Pasiune și satin roșu (Seria Salem #2) (publicată)

Capitolul 6

Quinn

     Privesc șocat spre folia cu pilule și sunt incapabil să spun ceva. Iar când o fac, mă simt ca ultimul tâmpit.

     — Suntem în cincisprezece. Azi ai uitat să-ți iei pastila!

     April mă privește câteva secunde cu ochii ei mari și frumoși, iar fața îi devine stacojie.

     — Oh, bine că mi-ai amintit! spune jenată și-mi smulge folia din mână.

     Recuperează din geantă sticla cu apă și, după ce scoate pastila notată cu cincisprezece în dreptul ei, o înghite în fața mea.

     Cu maxilarele încordate, încerc să îmi revin. Vraja care era existentă între noi cu doar câteva secunde înainte a dispărut, lăsând loc unei gelozii nebune. Din partea mea.

     În ultimele două săptămâni, ocupat cu mutatul, m-am străduit să uit de existența Morocănosului. Să uit că a sărutat-o în fața mea și, mai ales, să uit că este logodnicul ei. Însă acum, toate revin cu forță, năucindu-mă cu intensitatea a ce mă fac să simt.

     Am alungat cât am putut de departe gândul că acel bărbat are vreun drept asupra ei, doar pentru că așa nu o luam razna, dar folia care tocmai mi-a ars degetele adineauri, m-a trezit la realitate într-un mod dureros și crud.

     Fir-ar să fie, o femeie nu se îndoapă cu anticoncepționale fără niciun rost! O face doar atunci când e activă din punct de vedere sexual, iar gândul că April și cu el...

     La naiba! Sunt eu un amețit care stă tot timpul cu ochii în calculator, dar cât am fost în Salem nu am văzut pe nimeni în jurul ei. Știu asta, pentru că am fost extrem de atent. De unde naiba a apărut acest Justin și cum de a reușit să o convingă atât de repede să se mărite cu el?

     Și de ce mama mă-sii Logan nu mi-a spus nimic?

     În ciuda privirii mele furibunde, April își strânge liniștită lucrurile, abia apoi își întoarce din nou atenția spre mine.

     — Nu mi-ai spus ce cauți aici!

     Închid ochii pentru o clipă și inspir adânc, încercând să mă calmez.

     — Am venit să fac sport, nu e evident?

     — Ce fel de sport?

     — Aruncarea privirii.

     Încearcă să își ascundă un zâmbet, iar asta mă face imediat să mă simt mai bine.

     — Ăsta nu e sport!

     — Ba este! Nu e înregistrat nicăieri, dar cred că e cel mai vechi și mai practicat sport din lume.

     — Și pe planeta ta?

     — Și pe planeta mea.

     — Ai fi campion la asta!

     Zâmbetul ei ironic îmi înseninează ziua. Înainte să îmi dau seama, sunt din nou aproape de ea. Amețitor de aproape. La fel de amețitor ca modul în care își ridică chipul spre mine, făcându-mă să îmi doresc să o sărut.

     Pielea dezgolită dintre marginea bustierei sale și elasticul colanților este mult prea tentantă și îi cuprind talia în palme, aproape gemând la felul în care o simt. Moale și catifelată. April inspiră brusc și își reține aerul atunci când o ating, dar nu se retrage. Chiar dacă trupurile nu ni se ating nicăieri altundeva, atracția dintre noi devine aproape palpabilă.