„So in the end
I will be - what I will be
No loyal friend
Was ever there for me...”
Amorțeală.Nu simt nimic,îmi simt doar ochii rotindu-se prin încăpere,dar nu văd nimic.Urechile îmi țiuie și aud o voce.Îmi pronunță numele încet,suspină.Mâinile mele se plimbă încet împrejur,pâmmă ating o suprafață rece,dar moale.Buzele mele se mișcă încet încercând parcă să spună ceva,încercând parcă să facă legătura cu realitatea.
-Dom?reușesc într-un final să silabisesc.
-Te-ai trezit?
-Unde e Vicky?
-De ce îți pasă de ea?Ea nu dă doi bani pe tine și tu știi asta,ai simțit-o deja de prea multe ori.
-Cred că are nevoie de ajutor...doar atât.
-Elsa,tu ești cea care a înghețat o întreagă autostradă,tu ești cea care a zăcut în patul ăsta două zile.Iar ea,ea...e cea responsabilă pentru tot!Pentru tot!
-Dominic,nici nu știu unde sunt.Știu doar că mă cheamă Elsa,că sunt legată de sora mea prin ceva prea complicat pentru judecata și logica mea.Nu știu nimic despre tine,tu ești vampir dar totuși umbli în lumina zilei,tu ești vampir și totuși nu te hrănești niciodată.Ce ești?
-O creatură inutilă și lipsită de scop în viață.M-am trezit într-o dimineață simțind gustul înțepător al sângelui pe buzele mele.Era propriul meu sânge Elsa,aveam colți,colți ascuțiți.Așa că singurul lucru care mi-a venit în minte e că sunt vampir dar ai dreptate,nu știu ce sunt,nu arăt ca un vampir,deși sunt palid.Pielea mea nu e mereu rece,inima mea bate.Nu sunt mort.Dar nici nu pot muri,am încercat de prea multe ori să scap de viața asta cretină.
L-am privit în ochi,l-am ascultat.L-am înțeles.
-Știi,noi toți avem un rost,trebuie doar să căutăm înăuntrul nostru,și-l vom găsi.
M-am ridicat din patul acoperit de un așternut alb,brodat pe colțuri cu fire vernil.Pașii mei nesiguri lasă urme pe parchetul lucios,abia lustruit din câte se pare.Nu întrebasem unde mă aflu.N-ar fi avut sens.Casa asta părea complet albă,ieșisem din cameră în care Dominic rămăsese privind în gol.Am urcat treptele care păreau să ducă la o terasă,care evident era tot albă,treptele fiind din mamură.Fata cu păr roșu pe care o căutam stătea aplecate peste balustradă privind pierdută către pădurea care înconjura casa.Rochia albă și vaporoasă era zbuciumată de adierea vântului răcoros venind dinspre miazănoapte.S-a întors cu fața spre mine privindu-mă rece.
-Vicky,simt că ceva e în neregulă cu tine.Ai nevoie de ajutor.
-Nu-mi mai spune așa!Nici măcar nu e numele meu!
-Ce vrei să spui?
-Sunt o persoană groaznică.Asta explică tot.Toți mă urau,nu puteam să mai stau acolo...nu așa.
-Despre ce vorbești?
-Nici măcar nu contează!În orice caz îmi pare rău pentru ce ți-am făcut.
-Uite,nu știu de ce îmi spui asta acum.Dar haide să o luăm de la capăt.
-Eu sunt Scarlett,sunt sora ta,care te-a lăsat să mori pe o autostradă.
-Eu sunt Elsa...și te rog să uiți tot ce s-a întâmplat în trecut,pentru că o luam de la zero.
Am îmbrățișat-o sprenând să facă la fel,dar s-a retras înapoi către balustrada,de după care conturul clar al munților se desena de-a lungul orizontului.
-Știi uneori sentimentul de vină mă copleștește.Am fost o persoană groaznică înainte să-l cunosc pe Dom și acum privesc în depărtare și îmi dau seama că nu merit efortul.Nu merit ca nimeni să-și riște viața pentru a mă ajuta pe mine să scap de un blestem care mă va urmări oricum toată viața...
-Scarlett să știi că toți ne uităm spre cer când avem nevoie de ajutor,când puterile par a ne fi pe sfârșite,la fel ca și speranța.Eu cred că ai nevoie de cineva care să te înțeleagă...Ah!o durere puternică în dreptul inimii mă făcuse să mă opresc din vorbit și să-mi duc instinctiv mâna stângă la piept.
-Ești bine,Elsa?
-Sunt super,foarte fain.Magnific.Hai să mergem în casă...Nu mai e nimic de făcut aici.
Dominic stătea așezat pe un fotoliu cu o tapiserie albă.Nu pot înțelege încă de ce tot mobililierul e alb aici!Privea în gol către un tablou abstract pictat în nuanțe de roșu,care făceau un contrast evident cu restul decorului.Își trecu mâna prin părul blond și răvășit.S-a ridicat apoi apropiindu-se de ușa care ducea către terasa,unde mai înainte discutasem cu Vicky.Adică Scarlett...
Stătea și el cu fața spre munții conturați clar la orizont,fără să spună nimic,fără să mă privească.M-am apropiat de el și mi-am așezat palmele,reci,îngețate pe umerii lui calzi,acoperiți de o cămașă albă,subțire prin care i se vedea pielea palidă.
-Elsa!Elsa,trezește-te!Elsa mă auzi?!Elsa!
Mi-am deschis ochii încetișor și mi-am rotit privirea împrejur.Totul era acoperit de un strat de zăpadă,inclusiv eu și mașina strivită a tatălui meu.Dominic mă ridică în stilul miresei și mă puse pe bancheta din spatele mașinii noastre.Mirosea a odorizant,era prea puternic,era grețos.
Și totuși,mă trezisem dintr-un vis?Era totul doar un vis?Sora mea cea plină de compasiune și resentimente a fost o halucinație?
