Când ea se uită la cer, nu vede stele. Vede cioburi de cristal, cristalul din care era făcut viitorul său fals, în care își pusese speranță atâta timp. Acesta s-a frânt precum aripile unui înger căzut. Știe că ar fi trăit într-un infern dulce amar în acel timp de cristal, dar chiar și așa, visează la cum ar fi fost ca totul să fi fost doar un simplu vis, să nu fii cunoscut vreodată adevărul.
Stelele lucesc în ochii ei ca și cum ar fi înlănțuite acolo. Când își coboară privirea dinspre cer, lucirea stelelor rămâne în ochii ei ca speranța ce pare să fi fost acolo de când lumea și pământul, înainte să fi existat stelele pe cer.
Respirația sa se pierdea în bătaia vântului ce zbura ca într-o cursă. Măcar asta îi putea distrage atenția de la pustiul ce îi vâjâia dureros în piept. Asta înseamnă să suferi, dar ce a făcut atât de rău încât să merite pedeapsa asta? Ar da orice ca suferința să dispară, pur și simplu a plătit prea mult și acum nu mai are nimic.
Nimic în afară de speranță.
Își ridică din nou privirea spre cer și oftează, eliberând aerul pe care nici nu știa că-l ține în plămâni de atâta timp.
Dacă acesta este prețul pentru Raiul la care a visat, atunci îl va plăti. Încă plătește. Încă are timp. Pentru că acesta nu este sfârșitul.
Niciodată nu a fost să fie.
YOU ARE READING
How it goes II
FanfictionLa câteva luni după arestarea lui Luke Wafferache și a angajaților lui, apele sunt încă tulburi. Jenifer se ascunde mai bine ca niciodată și cel mai rău este că nici Eric, cel care i-a ajutat pe Harry și Cass să-l prindă pe Luke, nici el nu e de găs...
