Pasiune și satin roșu (Seria Salem #2) (publicată)

Capitolul 9

April

     Înainte ca buzele să ni se unească în sărutul pe care îl așteptam, soneria de la intrare mă face să tresar și mă retrag instinctiv. Gestul meu îl face pe Quinn să se încrunte și, atunci când vocea lui Logan răsună în toată casa, îi văd buzele mișcându-se ușor în ceea ce pot doar să bănuiesc că sunt blesteme sau înjurături.

     — Justin! Ce cauți aici?

     Privirea mea întâlnește ochii lui Quinn și amândoi inspirăm adânc în timp ce ascultăm discuția ce se desfășoară pe hol.

     — Am venit după April. Nu ți-a spus că vin? Și nu e nevoie să strigi așa, doar nu sunt surd!

     Nu, nu e surd, dar nici prost nu e! O să-și dea seama imediat că urletele lui Logan nu au avut drept scop decât să ne anunțe pe noi cine a venit. Să nu cumva să fim prinși într-o postură greu de explicat, exact așa cum s-ar fi întâmplat. Și realizez că distanța dintre noi e încă tulburător de mică, iar Quinn mă privește pătrunzător, ca și cum ar încerca să înțeleagă ceva. De parcă ar vrea să mă înțeleagă.

     — Ce naiba-i între tine și ariciul ăla? pune întrebarea care mă sperie cu adevărat, apoi se încruntă. Nu-l iubești, asta e clar, trage el concluzia. Ce îmi ascunzi?

     Atât întrebările lui cât și pașii care se aud pe hol mă fac să mă ridic brusc și mă îndepărtez câțiva pași, încercând să arăt pe cât de calmă pot. Știu că obrajii îmi ard, iar privirea concentrată cu care mă urmărește Quinn mă agită și mai mult.

     Imediat ce Justin intră în încăpere, se oprește brusc, făcându-l pe Logan aproape să se izbească de el. Îl observă îndată pe Quinn, care se ridică cu un aer nepăsător de pe măsuță și își recuperează sticla de bere, luând o gură din ea, apoi mă privește pe mine cercetător.

     Niciodată în viața mea nu m-am simțit mai stânjenită ca acum când, în liniștea tensionată din încăpere, trei bărbați au privirile fixate pe mine.

     Quinn mă urmărește cu ochii mijiți, în timp ce ultimele lui cuvinte plutesc între noi și arată ca și cum ar încerca să descopere singur răspunsul la ultima întrebare pe care mi-a pus-o.

     Justin e în mod vizibil deranjat de prezența lui Quinn și cred că acum a aflat de ce țipa Logan pe hol ca un apucat. Probabil se întreabă și ce naiba caut în mijlocul camerei, frângându-mi mâinile. Mai bine rămâneam pe afurisita aia de canapea! Bine, nu atât de aproape de Quinn, dar măcar mă puteam preface că mă uit la pozele împrăștiate în jurul meu.

     Iar Logan... Ei, bine, el arată distrat de situația în care sunt pusă și i-aș șterge cu un pumn rânjetul de pe chipul ăla drăguț al lui!

     Peste toate astea, sunt tentată să urc în podul casei și să mă ascund, chiar dacă știu că nu aș rezolva nimic.

     — Ești gata? Putem pleca? mă întreabă Justin în timp ce se apropie de mine fără să se poată observa ce gândește despre cum m-a găsit și, după ce îmi cuprinde umerii cu un braț, se apleacă și mă sărută scurt.

     — Da, reușesc cu greu să bâlbâi un răspuns.

     Deși doar și-a lipit buzele de ale mele numai pentru o secundă, mârâitul jos al lui Quinn se aude foarte clar. Îl face pe Logan să chicotească, pe mine să mă albesc și atrage atenția lui Justin.

     — Quinn! salută el scurt.

     — Morocă... Hm, Justin!

     Quinn fixează încruntat mâna care mă înconjoară, apoi se oprește o clipă pe gura mea. Buzele îi sunt strânse și sprâncenele unite într-o linie de la încruntare, dar ce mă doare cel mai mult e răceala pe care o zăresc în ochii lui. Niciodată nu m-a privit așa!