Dominance || RO

Capitolul 14

*Vanessa P.O.V.*

Gandurile confuze referitoare la Dean imi intunecau vederea. Conduc pe o strada plina cu hoteluri spectaculoase si de fite. Ma opresc in fata unuia destul de modest pentru portofelul meu. Nu arata a patru stele dar aparentele inseala. Presupun ca e mai bine decat sa imi petrec intreaga noapte in aceasta masina plina de amintiri. Mai mult ca sigur va fi remorcata deoarece nu imi apartine si nici nu am carnetul incă.

***

Incep sa cred ca nimic din viata mea nu va mai fi bun fara el...dar nici cu el. De ce e asa greu sa il uit?
Sa incep o viata indipendenta poate cu cineva care chiar tine la mine ar fi un miracol. Simt cum trecutul ma prinde din urma si incearca sa isi puna amprenta pe prezentul meu. Nu cred ca as mai suporta o minciuna sau o promisiune neindeplinita.

Ma intind pe patul inalt ce arata relaxant la prima vedere insa la primul contact cu salteaua rigida imi arcuiesc spatele in semn de surpriza. De fapt, nici nu stiu de ce ma mir. Era de asteptat la putinii bani platiti pentru o saptamana aici.
Ma resemnez si incerc sa trec peste incomoditatea provocata ce "cuibul" meu.
Imi trec mii de ganduri in cap. Mii de intrebari si indoieli, toate legate de ultimele luni petrecute cu un prefacut fara inima si constiinta.

La amintirea atingerilor sale calde si rafinate ... amintirea sarutarilor sale flamande dar in acelasi timp tandre si linistitoare, tresar icnind din cauza durerii provocate de memorii.

Surprind cateva lumini stinse de patrund prin perdeaua cea prafuita pana pe mana mea cea uda din cauza lacrimilor.
Ma ridic in sezut pentru a le observa mai bine. Provin de la un bloc din fata. Ma apropii de geam facand pasi marunti si indecisi din ce in ce mai curioasa si nedumerita. Cand ajung in fata ferestrei destul de mare, inlatur perdelele fiind surprinsa de un nor de praf ce cade din tesutul lor intarit. Dupa ce norul de mizerie se coboara pe podeaua rece, reusesc sa observ ce erau acele lumini.

Pe un balcon mic, un cuplu; o femeie si un barbat; se tin stransi in brate cu doua lampioane in fata, pozitionate pe o margine de balcon. Pot sa simt si de la distsnta cat de legati sunt. Cand lanseaza in aer lampioanele, simt cum o bucata din inima mea se sfarama in mii de firmituri, amplificand durerea provocata de barbatul pe care il iubeam.

Aveam o viata destul de complicata. Fara parinti, fara casa, aproape terminati banii ce erau deja putini si fara cineva alaturi care sa ma iubeasca cu adevarat.
Uram ideea sa fiu la pamant. Mereu m-am ridicat cu privirea in fata privind partea buna. Insa acum, ma tem ca nu exista o parte buna. Imi repet asta de mii de ori in cap pana incep sa plang strangand cu putere lenjeria de pe pat ca si cum m-as razbuna. Din cand in camd raman fara aer din cauza tipetelor infundate de durere.

Incep sa ma linistesc incet-incet privind in gol tavanul alb-cenusiu. Ma simteam fara puteri si fara sanse la speranta.