah...
Harley se aplecă ușor peste masă,un zâmbet pervers făcându-și apariția pe fața de lapte a psihopatului.
J:Oh,te pot face să urlii fără să pun mâna pe tine.