Deci...Cartea nu este a mea. O traduc din plăcere. Voi schimba cîte ceva la ea, mici amănunte, după voi schimba conținutul, bazîndu-mă pe încă două cărți. Am primit acordul de la autoarea cărții (isa_styles). Voi posta săptămînal. Enjoy!
-Neața ! Am salutat-o cînd am intrat în bucătărie .
-Bună dimineața ! M-a salutat în timp ce pregătea micul dejun.
-Ce gătești ? Am întrebat-o și am trecut lîngă ea.
-Bacon și ouă! A răspuns ea și și-a aranjat părul lung într-un coc dezordonat.
-Sună bine! A plecat și a plecat să se așeze pe scaunul din fața mesei . Mama se apropie de un sertar și ia ceva . Era o pastilă care a înghițit-o pe gît . Ochii mei s-au lărgit.
-Mama , trebuie să te oprești chiar acum! Strigînd și fugind spre ea pentru a lua medicamentele .
-Dar am nevoie de ele ! A spus cu ochii înlăcrimați .
-Știu , dar nu așa de multe. "O pastilă pe zi va ajuta la reducerea durerii". Am citit cu voce tare de pe ambalajul cutiei , privind în ochii mamei . "Nu mai mult decît o pastilă pe zi" , am adăugat , iar mama mi-a luat cutia din mînă cu furie .
-Micul dejun este gata . A spus în șoaptă , schimbînd subiectul. Ne-am așezat și ne-am interconectat cu propriile noastre mîini . Mi-am aplecat fruntea și am închis ochii . "Fie ca Domnul să ne protejeze de orice rău. Amin." Mama a spus încet și cînd a terminat am început sa mîncăm micul dejun. Cînd am terminat , m-am ridicat și am mers pe hol , luîndu-mi haina pe mine .
-Pa mamă! Am strigat și mi-am aranjat fularul roz în jurul gîtului .
-Distrează-te la școala ! A strigat ea.
-Așa voi face ! Am mințit și am ieșit din apartament . Cînd am deschis ușa mă tot uitam la ușa din fața apartamentului meu . Nu-mi puteam duce gîndul în altă parte , îmi aduceam aminte de băiatul acela cu bucle. El nu e ca toți , e mai diferit , dar nu pot să-mi dau seama ce e . Am mers pe jos în hol .
Ușile larg deschise , cauzînd aerul rece , a lovit obrajii mei . Am trecut pe lîngă micul loc de joacă , unde îmi plăcea să mă joc cînd eram mică . Dar m-am oprit cînd am văzut urmele tipărite în zăpadă . Ele au mers de la zona de la parcare la intrarea noastră , se vedea perfect că persoana care le-a făcut nu purta pantofi în acel moment . M-am uitat în sus la apartamentul de lîngă al meu . Ferestrele au fost acoperite cu carton . Mi-am încruntat sprîncenele , încercînd să mă gîndesc la un motiv . Mi-am continuat plimbarea pînă la școala , sau mai bine spus - iad.
-
-Kenny, te rog , oprește-te ! Am șoptit cu lacrimi în ochi , în timp ce se uita în jos la mine cu celebrul rînjet al său.
-Ai noroc că am terminat cu tine . El a spus calm , și m-a împins în dulapuri , împreună cu prietenii săi. Ochi mei au început să lăcrimeze . L-am împins și am fugit pe hol la ieșire. A fost greu să ignor toate comentariile oribile , dar am reușit .
În drumul spre casă am alergat . Am ajuns repede la blocul unde locuiam , din nou trecînd pe lîngă locul de joacă și mi-am luat cheile din buzunarul meu . Am deschis ușa de la bloc și am fugit pînă la al doilea etaj . Holul era mort , așa cum a fost întotdeauna. Am oftat înainte de a deschide ușa.
-De ce ai venit așa de tîrziu ? .. am intrat în camera de zi și m-am acomodat pe canapea.
-Am făcut temele la școală . Am explicat eu .
-Mă duc la culcare . A spus ea și a pus sticla de bere pe tejghea .... Trebuie să-ți faci cina singură , sunt prea obosită . Și cu asta a dispărut pe hol , auzind cum s-a închis ușa dormitorului . Am oftat și m-am ridicat de pe canapea . Am intrat în bucătărie și mi-am luat o pizza din frigider , apoi am pus-o în cuptorul de microunde. Mi-am făcut o ceașcă de ceai și cu telecomanda am aprins televizorul lăsîndu-l la un canal muzical . M-am așezat pe canapea și mă uitam la Top 40 melodii , așteptînd ca pizza să fie gata.
-
Mă tot gîndeam la viața mea , care defapt e un coșmar . M-am ridicat , mi-am luat haina și am ieșit afară pe o bancă . Nu e doar o simplă bancă .... E locul în care îmi găsesc liniștea , locul în care pot să mă gîndesc la multe lucruri . Stînd singură pe bancă , alături de gîndurile mele , care îmi întunecau mintea , am auzit un mic foșnet .
-Ce faci ? O voce răgușită a spus , care mă provoacă să stau pe loc . Mi-am întors capul încet și priveam în jos . Din nou , el purta pantaloni scurți și un tricou . Fără pantofi sau alt ceva , el a stat acolo în zăpadă cu ochii țintiți pe mine și cu o față inexpresivă .
-N-Nimic . Mă bîlbîiam eu . - Tu ce faci ?
El a ridicat din umeri și a făcut un pas înainte -Nimic.
-Tocmai te-ai mutat aici , nu-i așa ?
-De unde știi ? A spus el și a ridicat o sprînceană .
-Eu trăiesc alături de tine . I-am explicat . El a dat din cap și a mai făcut un pas înainte.
-Doar ca să știi ....nu putem fi prieteni . A spus și m-a privit drept în ochi .
Mi-am ridicat sprîncenele , creînd un aspect confuz pe fața mea .. -De ce nu ?
-Așa stau lucrurile . Băiatul a spus și a ridicat din nou din umeri . M-am întors cu spatele la el , pentru că nu știam ce a vrut să spună. În acel moment eram confuză , și capul mi se umplea cu mii de întrebări , pe care nu am îndrăznit să le destăinuiesc .
-Cine a spus că vreau să fim prieteni ? Am ciripit eu , și m-am întors brusc , dar el a dispărut.
