Stând pe pervazul ferestrei, priveam cîțiva polițiști în sala de fitness a domnului Barker lipsit de viață. Am tremurat la mizeria pe și în jurul ei și am închis ochii. Știam ce s-a întîmplat, dar nu-mi dădeam seama dacă e real. Am întors capul și m-am uitat la peretele alb, care separau apartamentele noastre. Dintr-o dată, fața lui a apărut în fața mea și m-am presat cu spatele de perete. Sîngele care curgea din bărbie, colții care au fost prezenți cînd gîfîia puternic, mîrîitul și ochii aurii-roșiatci au fost țintiți asupra mea. Am închis ochii și am simțit o lacrimă pe obraz. Am aplecat capul și am răsuflat puternic înainte de a re-deschide ochii. Acum m-am uitat peste fereastră și am văzut o ambulanță. Polițiști și alte persoane au făcute poze apartamentului domnului Barker. M-am întrebat dacă Harry ar fi ucis-o. Am început să mă agit și mi-am simțit mîinile tremurînd. Înainte de a mă aprofunda în gîndurile mele din nou, soneria m-a oprit. Am sărit de pe pervazul ferestrei și m-am îndreptat spe hol.
”Mama”. I-am spus și am intrat în dormitorul ei, dar nu era nimeni.
”Mamă”! Am strigat din nou și am închis ușa dormitorului ei, dar nu am primit nici un răspuns. Am mers spre ușa de la intrare și l-am văzut pe polițistul de la școală, care investiga cazul. Încet, am deschis ușa și cu totul am uitat că eram în pijamale, dar el părea să aibă grijă.
-Bună domnișoară Moonsky. El a început și mi-a întins mîna. Am luat-o încet și am scuturat-o ușor.
-Bună ziua! I-am spus și mi-a străfulgerat un zîmbet.
-Mama ta și tatăl tău sunt acasă? El m-a întrebat și am clătinat din cap în răspuns.
El a dat din cap și oftă. ”Cred că știi ce s-a întîmplat”. El a spus și așteptă un răspuns de la mine, așa că am dat din cap ușor.
-Mergem în jur și întrebăm oamenii dacă au văzut ceva, poate ne pot ajuta la cercetare. Deci ai văzut orice lucruri ciudate sau persoane ciudate în ultimul timp? El m-a întrebat și s-a uitat întens în ochii mei cu ochii săi negri-maro.
-Nu. Am mințit și am deținut ușa numai pe jumate deschisă.
-Bine, atunci noi nu te vom mai deranja. Noapte bună. A spus și a dat din cap înainte de a merge în fața apartamentului lui Harry. Am închis repede ușa. Am auzit soneria apartamentului lui Harry, care se repeta. Am auzit cum polițistul ofta și suna încontinuu la soneria, dar nimeni nu răspundea. Am mers încet spre camera mea. Mi-am luat telefonul formînd numărul tatălui meu.
-Alo? Am auzit vocea somnoroasă a tatălui meu.
-Hei, tata, sunt eu. I-am spus așezîndu-mă pe pervazul ferestrei din nou.
-Hei, scumpo, de ce suni la ora asta? El m-a întrebat și m-am uitat pe fereastră, pentru a vedea dacă oamenii s-au dus.
-Pot să vorbesc cu tine? L-am întrebat.
-Sigur. Ce s-a întîmplat?
Am respirat adînc și am închis ochii : Nu.....Crezi că..este așa un lucru la fel ca răul...?
-Ce? Ce tot spui, Miranda? El a întrebat uimit.
-Crezi că oamenii pot fi răi? L-am întrebat și am simțit cum mai multe lacrimi scapă din ochii mei și că respirația mea deveni neregulată.
-Ce tot spui? E vorba de divorțul nostru? E vorba despre mama ta? Tata mi-a spus pe un ton mai furios.
-Nu tată. Nu are nici o legătură cu mama.
-Miranda, dămi-o pe mama ta, vreau să vorbesc cu ea chiar în acest moment!
-Ea nu e acasă. I-am spus și îmi trec mîna prin părul meu.
-Bine, dar spune-i să mă sune, bine?
-Da, tată.
-Ascultă, vreau să-ți lași toate prostiile alea din cap, bine? Mama ta, ea... ea are probleme, dar nu e vina ta, bine? El a spus și am început să plîng.
-Te rog, nu...nu mai plînge. Uite, trebuie să plec..îmi pare rău. Spunei mamei tale să mă sune.
-Bine.
-Te iubesc! Ne vedem curînd.
-Și eu te iubesc, pa. I-am spus înainte de a închide telefonul. Cu capul în jos, am mers spre oglindă și m-am uitat în ea. M-am văzut, cu ochii mei roșii și cu cercurile sub ochi formate de la plîns, buzele ușor albăstrii, din cauza frigului, corpul meu firav. Cu mîna stîngă am mîngîiat partea stîngă a gîtului, unde Harry a vrut să mă atace. Fără să mă mai gîndesc, am plecat din fața oglinzii și m-am îndreptat spre locul în care aveam șansa să mor, chiar aveam nevoie de acel loc. M-am trezit în fața ușii lui, deși el m-a speriat. Încă mai eram stresată după ceea ce s-a întîmplat acum cîteva ore. Dar exisă ceva care mă face să vreau să fiu cu el, să fiu a lui chiar dacă știam că era periculos. El a fost unicul care nu m-a judecat. Pentru mine, el a devenit cu adevărat important și ceea ce s-a întîmplat nu a schimbat prea multe, doar că m-a speriat. Am sunat la ușă. Ușa a rămas închisă, așa că am oftat. Am vrut să sun din nou la sonerie, dar chiar atunci cînd am ajuns la buton, ușa se deschise și sentimentele, dorința de a fi în brațele lui au dispărut. L-am văzut cum se uita la mine, cu părul ud și cu doar un prosop în jurul taliei lui. El a zîmbit cînd m-a văzut și sincer, am vrut să fug, dar era prea tîrziu. Nu i-am zîmbit înapoi, ci doar am stat pironită pe podea.
-Pot să intru? L-am întrebat și îl priveam în ochi pentru o secundă, înainte de a privi în jos, la picioarele mele. L-am văzut dîndu-se la o parte pentru a intra, dar n-am făcut-o.
-Trebuie să-mi spui! I-am spus.
-Poți să intri. Harry a spus cu o voce răgușită. În pijamale și nemachiată am întrat în apartamentul lui și am fost surprinsă de cît de gol e înăuntru. Mi-am încruntat sprîncenele, m-am uitat în jur și am văzut că ferestrele erau acoperite cu carton, care făcea apartamentul destul de întunecat. Pentru o secundă, mi-am îndreptat privirea asupra corpului lui Harry, care era pe jumatge gol. M-am uitat în jos la picioarele mele, am închis ochii și am rămas tăcută.
Am luat o gură de aer înainte de a privi în sus. ”Ce ești tu?” L-am întrebat și am văzut că se uită în jos. ”Serios?” Am adăugat.
Harry a respirat adînc. ”Am nevoie de sînge”....”ca să trăiesc”. Șopti el.
-Cîți ani ai? L-am întrebat.
-Douăzeci. A spus. Doar că am avut douăzeci cu mult timp în urmă.
Am dat din cap. ”Unde e tatăl tău?” L-am întrebat cînd am observat că a plecat.
-El nu e tatăl meu. Harry a răspuns urmat de o tăcere. M-am întrebat cine era atunci. M-am uitat în jur și am văzut cîteva obiecte pe masă. M-am îndreptat spre ea. O mulțime de lucruri sunt pe ea, dar ceva mi-a atras atenția. Am luat fotografia de tip sepia și l-am văzut pe Harry cu un alt tip zîmbind. În colțul imaginii era scris '1942' și respirația mea s-a înhămat. Cele două persoane din imagine semănau. Persoana de lîngă Harry era tatăl său. Am suspinat și am lăsat ca imaginea să cadă înapoi pe masă.
-Trebuie să plec. I-am spus repede și m-am îndreptat spre ieșire, dar Harry m-a oprit.
-Vreau să plec! M-am răstit la el, iar el își încruntă sprîncenele mai mult.
-Ce ai de gînd să faci cu mine? L-am întrebat. ”Vrei să-mi sugi sîngele pînă voi muri?” El se uita la mine cu o expresie furioasă și încet s-a dat la o parte să-mi dea drumul. Am deschis ușa și am ieșit din apartamentul său. Cât de repede am putut, am mers spre apartamentul meu și l-am auzit șoptind ”Ți-am spus că nu putem fi prieteni.” Sincer, asta a durut. M-am dus înapoi repede la camera mea și am încercat să mă calmez. Am respirat adînc și în curând m-am liniștit. M-am uitat la peretele de lîngă mine și mi-am simțit lacrimile pe obraz.
-Îmi pare rău, Harry! Am șoptit și am pus mîna pe perete și într-un fel simțindu-i mîna. O senzație de presiune apărea pe pieptul meu, am îmbrățișat plapuma bine și m-am uitat din nou la perete și, în curînd vederea mea a devenit mai neclară din cauza lacrimilor. După o oră, în final, am adormit cu frica și dragostea prin tot corpul.
