Povestea sufletului meu II

Capitolul 2

Lunile treceau greu. Foarte greu. Erau ca o apasare molesitoare asupra trupului meu expus primejdiilor. Insa la finalul oricarei zile realizam cat de repede trece timpul defapt. Cum fiecare minut, ora, zi si mai apoi luna si an treceau naucitor de repede.

L-am vazut din nou...acel trup impunator si doritor de iubire. Era tot el, insa in fiecare zi parca il vedeam schimbat. Încetul cu încetul devenea alta persoana, mai dornic sa fie tentat.

Parca ii simteam atingerea mainii puternice pe spatele meu, strangandu-ma in brate, trimitandu-mi fiori, senzatii de-a lungul coloanei vertebrale. Dar asta doar in vise.

Clasica tabără cu clasa avea sa se intample. Si el venea. Si de aceea mergeam si eu. Parca doream sa ma ranesc mai tare, in fiecare moment in care il vedeam contempland-o, admirandu-i fiecare centimetru de corp, fapt care ii provoca placere. Insa nu plăcerea dupa care suspina el, placerea trupeasca care il ungea pe suflet.

Realizand situaţia in care ma aflam renuntam pur si simplu. Lasam toate sentimentele agonisite sa treaca incetul cu incetul, unul dupa altul. Ma eliberam de oarecarele stres provocat de sentimentul de a iubi sau de a înţelege. Inca nu eram sigura ce simteam pentru el.

Vara era in toi, muntele impunator iar aerul electrizant de placut. Racoarea din aer imi oferea senzatia de libertate si confort. Eram veseli cu totii, ne bucuram de tot ce ne inconjura, in mod special de faptul ca nu avea cine sa ne sacaie sau sa tipe la noi sa ne culcam ori sa ne facem temele. Era vacanta, in final, iar partea cea mai buna a acestei saptamani era ca nu trebuia sa ne facem probleme in legatura cu orice.

Seara venise, băutura curgea, iar aerul inecacios si cald, mirosind a alcool, imbiba camera si plamanii nostrii. Ma simteam bine, plina de energie, iar prin sângele meu curgea aroma indulcirii vietii. Acum nu aveam probleme, iar tot subconştientul meu acapara situatia. Nu mai tinea de mine ce avea sa se intample de acum in colo. Noaptea era abia la inceput astfel ca totul era posibil.

El isi trada fericirea prin privirea adanca asupra oricarei persoane din camera cat si prin zambetul de om beat. Ii citeam, oricum, intelegerea din ochi si compatimirea pe care o simtea cand ne observa comportamentul exhibitionist. Ne distram si ne simteam bine, asta era cert. Nu mai aveam de ce sa ne temem acum ca eram departe de casa si nimeni nu avea sa ne deranjeze sau sa ne certe.

Muzica era la maxim, facand fiecare celula din corp sa salte de fericire si implinire a libertatii noastre, insa lumea deja pleca spre camera ei.

Era tarziu...ne puteai citi oboseala in ochi si in miscarile stangace si lente. In camera ramasese si el. Ii simtean dorinta nemasurata de placere pentru faptul ca eram langa el. Eu, nu fata pe care o iubea. Eu eram motivul dorintei sale.

Dar, din pacate, eram mult prea orbita de orgoliu si de uimirea ce ma cuprinsese, fraierita de aparente si de priviri pe furis la trupul meu ce-i ispitea simturile.

A petrecut noaptea in patul alaturat mie si, date fiind intamplarile din acea seara am decis printr-un impuls sa ma alatur. Ii auzeam respiratia sacadata si tremuratoare, urmarindu-i fiecare miscare a corpului uimitor de nesigura. Inima imi pulsa sangele mai repede ca niciodata, mainile imi transpirau iar tensiunea dintre noi putea fi taiata cu un cutit.

Oboseala ma transformase intr-o alta eu, cea pe care mi-e teama sa o arat, cea care nu asteapta raspuns si trece la actiune, cea care este increzatoare si care face totul din prima, fara sa-i pese de consecinte. Cea care se ascunde de vazul lumii cu teama ca va fi judecata si batjocorita.

Ii atingeam mana delicat cu farfurile degetelor si puteam spune clar cum fiecare nerv ii era trezit la viata. Se simtea satisfacut si implinit, iar eu eram orbita de acestea crezand ca exista mai mult decat placere sexuala. La un moment dat l-am privit in ochi si ii puteam citi oboseala. Atunci si-a pus mana pe a mea si a strans-o cu putere parca dorind sa ma convinga de uniunea creata.