Sa fi fost o luna de cand stateam in New York in aceeasi casa cu Dominic si cu Vicky?Simteam ca lucrurile devin mai bune,desi Vicky parea in continuare ca nu ma suporta si ca nu ma va suporta vreodata.Dominic avea grija de mine mai mult decat de el insusi.Simteam caldura.Simteam pentru prima oara ca exista totusi speranta cand te astepti mai putin si vedeam cum lucrurile devin din ce in ce mai bune.
Dar nu e mereu cum pare...Nu e niciodata cum imi doresc sa fie!Niciodata!Dominic parea foarte hotarat cand mentionase ca ''trebuie'' sa o gasim pe mama.Eu nu intelegeam de ce.Nu vad cum ar putea sa ma ajute o fiinta care ma suna de doua sau de trei ori pe luna sa vada daca mai sunt sau nu in viata desi nu uit niciodata sa-i spun ca sunt ''bine''.Vicky nu parea deranjata de faptul ca o sa-si petreaca urmatoarea luna cautand o persoana care a abandonat-o...Mi se parea lipsita de expresie,de sentimente.
Ma trezisem in dimineata asta plina de speranta ca o voi gasi pe mama si ca-mi va explica toate astea,ca voi intelege si ca nu voi mai suferi vreodata.Daca ar fi sa ne numaram toti pacatele...nu ne-am mai gandi ca exista si rai.Da,simt ca pot sa o iert.Pentru tot.
-Victoria?Vii?
Vocea lui Dominic suna atat de clar sau poate eram eu obisnuita sa ma afund in ganduri,fara sa aud pe cineva vorbind pentru ore intregi.Dominic isi indrepta privirea spre mine si schita un zambet discret care ma facu sa ma luminez.
-Cum te simti astazi?ma intreba dand la o parte o suvita de par castaniu pe care imi acoperea ochiul drept.
-Sunt destul de bine.
Mi-am incolacit mainile in jurul lui si mi-am sprijinit capul de pieptul lui.Ii auzeam inima batand ritmic.
-Vampirilor le bate inima?
-Uneori...
-Au nevoie de un motiv anume?intreb eu cu subinteles.
-Poate.
M-a sarutat pe crestetul capului si m-a strans si el in brate.Era asa de bine pana sa auzim amandoi scarile si inevitabil vocea pitigaiata a Victoriei care parea exasperata pe existenta mea.Nu am inteles niciodata ce anume o facea sa ma respinga mereu si mereu,dar cred ca e mai bine sa las timpul sa lucreze in ritmul lui.
-Victoria ia-ti valiza aia si urca in masina!
-Aud bine,nu tipa asa!spuse la randul ei Vicky pe un ton ridicat.Poftim,am venit!
Si-a trantit nepasatoare geanta in portbagajul masinii si a urcat in masina,trantind zgomotos portiera.Reactiile ei imi provoaca mereu o stare de nervozitate,care din fericire se rezuma doar la a-mi da ochii peste cap si la a ofta.Dominic imi deschisese portiera de cateva minute,dar eu nu observasem pana acum.Am intrat in masina si am tras portiera dupa mine,prea incet insa.
-Nici nu stii sa inchizi o portiera!Esti un esec,Elsa!Un esec!
-Stiu,nu trebuie sa-mi amintesti.
Am izbit portiera cat am putut si am inceput sa izbesc nervoasa unghiile de fermoarul gentii mele.Mana lui Domnic s-a asezat incet peste a mea.
-Calmeaza-te..
Mi-am sprijinit capul de geam si mi-am inchis ochii.Imi place sa-mi inchid ochii si sa ma gandesc ca viata mea e diferita.Ca parintii mei nu s-au despartit,ca locuim intr-o vila frumoasa undeva intr-un loc cald,nu inghetat ca Finlanda.
-Wow,cineva a avut un accident oribil!!strigă Vicky.
Imi deschid ochii si vad aceeasi masina fata careia sarisem acum ceva vreme.Masina tatalui meu.Deschid portiera si alerg catre masina care era in flacari.Nu il cunoscusem destul de mine,aveam atatea sa ii povestec,aveam nevoie de el,aveam nevoie de un umar pe care sa plang.Am incercat sa-l tarasc afara dintre fiarele contorsionate ale masinii.Mi-am strans ochii si am lasat cateva lacrimi sa curga...
-Elsa...ce se intampla?Elsa!Ingheti tot!Vicky trebuie sa o ajuti!
-Nup.Nu trebuie.Slavă Cerului mi-am adus un fular si un palton.
-Stiai ca o sa se intample asta?striga Domnic exasperat.
Nu mai simteam nimic,mainile mele inghetasera complet,focul se stinsese si jumatate din autostrada era acoperita de un strat lucios si umed de gheata.
-Nu pot sa ma misc,Dominic.Ajuta-ma!
-Singura care te poate ajuta sunt eu!Dar n-o voi face!incepu sa rada Victoria.Măi să fie!Ninge!
